Comuna Dorna Arini, ce pune la bătaie o zestre remarcabilă a peisajelor, mănăstirilor și obiceiurilor bucovinene, vrea sa își facă renume în țară și peste hotare și, astfel, beneficiază de promovare turistica în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene care a fost demarat acum aproximativ 4 ani de către actualul primar al comunei, Ioan Moraru. Și pentru că are personalitatea ei distinctă, comuna Dorna Arini nu-și strigă frumusețea cu buciumul bucovinean, ci cu tradiționala cobză.
“Cobza de vacanță la Dorna Arini” este brand-ul localității, și are sarcina de a aduce celebritate locului, în schimbul a circa 150 de mii de euro. Nu e tocmai o misiune imposibilă, dacă luăm la rând minunățiile pentru care turiștii din toată Europa, nu doar din Romania, străbat și în prezent mii de kilometri.
Mănăstirile ortodoxe din regiune impresionează atât prin vechimea lor, cât și prin arhitectura lor: Mănăstirea Piatra Tăieturii, Schitul Mestecăniș sau Schitul Podu Coșnei. La câțiva km de Vatra Dornei, se pot vizita vestitele lăcașuri de cult: Mănăstirea Putna, Sucevița, Moldovița, Voroneț și Humor.
În comuna Dorna Arini, la poalele Dealului Bârnărel, se află Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului, ctitorită de IPS Teodosie Tomiteanul, Arhiepiscopul Tomisului. Mănăstirea este ridicată în întregime din lemn, ceea ce o îi oferă statutul de monument unic în țara noastră.
Totodată, este cunoscută și pentru clopotnița din lemn, care are o înălțime de 60 de metri și găzduiește 24 de clopote, dintre care cel mai mare cântărește 5 tone.
Dar sufletul locului nu stă însă în gravitatea vieții monahale, ci este reprezentat, mai degrabă, de cobză, un simbol cu nenumărate tâlcuri la Dorna Arini, care sugerează bogăția experienței pe care o trăiești pe aceste meleaguri.
Pe lângă instrumentul muzical consacrat, cobza mai semnifică în Bucovina și coșul artizanal tradițional, dar și o spectaculoasă specialitate culinară cu păstrăv.
La Dorna Arini, cobzarii se reunesc în fiecare an, în cadrul festivalului național al Cântecului Cetinii de la sfârșitul verii.
Iarna, turiști din toată țara și din străinătate se strâng în vatra satului pentru Festivalul de tradiții și obiceiuri de iarnă, organizat în cea de-a treia zi de Crăciun.
De asemenea, din Dorna Arini este posibil accesul în mai multe masive montane: Giumalău (prin Rusca și din Cheile Zugrenilor), Rarău (din Cheile Zugrenilor și Chiril), Munții Bistriței (prin Dorna Arini și Rusca), Pietrosul Bistriței (prin Cheile Zugrenilor, Cozănești și Rusca). Localitățile învecinate cu aceasta sunt Ortoaia, Rusca, Șaru Dornei și Vatra Dornei.
Sunt populare și activitățile în aer liber, precum echitația, drumețiile, plimbarea cu pluta, ciclismul montan, etc.
La conferința de presă de finalizare a proiectului, din vara anului trecut, primarul Ioan Moraru a declarat: „Am dorit şi cred că am reuşit într-o bună măsură să contribuim la dezvoltarea economică a comunei Dorna Arini într-o manieră în care bogăţiile sale naturale şi culturale să fie în egală măsură apreciate în prezent şi păstrate pentru generaţiile viitoare cu respectarea principiilor dezvoltării durabile şi ale protecţiei mediului. În cei mai bine de patru ani cât a durat implementarea acestui proiect am reuşit să dezvoltăm capacitatea administrativă a Primăriei comunei Dorna Arini prin implicarea personalului din primărie, am implementat pachetul de promovare turistică al comunei Dorna Arini şi am organizat două ediţii ale Festivalului Naţional ”Cântecul Cetinii”. De asemenea, s-a reuşit păstrarea locurilor de muncă permanente în turism şi chiar crearea de noi locuri de muncă, dar şi creşterea volumului investiţiilor în dezvoltarea sectorului turistic la nivelul comunei”.
Vă prezentăm în continuare câteva filme documentare, preluate de pe site-ul oficial al proiectului, www.cobzadevacanta.ro, care exprimă cel mai bine cele detaliate mai sus. Vizionare plăcută !
"Cobza de Vacanță la… Dorna Arini" - SPOT TV
"Cobza de Vacanță la… Dorna Arini" - FILM DOCUMENTAR
"Cobza de Vacanță la… Dorna Arini" - VARA
"Cobza de Vacanță la… Dorna Arini" - TOAMNA
"Cobza de Vacanță la… Dorna Arini" - IARNA
"Cobza de Vacanță la… Dorna Arini" - PRIMĂVARA
"Cobza de Vacanță la… Dorna Arini" - CE ESTE O COBZĂ
Mai multe detalii despre proiect și despre comuna Dorna Arini găsiți pe www.cobzadevacanta.ro !