Festivalul Dorna Art lansează înscrierile pentru prima ediție ”Arată-te la Dorna Art”

Festivalul Dorna Art lansează înscrierile pentru prima ediție Arată-te la Dorna Art, secțiune care are ca scop susținerea trupelor și artiștilor tineri.

Anul acesta la Arată-te la Dorna Art pot participa proiecte muzicale. Secțiunea vizează persoanele creative și talentate, care își doresc să beneficieze de vizibilitate și/sau să se lanseze.

Sunt acceptate trupe și artiști care au un proiect de orice gen muzical, fie că se află la prima apariție pe scenă, fie că au mai avut concerte până acum.




Trupele și artiștii vor trece printr-un proces de selecție, în urma căruia, câștigătorii vor avea ocazia să concerteze pe scena Dorna Art (29-31 iulie, la Vatra Dornei). Costurile privind transportul și cazarea vor fi asigurate de organizatorii festivalului.

Data limită pentru înscrieri este 1 iunie 2016.

Regulamentul concursului, precum și informații suplimentare despre Festivalul Dorna Art și secțiunea Arată-te la Dorna Art, găsiți pe www.dorna-art.ro și www.facebook.com/DornaArt !

Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !






Incendiu la o locuință din Dorna Arini

Un incendiu a izbucnit, miercuri, în comuna Dorna Arini la o casă de locuit. Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea acestuia.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul locuinţei şi exista pericolul de propagare la întreaga construcţie. Au ars 12 metri pătraţi din tavanul holului, 5 metri pătraţi din duşumeaua băii de la mansardă şi 3 metri pătraţi din peretele de la casa scării.

S-au degradat 50 de metri pătraţi de planşeu, pereţii interiori pe aproximativ 100 de metri pătraţi, obiecte de mobilier din dormitor şi din bucătărie, instalaţii sanitare, obiecte electrocasnice şi alte bunuri.




Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs de un conductor electric defect. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii militari au salvat restul casei de locuit.

CITEȘTE MAI MULTE PE: ZiarulEvenimentul.ro

Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !






Dispreț total arătat de Primărie pentru firma care a dus în spate turismul dornean în acestă iarnă

În cursul zilei de astăzi, 21 aprilie, a avut loc în Sala de Conferințe a Primăriei Vatra Dornei ședința ordinară a Consiliului Local Vatra Dornei precum și ședința comisiilor reunite. Convocarea la ședință s-a făcut în baza dispoziției nr. 336/13.04.2016, a primarului municipiului, pe ordinea de zi fiind propuse spre dezbatere mai multe proiecte și solicitări, despre care puteți vedea detalii aici.

În acest articol ne vom referi la solicitarea făcută de firma care a dus în spate turismul dornean în această iarnă și anume SC BUCURA COM SRL, prin reprezentantul, Vilu Dranca. Afirmația „că a dus în spate turismul dornean” nu este deloc exagerată având în vedere că reprezentanții firmei mai sus menționate au fost cei care au reușit să pună la dispoziția turiștilor practicanți de sporturi de iarnă singura pârtie de schi funcțională în sezonul care tocmai s-a încheiat și anume Pârtia Parc. În timp ce pe pârtia Veverița, administrată deficitar de Primăria Vatra Dornei, nu s-a putut schia mai deloc, pe pârtia Parc a fost posibil acest lucru, însă cu mari sacrificii din partea celor implicați.




Din dorința de a-și dezvolta activitatea și de a contribui astfel și la atragerea turiștilor în orașul nostru reprezentanții Bucura au făcut o solicitare către Primăria Vatra Dornei și anume au cerut ”acordarea unui drept de trecere pentru utilități în vederea montării conductei de apă și cablu electric pentru sistemul de înzăpazire a Pârtiei Parc, peste parte din PT 34707 în suprafață de 235 mp și parte din PT 34702 în suprafață de 480 mp în partea de jos și 1059 mp în partea de sus” Practic, mai pe înțelesul tuturor, din dorința de a dota Pârtia Parc cu utilități specifice sistemului de înzăpezire artificială, această firmă a cerut acceptul primăriei pentru a trece peste două terenuri deținute de aceasta cu conductele de apă și cablu electric.

Am aflat, spre stupoarea noastră și probabil a tuturor, că această solicitare a fost RESPINSĂ de majoritatea liberală din consiliul local, actuala conducere a primăriei împiedicând, practic, prin această acțiune investiția privată a unei firme care prin activitatea sa ar aduce beneficii turismului dornean, care și așa este în colaps. Ne întrebăm, oare primăria nu ar trebui să lucreze în folosul cetățenilor și să fie principalul partener al firmelor care vor să investească în zona noastră ? Cum vrea actuala conducere a primăriei, care culmea mai și candidează pentru un nou mandat, să atragă investitorii dacă procedează în felul acesta ? Oare câți investitori care au vrut să-și „cheltuie” banii în Vatra Dornei s-au pierdut în ultimii patru ani din cauza acestor practici de ”încurajare” a acestora ? Este penibil și este rușinos ca o primărie și reprezentanții săi să se comporte în acest fel.

Am fost informați că cei mai înverșunați dintre cei care s-au împotrivit au fost chiar primarul Ilie Boncheș, viceprimarul Nicușor Cojocaru și doamna consilier Benchea Macsim Sînziana. Atât Ilie Boncheș, cât și Nicușor Cojocaru sunt candidați pentru postul de primar la viitoarele alegeri locale, dorindu-și cu ardoare să-și continue ”activitatea de succes” din primărie și să se ocupe în continuare, printre altele, și de ”buna” administrare a Pârtiei Veverița. Și despre doamna Macsim se aude că își dorește „cu orice preț” să facă parte și din viitorul Consiliu Local pentru a reprezenta interesele dornenilor ca și până acum, iar pentru că nu a fost ”prinsă” în lista PNL-ului, din care a făcut parte până de curând (prin fuziunea cu PDL), s-a înscris de urgență în PMP sau intenționează să o facă cât de curând (partidul condus de Traian Băsescu) și ar urma să ocupe locul doi pe lista de consilieri ai acestui partid. Urmează să vedem, în zilele următoare, dacă se confirmă aceste zvonuri și dacă distinsa doamnă se va prezenta din nou în fața dornenilor pentru a le cere votul, din partea PMP de această dată.

Mai este important de precizat că cei trei consilieri PSD care fac parte din actualul Consiliu Local, Roman Boca, Gică Apetrii și Ilie Mateiciuc, au ieșit din sală în semn de protest față de indiferența și disprețul arătat solicitării firmei Bucura de către actuala majoritate liberală care culmea, conform statutului PNL, de partid de dreapta, ar fi trebuit să fie primii care să salute această inițiativă de investiție.




Concluzionând, nu putem decât să le sugerăm dornenilor ca pe viitor să aibă mult mai mare grijă în cine își pun încrederea și pe mâna cui lasă destinul Dornei. Nu poți cu astfel de practici și cu astfel de mentalități să dezvolți orașul, să atragi investitori și să relansezi turismul dornean.

NOTĂ: Dreptul la replică este posibil în cadrul site-ului pentru oricine își dorește acest lucru, dintre cei menționați în acest articol.

Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


PNL Vatra Dornei, al doilea partid care își prezintă lista de consilieri locali

În cursul zilei de ieri a fost prezentată, pe contul de facebook al primarului Ilie Boncheș, și lista consilierilor locali propuși de către organizația PNL Vatra Dornei, după ce ieri vă informam, printr-un articol, despre lista propusă de organizația locală a PSD.

Dosarele candidaților pentru alegerile locale din 5 iunie au fost depuse la Biroul Electoral de Circumscripție iar legat de componența listei se precizează că „experiența celor cu state vechi de plată în politică se împletește cu tinerețea și entuziasmul celor care ni s-au alăturat recent”.




Astfel, echipa de consilieri propusă de PNL pentru Consiliul Local Vatra Dornei este formată din: Ilie Boncheş, Doru Bighiu, Marius Rîpan, Vasile Chiruţă, Daniela Vasiluţ, Dumitru Candrea, Cristian Rusu, Dorin Grohinschi, Mariana Obreja, Corneliu Scripcaru, Costel Ungureanu, Raul Alexievici, Octavian Rezuş, Cristina Popescu, Grigore Pindelea, Mihaela Nemeş, Vasile Viorel Pop, Gabriel Moroşan, Mihaela Filip, Doruț Robu, Paul Boncheş şi Cătălin Țarcă.

Putem afirma, acum, că organizațiile locale ale celor două partide mari (PSD și PNL) sunt deja pregătite de intrarea în campania electorală care va începe pe data de 6 Mai 2016.

Vom studia listele cu propunerile de consilieri ale celor două partide și este posibil să revenim cu un articol în care vom încerca să facem o comparație între acestea, din mai multe puncte de vedere.

Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !






Pr. Mihai Valică: Apel la rugăciune ... Către toți preoții și enoriașii Bisericii Ortodoxe Române

Articol preluat din Graiul Ortodox, scris de către Pr. Mihai Valica, Paroh Catedrala Vatra Dornei, Doctor Docent al Universitații Albert Ludwig din Freiburg, Germania, Cercetător în cadrul Academiei Romane, în domeniul „Dimensiunea spirituală a economiei montane CE MONT, Vatra Dornei”

Dragii mei, cei ce veți citi aceste rânduri,

Să ne păzească Bunul Dumnezeu de neamul acesta în veac, adică de cei ce doresc o Europă fără Dumnezeu. Nu e suficient că știm faptul, că Europa a căzut pe mâinile francmasonilor și a globaliștilor himeri, ci trebuie să ne rugăm personal, să ne scape de această primejdie reală. De aceea și preoții sunt datori, cu voce tare în cadrul Sfintelor Slujbe, în special la Sfânta Liturghie să se roage astfel: ”Doamne Iisus Hristoase Dumnezeul nostru, primește jertfa aceasta (scoate o părticică la Proscomidie și o pune pe sfântul Disc, așa cum prevede Liturghierul la rugăciunea În vreme de orice nevoie și primejdie omenească) spre iertarea păcatelor tuturor popoarelor Tale și, cu milostivire, întoarce de la noi toată mânia Ta cea cu dreptate pornită asupra noastră, și degrabă, ca un bun, scoate-ne pe noi din toate necazurile și primejdiile ce ne împresoară (aici se sfârșește rugăciunea, însă credincioșii în privat, iar preoții în public, să adauge: izbăvește-ne Doamne și de toată lucrarea diavolească a mondialismului ocult și francmasonic, de toată lucrarea luciferică a des-creștinării și islamizării lumii, și de toată lucrarea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Amin.”




Am propus, de ceva timp, acest adaos liturgic, la forurile competente, așa cum ne rugăm noi în Biserica noastră din Vatra Dornei, însă, tăcerea este mai sfântă spun unii. Așa că, propun celor ce sunt incluși pe aceste adrese de e-mail, să se roage în acest mod. Iar preoții să dea mai departe această propunere și să o rostească cu voce tare. E timpul să spunem cu voce tare, ceea ce știm: ”Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneți la lumină și ceea ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case (Matei 10, 27)”, ne spune Mântuitorul Hristos. A sosit această vreme. Cel ce tace va răspunde amarnic în fața lui Dumnezeu.

Doar rugăciunea ne mai salvează, dacă o facem deschis și cu curaj hristic, altfel pierim de mâna celor ce ne fac masonizare, globalizare și relativizare în lume, care au pătruns deja, și în Biserică extrem de viclean, și se ”vor reglementa” acestea, ca fiind firești, la noul sinod panortodox, cât de curând.

Acești panortodocși făcuți peste noapte, debitează reguli care des-bisericesc Biserica lui Hristos din interior. Să ne rugăm ca din lucrarea satanică a globalizării fără de Hristos, împotriva Lui Dumnezeu și a neamurilor, să rămână, prin harul și puterea lui Hristos, doar o gloabă neputincioasă, de care să râdă mulți, și să înțeleagă toată lumea lui Antihrist, că, ”Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu. Amin.”

Vă urez, mai departe, un post cu folos și Bucuria Învierii lui Iisus Hristos să fie mereu cu voi cu toți !

Cu binecuvântare și bucurie în Hristos Domnul și Mântuitorul nostru,

Pr. prof. dr. Mihai VALICĂ







PSD Vatra Dornei și-a anunțat lista cu propunerile de consilieri locali - VIDEO

În cadrul unui interviu acordat postului de televiziune, Orion TV, președintele organizației locale a PSD, Roman Boca, a anunțat candidații pentru posturile de consilieri locali ai municipiului Vatra Dornei. PSD-ul este, astfel, prima formațiune politică care și-a făcut publică lista de consilieri locali cu care se va prezenta în fața electoratului dornean la alegerile locale din 5 Iunie 2016.

Despre componența listei de consilieri putem preciza că este formată majoritar din nume noi, multe dintre persoanele prezentate nemaifiind implicate politic până acum. Deasemenea, este important de precizat că pe lângă câțiva consilieri cu experiență, sunt propuși și mulți tineri, PSD Vatra Dornei dând astfel, prin această listă, un semn clar de reformare a clasei politice locale, un lucru care este de salutat. Rămâne de văzut dacă și alte partide locale vor urma exemplul pozitiv al PSD. Carol Cîrcu, reprezentantul Camerei de Comerț Suceava în municipiul Vatra Dornei, este un exemplu de astfel de tânăr de perspectivă propus pentru postul de consilier local PSD, acesta fiind și el prezent în cadrul interviului.




Pe lângă prezentarea listei de consilieri, în cadrul emisiunii s-a mai discutat și despre alte teme interesante pentru dorneni și enumerăm aici aducerea gazului la Vatra Dornei, situația economică a firmelor dornene, situația turismului, etc. Vă invităm să vizionați interviul integral în materialul video de mai jos:



Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !






Tragedie ... Un bărbat a murit după ce a intrat cu motocicleta într-un stâlp

Un barbat a murit dupa ce a intrat cu motocicleta intr-un stalp. Accidentul a avut loc luni, in jurul orei 13.00, pe DJ 174, in interiorul satului Coverca, comuna Panaci.





Un barbat de 35 de ani, din comuna Panaci, in timp ce conducea motocicleta, marca Honda, din directia Panaci spre Paltinis, fara casca de protectie, pe fondul vitezei neadaptate la conditiile de drum, dupa o curba usoara la stanga, a pierdut controlul asupra directiei de deplasare, a patruns pe acostamentul din dreapta dupa care s-a izbit de un stalp din beton.

Un participant la trafic a sunat la 112 si a cerut ajutor. Un echipaj SMURD dar si o ambulanta s-au deplasat la locul accidentului.

Cadrele medicale l-au resuscitat pe barbat zeci de minute, dar manevrele nu au avut nici un rezultat, fiind declarat decesul. Potrivit politistilor acesta nu poseda permis de conducere.


Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !






”Flutur și-a început campania electorală cu aroganțe și obrăznicii”, susține jurnalistul Dinu Zară

Într-un editorial publicat pe DinuZara.com, jurnalistul sucevean Dinu Zară își exprimă părerea despre ultimele acțiuni ale senatorului Gheorghe Flutur, candidat din partea PNL pentru Consiliul Județean. Vă prezentăm în continuare opiniile publicate de acesta:

PNL a depus vineri lista candidaților pentru Consiliul Județean Suceava. Acțiunea mi-a provocat un deja-vu. Totul s-a petrecut exact ca în 2008, exact ca în 2012. Nici Flutur pare că n-a evoluat deloc în ultimii opt ani. Același discurs, aceleași teme, aceleași replici cu care a câștigat în 2008 și a pierdut în 2012 le vehiculează și acum.

Dincolo de un discurs lung și foarte plictisitor, Flutur „i-a făcut o aroganță” anunțatului contracandidat de la PSD, Cătălin Nechifor.




„Aş vrea înainte de toate, pentru că intrăm într-o logică electorală, să-i urez actualului preşedinte al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, multă sănătate, însănătoşire grabnică, pentru că este nevoie de sănătate mai mult decât orice. Şi sunt alături de dumnealui în aceste momente când ştiu că este bolnav”, a spus Flutur.

La Flutur, nimic nu e întâmplător. Toate declarațiile sunt atent plămădite. Flutur a făcut această declarație tocmai știind că va deveni știre și că se va viraliza intens în mass-media locală. Declarația nu cred că a fost o reală exprimare a empatiei, ci cred că în realitate Flutur a dorit să accentueze faptul că în această campanie electorală se confruntă cu un contracandidat bolnav. Cred că Flutur nu a dorit decât să inoculeze cât mai adânc în mentalul colectiv ideea ce Nechifor este bolnav și că nici nu s-ar pune problema ca șeful PSD să-i fie un adversar pe măsură în această campanie electorală. ...

CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE: DinuZara.com

Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !






PSRO, partidul lui Geoană, și-a lansat candidații pentru funcţia de primar din câteva localități ale județului

Preşedintele Partidului Social Românesc (PSRO), Mircea Geoană, a fost prezent săptămâna trecută la Suceava, pentru lansarea mai multor candidaţi ai acestei formaţiuni politice pentru funcţiile de primar ale unor localităţi din judeţ.

Evenimentul a avut loc în sala mică a Casei de Cultură, în prezenţa membrilor de partid din judeţ şi a liderului PSRO Suceava, Constantin Ibănescu, acesta urmând să candideze pentru funcţia de primar al oraşului Gura Humorului.

Constantin Ibănescu i-a anunţat, în mod oficial, pe unii dintre candidaţii PSRO pentru funcţiile de primar, primul dintre aceştia fiind omul de afaceri Mihai Cîmpan, care va candida pentru Primăria Suceava.




Printre candidaţii prezentaţi se mai numără cei din Vatra Dornei – Jenica Romanică, Fălticeni – Nicoleta Ungurianu, Moara – Mihai Miron, Pârteştii de Jos – Radu Sava, Fântânele – Constantin Ursache sau Siminicea – Maria Murariu.

Liderul PSRO Suceava, Constantin Ibănescu, a ţinut să le mulţumească tuturor celor care vor candida din partea acestui partid pentru curajul pe care îl au. Ibănescu a subliniat că PSRO au întâmpinat numeroase dificultăţi în ultima perioadă, fiind supus presiunilor celorlalte formaţiuni politice.

CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE: MonitorulSV.ro

Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !






Reportaj Pro TV despre comuna muzeu, Ciocănești - VIDEO

In inima Bucovinei, un intreg sat se transforma in muzeu. Asa cum in prea putine locuri se intampla, aici, consiliul local ii obliga pe cei care construiesc sa respecte vechea arhitectura a zonei.

Fatadele caselor sunt pictate cu motive traditionale, in culori vii. Astfel, locul s-a pastrat ca intr-o poveste de care turistii se bucura in fiecare an.

La aproape 100 de kilometri de Suceava, de-a lungul Bistriei Aurii, intr-o vale inecata parca de muntii impaduriti, se afla Ciocanesti. Pentru frumusetea sa si a celor 600 de case, a fost desemnat "Satul cultural al Romaniei" si astfel a devenit un muzeu viu.




Intr-o perioada in care inca se construieste haotic, iar multe localitati au fost mutilate de tabla, inox si geamuri tip termopan, aici oamenii si-au pastrat, ajutati si de autoritati, vechea arhitectura.

Aristica Ujica, localnica: "E o traditie la noi asta cu motivele nationale. Asa am primit-o de la parinti si la cativa ani le refacem, le vopsim, le ingrijim."

Marcel Scheul, viceprimarul comunei Ciocanesti: "In certificatele de urbanism se specifica: constructiile noi sau cele care intra in renovare sa aibe pe fatade motivele traditionale din Ciocanesti."

Munca nu este deloc usoara, povesteste cel mai in varsta mester popular din sat, o femeie. Avea doar 10 ani cand a lucrat impreuna cu tatal ei la prima ei casa traditionala din comuna. De atunci si-a continuat meseria si azi se poate mandri ca mai bine de jumatate din casele din Ciocanesti au fost pictate de mainile ei. Silvia Scheul, mester popular: "Am lucrat si noaptea, la bec, pana terminam. Erau multe case de facut si trebuia sa le fac."

Insa dincolo de frumusetea peisajelor si a caselor, zona are si oferte gastronomice. Doar suntem in Bucovina. Aici gasiti pastravul cu carne dulce, prajit in faina de malai. Iar de Pasti, localnicii va asteapta sa vopsiti sau sa pictati, impreuna cu ei ouale si sa vizitati "Muzeul National al Oualor Incondeiate".

Pentru cei care vor sa petreaca mai mult de o zi in localitate, o camera pe noapte pentru doua persoane costa 60 de lei, fara mic dejun.


CITEȘTE MAI MULTE PE: StirileProTV.ro

Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !






”Preoții politicieni”, candidați la primăriile Dorna Candrenilor și Fălticeni, s-au retras din preoție

Secretarul eparhial al Arhiepiscopiei, preotul Cornel Oprișan, a explicat că în cazul preoților Sorin Doroftiese și Liviu Mihăilă nu e vorba de cereri de suspendare, ci de cereri de “retragere din preoție”. “Atât timp cât ei încalcă anumite lucruri, se merge conform statutului”. Rămâne de văzut dacă și în ce fel aceștia ar putea fi reintegrați în sistemul BOR, în cazul în care nu vor câștiga primăriile din cele două localități.

Anunțul făcut de PNL Suceava privind încă o candidatură a unui preot pentru funcția de primar într-o localitate din județul nostru – este vorba despre cea a lui Sorin Doroftiese, preot paroh la Parohia Dealul Floreni, care va candida la primăria Dorna Candrenilor – a determinat Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților să transmită prin vocea secretarului eparhial al Arhiepiscopiei, preotul Cornel Oprișan, că preotul Sorin Doroftiese a depus cerere de retragere din preoție. El a mai spus că Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a luat act de decizia preotului, la fel cum s-a luat act și de decizia preotului Liviu Mihăilă, care a hotărât să intre în politică în calitate de candidat PNL pentru funcția de primar al municipiului Fălticeni, el depunând o cerere similară. Secretarul eparhial a refuzat să comenteze aceste retrageri din preoție a unor fețe bisericești pentru a putea să candideze la funcția de primar. “Atât timp cât ei încalcă anumite lucruri, se merge conform statutului”, a precizat Cornel Oprișan, nedorind să comenteze mai mult situația creată.




Despre Sorin Doroftiese, cel de-al doilea preot sucevean candidat liberal pentru funcția de primar într-o localitate din județul nostru – comuna Dorna Candrenilor -, știm că a fost hirotonit în anul 2001 ca preot la Parorhia Dealul Floreni, este fiu de preot și mai are un frate care a ales la rândul lui să îmbrace haina preoțească. Preotul Sorin Doroftiese s-a ocupat de ridicarea unei biserici monumentale din cărămidă în parohia Dealul Floreni.

CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE: ObiectivDeSuceava.ro

Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !






Elevii olimpici din Vatra Dornei au fost felicitați de Primărie

Elevii calificați la fazele naționale ale Olimpiadelor școlare, alături de profesorii lor îndrumători, au fost oaspeții Primăriei Vatra Dornei. Ei s-au întâlnit cu primarul Ilie Boncheș, în Sala Oglinzilor, și au fost felicitați de către acesta, primarul declarându-se convins că elevii vor reprezenta școala și orașul cu cinste la fazele naționale.

Elevii olimpici ai Dornei sunt:

Liceul Teoretic ION LUCA:
Florin Gabriel Haja – Informatică – prof. îndrumător Suzana Șestac
Constantin Dranca – Logică – prof. Constantin Rotărescu
Vitalie Lungu – Astrofizică – prof. Mioara Șaramet




Școala Generală nr. 1
Irina Monoranu – Limba și literatura română – prof. Liliana Țăran
Mara Apalămăriță – Cultură Civică – prof. Teodora Sandu
Anastasia Susciuc – Cultură Civică – prof. Teodora Sandu

Școala Generală nr.4:
Maria Cristina Popa – Matematica – prof. Silvica Nisioi şi Limba și literatura română – prof. Ancuța Voivod

Școala Generală nr.2:
Radu Gabriel Roșu – Geografie – prof. Teodora Sandu

Le adresăm și noi, echipa VatraDorneiLive.ro, felicitări și mult succes în continuare acestor elevi minunați, iar pe viitor, după finalizarea studiilor, ne dorim să revină în Vatra Dornei pentru „a pune umărul” la dezvoltarea orașului nostru, pentru că doar prin astfel de oameni, bine pregătiți, avem o șansă reală !

Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !






Sf. Maslu la Parohia Neagra Șarului în duminica a patra din post, a Sf. Ioan Scăraru

După cum v-am informat și într-un articol anterior, a devenit deja o tradiție ca în fiecare an, pe parcursul Postului Paștelui, în parohiile bisericești din Țara Dornelor să se săvârșească Taina Sfantului Maslu de obște, în sobor de preoți. Astfel, în duminicile și sărbătorile din post, enoriașii sunt invitați să participe la aceste slujbe speciale, parohiile rotindu-se între ele în organizarea acestora.

Taina Sfântului Maslu este a șaptea Taină a Bisericii Ortodoxe și a fost instituită de însuși Mântuitorul când a trimis pe Sfinții Apostoli la propovăduire, zicându-le: ”Celor ce vor crede, aceste semne vor urma: în numele Meu, demoni vor izgoni, peste cei bolnavi își vor pune mâinile și se vor face sănătoși”. Astfel, Sfântul Maslu cu mai multi preoți, făcut cu credință și post pentru cei bolnavi și ungerea lor cu untdelemn sfințit formează cea mai puternică slujbă și rânduială de vindecare și alinare a bolilor sufletești și trupești.

În duminica trecută, a patra din Postul Paștelui și închinată Sf. Ioan Scăraru, a venit rândul Parohiei Neagra Șarului să găzduiască slujba prin care s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu în sobor de preoți. Conform spuselor reprezentanților parohiei, la slujbă au fost prezenți peste 500 de credincioși și un număr de 25 de preoți slujitori.




Ziua de Duminică a început cu oficierea Sfintei Liturghii de către preoții slujitori ai Parohiei Neagra Șarului, Pr. Căileanu Mihai, Pr. Zelincă Radu și Pr. Țarcă Bogdan, iar ulterior, în jurul orei 13:30, a început sâvârșirea Sf. Maslu în sobor de preoți veniți de la majoritatea parohiilor din zonă. Slujba s-a oficiat în Biserica mare a parohiei, ce are hramul de Sf. Dimitrie, iar după citirea rugăciunilor și a celor șapte evanghelii specifice acestei slujbe, celor prezenți le-a fost adresat și un cuvânt de învățătură de către Părintele Paroh Zelincă Radu, apoi credincioșii fiind miruiți cu untdelemn sfințit.

După cum v-am precizat, duminica a patra din post este închinată Sfântului Ioan Scăraru, născut pe la sfârșitul secolului al VI-lea, cândva între anii 570-580, în Siria, și trecut la cele veșnice în ziua de 30 martie 649, în Muntele Sinai. Sfântul Ioan este cunoscut în toată lumea prin lucrarea numită "Scara", care se află inclusa și în volumul nouă, din seria "Filocalia". Mai multe detalii despre viața acestui sfânt puteți citi AICI !

Biserica din Neagra Șarului are o istorie foarte interesantă și vă prezentăm, în continuare câteva detalii preluate din „Monografia Parohiei Neagra Șarului” întocmită de Pr. Zelincă Radu:

Intre anii 1910-1916, pe terenul cumparat de credinciosi de la Matache Ciuteanu, zis Apopei, fiul preotului Alexandru Ciuteanu, s-a cladit biserica actuala din piatra si caramida . Biserica are forma de trefla cu trei turnuri, din care unul mare deasupra naosului, avand in interior inaltimea de 18 m. Lungimea bisericii este de 28 m, iar latimea la abside este de 16 m. Celelalte doua turnuri mici sunt in dreapta si in stanga intrarii in biserica, iar proiectul, sustin batranii satului, ar fi fost adus din Franta, insa informatia nu se afla in documentele scrise.

Pentru acoperirea cheltuielilor de zidire, obstea din Neagra, de pe vremea aceea, a vandut o oarecare suprafata de padure in valoare de 15.000 lei Societatii Bradul, din comuna Galu - Neamt., iar restul banilor au fost donati de credinciosi.

In vara anului 1916 biserica era terminata si inzestrata cu toate cele necesare, fiind zugravita in interior cu pictura in ulei executata de pictorul I. I. Luchian, din Targu Neamt. Ea urma sa fie sfintita de Sfantul Dumitru la 26 octombrie 1916, dar intre timp a izbucnit razboiul si tarnosirea n-a mai avut loc. Armatele inamice austro-ungare au invadat comuna intre 15-20 august 1916 si au dat foc atat la biserica veche din cimitir cat si la cea noua. Biserica Veche, fiind din lemn, a ars pana in temelie cu toate podoabele din ea, iar biserica noua fiind de zid a rezistat, dar au ars in interior catapeteasma, cafasul, precum si toate celelalte obiecte de cult. Focul nu a putut fi stins deoarece populatia era evacuata in comuna Draceni fostul judet Baia, precum si la Lespezi, Radaseni, Cotargasi si alte localitati .

In anul 1918 s-a inceput renovarea besericii, iar in anul 1920 pictorul Luchian revine pentru a restaura pictura, atat cat s-a putut, pentru ca in 1923 biserica sa fie sfintita, avand ca ocrotitor pe Sfantul Mare Mucenic Dimitrie. Pictura din interiorul bisericii a fost restaurata in anii 1965 - 1966 de catre pictorii Vasile Pascu din Focsani si Constantin Negrescu din Roman, iar in anul 1998 de catre pictorul Nicolae Gavrileanu din Gura Humorului.

Marimea dar mai ales frumusetea bisericii, a facut ca dupa slujba de sfintire, din anul 1923, Parintele Protoiereu de pe vremea aceea sa exclame: „Fratilor, o mana de oameni, aveti aici in creier de munte, in inima de codru, nu o bisericuta si nici o biserica, ci, o catedrala mareata si impunatoare” .

Paraclisul sau , , Bisericuta de iarna”, cum mai este denumita de catre credinciosi, a fost construita din lemn intre anii 1995-1997, avand forma de nava. Interiorul ei este captusit cu lambriu din lemn imbracat cu icoane, iar exteriorul este lucrat in termosistem. Paraclisul il are ca ocrotitor pe Sfantul Ierarh Nicolae.

Clopotnita a fost zidita in anul 1927 in forma de turn patrat cu contra-forturi, la cele patru colturi. Are patru clopote in greutate de 30kg. , 170kg. , 510kg. si 1300kg. , fara sistemul de prindere. Atit biserica cit si clopotnita sunt acoperite cu tabla.

In curtea bisericii se mai afla o casa de agape construita din lemn intre anii 2000-2001, cu o capacitate de 300-400 de persoane, precum si o magazie pentru lemne donate si lucrate de credinciosii din parohie.

Primul slujitor al bisericii a fost un monah cunoscut sub numele de Parintele Gherasim, apoi au urmat preotii: Alexandru Ciuteanu, Toader Gheorghiu, Vasile Marcoci, monahul Sturza, Vasile Hojbota, Vasile Cojoc, Virgil Ursachi, Iorgu Petrovici, in prezent fiind slujitori preot paroh Mihai-Viorel Cailean, preot slujitor Radu Zelinca si preot slujitor Tarca Bogdan.

Scriitorul Mihail Sadoveanu a indragit mult aceste locuri pe care le-a vizitat adesea in tineretile sale. A publicat chiar un volum cu titlul "Neagra Sarului", iar lucrarea sa "Dumbrava minunata" a fost scrisa tot aici .

Se spune ca insusi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ar fi vizitat Neagra si cu ocazia aceasta a vorbit din foisorul casei preotului Ciuteanu, catre poporul adunat aici.

In curtea bisericii se mai afla cavoul cu ramasitele pamantesti ale Generalului Gheorghe Manoliu si ale familiei sale care a trait pe aceste meleaguri.

Mai multe detalii despre această monografie puteți citi AICI !

Vă prezentăm câteva fotografii din timpul slujbei de Sf. Maslu:













Dornenii sunt invitați să se întâlnească cu Cătălin Nechifor, Președintele Consiliului Județean


Printr-un comunicat transmis de organizația PSD Vatra Dornei suntem informați că Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, va fi prezent maine, 16.04.2016, în Vatra Dornei unde urmează să se întâlnească cu dornenii.

Astfel, toți cei interesați sunt invitați să participe mâine la această întâlnire în următoarele locații și după următorul program:


Ora 18:30 - Zona Aleea Dornelor - Parcarea din fața Blocului D4

Ora 19:30 - Zona Unirii - Parcarea de pe Strada Sondei


Pe lângă președintele Cătălin Nechifor, vor mai fi prezenți la întâlnirile cu dornenii candidatul PSD pentru Primăria Vatra Dornei, Cezar Ioja, precum și candidații pentru posturile de consilieri locali.




Dornenii sunt încurajați, așadar, să dea curs acestei invitații de întâlnire atât cu Președintele Consiliului Județean, cât și cu echipa locală a PSD, având astfel posibilitatea să-i cunoască mai bine pe aceștia, să discute cu ei, să le adreseze întrebări, să le propună sugestii, etc.

Organizația PSD Vatra Dornei, prin președintele Roman Boca și restul echipei locale, vă mulțumește anticipat pentru interesul arătat acestor întâlniri.







Dănuț Candrea își lansează candidatura pentru Primăria Dorna Candrenilor

Dintr-un comunicat trimis de PSD Dorna Candrenilor aflăm că Sâmbătă, 16.04.2016, candidatul PSD - Dănuţ Candrea, își lansează candidatura pentru funcția de primar al comunei Dorna Candrenilor.

Lansarea candidaturii va avea loc la Pensiunea Agroturistică Poiana din Poiana Negrii începând cu ora 15:00 și sunt invitați sa ia parte la acest eveniment toți cei care sunt interesați de proiectele candidatului PSD, Dănuț Candrea.

Inițial, candidatul PSD îl avea ca și contracandidat principal pe actualul primar PNL al comunei, Mafteiu Candrea, dar după cum v-am relatat ieri într-un articol, acesta s-a retras pentru a-i face loc tânărului preot Sorin Doroftiese, care, dacă va câștiga, va da ”veșmintele preoțești” pe ”haina de primar”.




”Bătălia” politică din Dorna Candrenilor este de urmărit, locuitorii având de ales, pe lângă ceilalți candidați, între un prosper om de afaceri propus de PSD și un preot susținut de PNL. Mai mult decât atât, este foarte interesant de văzut dacă electoratul va sancționa decizia controversată a PNL de a implica preoții în politică, pentru că acest caz, din Dorna Candrenilor, este al doilea din Jud. Suceava după cel de la Fălticeni, unde PNL are candidat tot un preot.

Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !






Cele mai frumoase locuri din Munţii Călimani

Masivul Călimani şi Ţara Dornelor reprezintă destinaţia ideală pentru o vacanţă la munte. Peisaje minunate, atracţii unice în ţară şi variate posibilităţi de distracţie dau reţeta unui sejur perfect.

Zonă turistică veche de mai bine de o sută de ani, Ţara Dornelor este locul perfect unde să te detaşezi departe de zgomotul oraşului. Iarna la schi, vara la river - rafting, mountain bike, zboruri cu parapanta, călărie montană, expediţii în Călimani, tiroliană şi „via ferrata“ - cale de fier, în Ţara Dornelor este imposibil să te plictiseşti.

Pentru un sejur reuşit în zona montană a judeţului Suceava, este recomandat să te cazezi la un hotel sau o pensiune din Vatra Dornei sau din localităţile din apropiere. Odată instalat la o pensiune, cu harta în mână sau cu ajutorul unui ghid este momentul să descoperi minunăţiile din acest colţ de ţară.

Lacul Colibiţa

Pe malurile acestui lac de acumulare din Munţii Călimani se află staţiunea turistică cu acelaşi nume. Lacul a fost creat prin construcţia, între 1977 şi 1991, a unul baraj cu scop hidroenergetic pe cursul râului Bistriţa.

Lacul este întins pe 270 de hectare şi are o lungime de, atenţie, 13 kilometri. Întinderea de apă se află la o altitudine de 900 de metri. Din zona lacului, pot fi admirate crestele Călimanilor.

Rezervaţia 12 Apostoli




Rezervaţia întinsă între pârâiele Neagra Sarului şi Poiana Negri este celebră pentru o serie de formaţiuni stâncoase neobişnuite. Stâncile seamănă extrem de mult cu oameni sau diverse creaturi, motiv pentru care au primit nume ca „Moşul”, „Mareşalul”, „Ramses”, „Mucenicul”, „Guşterul”, „Cămila”, „Dragonii”, „Cezar” sau „Nefertiti”. Aceste stânci alcătuiesc un soi de complex cunoscut drept „Tempul Uriaşilor”. La 12 apostoli se poate ajunge pornind pe un traseu care are că punct de plecare localitatea Gura Haitii.

Vatra Dornei

Staţiunea suceveană este înconjurată de Munţii Călimani, Rodnei, Bistriţei şi Giumalău. Este atât staţiune balneară, cât şi destinaţie de schi, având parte de turişti tot timpul anului. Staţiunea are parte de un telescaun ce te poartă până pe Dealul Negru, de unde ai parte de un peisaj impresionant.

Poţi pleca şi într-o călătorie cu barca pneumatică pe Bistriţa, dar şi într-o tură călare. În staţiune, devine tot mai popular şi „nordic walking”, un sport în care se folosesc nişte beţe asemănătoare celor de schi. Şi un truc pentru cei care mergeţi cu copiii: dacă vreţi ca veveriţele din parcul central să se apropie de voi, strigaţi-le „Mariana” şi oferiţi-le câteva nuci.

Cascadele Tihu şi Băuca

Sunt două cascade ce pot fi vizitate de turiştii care aleg să pornească spre traseul de creastă al Călimanilor.

Scaunul Domnului

Este un loc absolut special din Munţii Călimani şi este cel mai cunoscut punct de atracţie al defileului Mureşului, fiind un vârf muntos care domină Deda Bistra. La o înălţime de 1.381 m, platoul Scaunul Domnului veghează peste păduri şi sate, iar în spatele numele lui se ascunde o legendă care spune că acolo se afla scaunul de judecată pe care va şedea Domnul la Judecata de Apoi.

Platoul a fost format natural din zidurile stâncilor ce oferă o frumoasă panoramă spre crestele mai înalte ale Călimanilor. În zonă, apele repezi de munte aduc cu ele păstrăvi, lipani sau lostriţe, în timp ce vânătorii sau turiştii pot avea surpriza de a se întâlni cu mistreţi, urşi şi căpriori sau chiar frumoşii cocoşi de munte.

Accesul la Scaunul Domnului se poate face pe mai multe trasee. Cel mai recomandat ar fi traseul ce porneşte din satul Deda-Bistra de pe DN 15 (Tg Mureş - Topliţa) şi urcă până la Vârful Zăpodia Ursului, de acolo ajungându-se prin Şaua Scaunului pe Vârful Scaunul (marcaj banda albastră).

Gura Haitii

Satul este un ideal punct de plecare în trasee din masivul Călimani. De aici porneşte şi un traseu considerat a fi „cea mai frumoasă potecă turistică din ţară”. Drumul, lung de 1,7 kilometri, duce de la Gura Haitii în Templul Uriaşilor, din Rezervaţia 12 Apostoli. Traseul traversează păduri de molid şi brad şi pajişti subalpine, putând fi parcurs fie pe jos, fie călare sau cu bicicleta.

Vârful Pietrosul Călimanilor

Este un vârf vulcanic, cel mai înalt din Munţii Călimani, cu o înălţime de 2.100 de metri. Traseele spre vârf sunt absolut superbe, mai ales cel care porneşte din Gura Haitii şi continuă prin zonele 12 Apostoli şi Pietrele Roşii.

Pentru mai multe detalii despre Parcul Național Călimani accesați: www.calimani.ro !

CITEȘTE MAI MULTE PE: WorldWideRomania.com






Autoritățile sucevene în alertă din cauza pestei porcine africane - VIDEO

Autoritățile din județul Suceava sunt în alertă după ce la nivel european, dar mai ales în Ucraina, s-au semnalat, în ultimele luni, mai multe cazuri de pestă porcină africană. Autoritățile consideră că riscul pentru introducerea virusului pestei porcine africane este ridicat la un grad fără precedent și se impune întărirea măsurilor de prevenire a bolii.





CITEȘTE MAI MULTE PE: IntermediaTV.ro






Un sofer beat a intrat cu masina intr-un parapet, la Vatra Dornei

Un sofer beat a intrat cu masina intr-un parapet. Miercuri, in jurul orei 22.30, un echipaj rutier din cadrul Politiei municipiului Vatra Dornei, s-a sesizat despre faptul ca, pe strada Unirii din localitate, s-a produs un accident.

Politistii au stabilit faptul ca, in timp ce conducea autoturismul intr-o curba, un tanar de 24 de ani, din comuna Fantanele, a pierdut controlul asupra directiei de mers, a patruns pe sensul opus si a intrat in coliziune cu un parapet metalic, fara a rezulta victime, ci doar pagube materiale.




Intrucat emana halena alcoolica, conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur in aerul expirat, dupa care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.

Politistii au intocmit in cauza dosar penal, ce va fi solutionat procedural.

Vă așteptăm părerile în legătură cu acest articol !






Lista candidaților PNL la Consiliul Județean Suceava ... Un fost primar dornean în primele locuri

Listele de candidați PNL la Consiliul Judeţean Suceava au fost definitivate şi aprobate în forul de conducere al partidului, urmând a fi depuse la Biroul Electoral Judeţean.

Lista pentru Consiliul Judeţean Suceava este deschisă de preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, senatorul Gheorghe Flutur, care va fi şi candidatul partidului pentru preşedinţia CJ. Pe următoarele 6 locuri sunt Viorel Seredenciuc, Constantin Cadariu, Vasile Ilie, fostul primar de Fălticeni - Vasile Tofan, fostul primar de Vatra Dornei - Ioan Moraru, fostul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Eugen Șalar.




Lista continuă cu Octavian Ilisoi, Ioan Badeliță, Radu Dominte, Radu Dumitru Pentiuc, Sorina Barbu, Niculai Barbă, Gheorghe Niță, Marius Vasile Juravle, Cătălina Culipei, Dorel Guliciuc, Rodica Andriescu, Gavril Ursescu, Gabriel Gheorghe Harja, Tudorel Constantin Titianu, Tudor Plăcintă, Doru Gavril Slevoacă, Mihai Crețeanu, Alexandru Salup, Raul Mihai Alexievici, Crina Alice Murariu, Anne Marie Rusu, Cezar Crăciunescu și Gheorghe Ghisovan.

În acest an, votul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean va fi indirect, adică şeful administraţiei judeţene va fi ales de către cei 37 de consilieri.

După cum se poate vedea, fostul primar dornean, Ioan Moraru, aspiră din nou la o funcție în administrație, cea județeană de această dată, probabil considerând că ”nu și-a spus încă ultimul cuvânt”. Cu toate că multă lume îl acuză că ar fi fost unul dintre cei mai slabi primari ai Dornei din ultimii ani, dacă nu chiar cel mai slab după cum se poate vedea și din sondajul făcut de site-ul nostru, domnul Moraru nu ține cont absolut de loc de aceste critici și cere din nou, cu tupeu, votul dornenilor și a întregului județ Suceava. Rămâne să vedem dacă electoratul sucevean îi va acorda încă o dată încrederea, fostului primar Moraru și colegilor săi din PNL !

Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !






”VATRA DORNEI, ORAȘUL CARE MOARE ...”, un reportaj TV dureros despre Dorna - VIDEO

Vă invităm, în acest articol, să vizionați un reportaj TV foarte interesant despre starea în care a ajuns orașul nostru, despre problemele dornenilor și despre slabele administrații locale care s-au perindat până acum și care mai mult au „îngropat” orașul în loc să-l dezvolte, plus alte subiecte interesante. Titlul complet al reportajului este „Vatra Dornei, orașul care moare înghețat în dispreț, indiferență și neputință” și a fost difuzat acum aproximativ două săptămâni la postul județean de televiziune, Bucovina TV, fiind realizat de către jurnalistul Ioan Manole.

Durata acestuia este de peste doua ore și jumătate, fiind format din trei videoclipuri și chiar dacă, la prima vedere, ați putea considera că este prea lung, vă garantăm că nu vă veți plictisi privindu-l și chiar îl puteți considera un film artistic, din genul dramă și chiar tragedie pe alocuri, despre situația în care a ajuns orașul nostru, Vatra Dornei - fostă Perlă a Bucovinei, situație care se reflectă, de altfel, încă din titlul reportajului. Vă dorim vizionare plăcută și vă așteptăm părerile în secțiunea de comentarii sau pe Facebook !




















VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei