Zeci de persoane (pompieri militari, lucrători ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, poliţişti, lucrători ai SGA şi ACET şi poliţişti locali), cu mijloace de intervenţie, au acţionat pentru a diminua efectele ploilor torenţiale care au afectat duminică, 3 iulie, localităţile Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc.
În total, pe perioada manifestării fenomenelor meteo periculoase, în cele două localităţi s-au înregistrat 9 anexe inundate, 14 curţi sau grădini, 8 beciuri şi 2 subsoluri, de asemenea inundate. Cele două subsoluri aparţin unor unităţi turistice din Vatra Dornei, unde, de asemenea, a mai fost inundat un restaurant, aflat la demisolul unei clădiri.
Pe parcursul perioadei supuse avertizărilor meteo şi hidrologice, dar şi după terminarea ei, pompierii salvatori au acţionat în permanenţă pentru monitorizarea zonelor afectate, precum şi pentru evacuarea apei rezultate în urma inundaţiilor.
Luni, în jurul orei 10, „erau înregistrate 15 misiuni pentru evacuarea apei, în gospodăriile şi obiectivele social-economice, din zonele afectate de inundaţii, situaţia operativă fiind în continuă evoluţie”, se precizează în comunicatul pompierilor.
CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro ; Digi24.ro
Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !