În perioada 8-11 septembrie, în Piaţeta Cazino din staţiunea Mamaia se va desfăşura Campionatul Mondial de Bob pe Roţi. Deşi, la prima vedere, acest sport pare unul greu de asociat unei staţiuni de vară, provocarea pe care Asociația Litoral – Delta Dunării a primit-o s-a transformat dintr-o ambiţie într-un vis, cu ocazia acestui campionat, staţiunea Mamaia având posibilitatea de a se promova în faţa a aproape 20 de ţări participante, aproximativ 250 de sportivi oferind turiştilor şi constănţenilor un spectacol sportiv unic.
Chiar dacă România nu are o tradiţie în skeleton, dorneanca Maria Marinela Mazilu a reuşit câteva performanţe remarcabile în acest sport şi se va număra printre reprezentantele României la Campionatul Mondial de Bob pe Roţi de la Mamaia.
“Maria Marinela Mazilu, cea mai titrată sportivă a Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei, este multiplă campioană naţională la skeleton, maestru al sportului, participantă la două ediţii ale Jocurilor Olimpice (Vancouver - 2010 şi Sochi - 2014). A câştigat etapa de Cupa Europei de la St. Moritz şi este singurul sportiv al Federaţiei Române de Bob şi Sanie care a adus României două medalii la Campionate Mondiale doi ani consecutiv. Maria este refăcută după o accidentare şi este determinată să obţină primul titlu de campion mondial la Campionatul Mondial de Bob şi Skeleton - starturi, competiţie ce se va desfăşura în perioada 8-11 septembrie, la Mamaia. Este o premieră organizatorică deosebită pentru federaţia noastră. Mă mândresc cu faptul că sunt vicepreşedinte al acestei federaţii şi îi urez succes sportivei noastre care de un an s-a făcut bucovineancă”, a declarat pentru Monitorul de Suceava prof. Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei.
Maria Marinela Mazilu a practicat mai multe discipline sportive, începând cu judo, atletism, pe care încă îl mai practică şi datorită căruia a fost selecţionată la skeleton. A debutat în acest sport în septembrie 2007. O atrage acest sport deoarece este foarte complex, trebuie să fii şi un bun atlet şi în acelaşi timp un bun pilot de sanie.
CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro
Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !