Atacuri ale lupilor în ţarcurile crescătorilor de animale din zona Dornelor - VIDEO

Haitele de lupi fac ravagii în ultima perioadă în comunele din bazinul Dornelor şi în oraşul de pe malul Bistriţei Aurii. Zeci de oi au fost ucise în urma atacurilor nocturne sau chiar la lumina zilei, făcând pagube importante crescătorilor de animale. Păgubiţii sunt nemulţumiţi şi se consideră legaţi de mâini, atât timp cât pentru carnivorele sălbatice care produc aceste pagube nu pot fi obţinute autorizaţie pentru a fi împuşcate. Oamenii spun că numărul acestora, mai ales al lupilor, a crescut mult în ultima perioadă, după ce aceştia au devenit specie interzisă la vânat.

Atacurile carnivorelor, mai ales ale lupilor, s-au înteţit în ultima perioadă, acestea dând iama, atunci când nimeni nu se aşteaptă, mai ales în ţarcurile crescătorilor de oi. Medicul veterinar Petrea Dulgheru din Vatra Dornei a fost unul dintre cei care au fost păgubiţi în ultimele nopţi de haitele flămânde de lupi. În gospodăria sa, situată pe strada Unirii din oraş, oile sunt ţinute de obicei închise într-un ţarc cu gard înalt de sârmă.

În timpul nopţii de miercuri spre joi, o haită de lupi a simţit prezenţa celor 40 de oi închise în spatele gospodăriei şi a dat atacul. Lupii le-au speriat, oile adunându-se şi izbindu-se cu putere în gardul de sârmă. Acesta a cedat şi s-a prăbuşit la pământ, oile intrând astfel în bătaia ferocelor carnivore, care au decimat jumătate dintre ele. Tot atacul a avut loc într-un interval scurt de timp, între orele 04.50-05.30, spune proprietarul Petrea Dulgheru, care ne-a povestit că toate cele 40 de oi au fost afectate mai mult sau mai puţin de caninii fioroşi ai lupilor înfometaţi: ”Cele mai multe sunt atacate la beregată, lupii rupându-le traheea. O parte din cele care au rămas în viaţă au răni grave şi nu cred că au şanse de supravieţuire.”

Lupii au revenit şi noaptea următoare, devorând cadavrele oilor lăsate în afara ţarcului refăcut. Pagubele produse proprietarului în urma atacului haitei de lupi sunt de aproape 3.000 de euro. El nu este singurul păgubit din zonă, atacurile având loc în nopţile care au trecut şi în alte gospodării. Două oi au fost ucise de lupi în gospodăria lui Ionel Olaru din comuna Dorna Arini, iar în timpul nopţii de miercuri spre joi, lupii au dat atacul în gospodăria lui Petru Deac din satul Argestru, însă câinii au reuşit să-i pună pe fugă. Un atac al lupilor care a avut loc în timpul săptămânii trecute în localitatea Şaru Dornei a dus la pierderea a 11 oi, ucise în timpul nopţii în ocol.

În urma ultimelor reglementări în domeniul vânătorii, carnivore precum ursul, lupul, râsul şi pisica sălbatică sunt considerate specii interzise la vânat în timpul sezonului de vânătoare 2016-2017. Autorităţile au ajuns la această decizie în urma incidentului petrecut la Sibiu, când un pui de urs a fost împuşcat în timp ce de deplasa liber prin oraş. ”Opinia publică din România e de părere că se împuşcă prea mult urs şi lup în pădurile ţării. În urma acestui incident, doamna ministru al Mediului, Cristina Paşca Palmer, nu a mai semnat ordinul de ministru care aproba cotele de vânat pentru aceste specii în sezonul de vânătoare actual, adică pentru perioada 15 mai 2016 - 14 mai 2017. Aceste animale pot fi împuşcate doar în urma unei derogări, printr-un ordin al ministrului”, ne-a transmis inginerul George Celsie, purtător de cuvânt al Direcţiei Silvice Suceava.

Citește articolul complet pe Monitorul de Suceava
Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !

Ioan Stan, președintele PSD Suceava, și-a deschis cabinet parlamentar la Vatra Dornei

Organizația PSD Vatra Dornei informează că Ioan Stan, președintele organizației județene a Partidului Social Democrat, și-a deschis cabinet parlamentar în municipiul Vatra Dornei.

Ioan Stan este un politician influent și cu o mare experiență, în momentul de față fiind deputat în Parlamentul României. La alegerile din 11 decembrie acesta deschide lisa PSD a județului Suceava pentru Senat, iar dacă până în acest moment Stan a reprezentat zona Fălticeniului unde și datorită implicării domniei sale au fost implementate sau sunt în curs de implementare multe proiecte benefice pentru comunitate, în următorul mandat acesta își dorește să fie mai apropiat de zona Vatra Dornei și a localităților din jur, o zonă cu multe probleme nerezolvate și care chiar are nevoie să fie bine reprezentată la nivel înalt de un parlamentar experimentat.

Cabinetul parlamentar va funcționa în incinta sediului PSD Vatra Dornei, de pe strada Mihai Eminescu și va avea programul prezentat mai jos:


Din punctul nostru de vedere inițiativa este lăudabilă mai ales din prisma faptului că în Vatra Dornei nu a mai existat de mult un cabinet palamentar funcțional în care dornenii să poată sesiza anumite probleme, să trimită sugestii sau să solicite audiențe cu parlamentarul de zonă.






Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Ordinea partidelor pe buletinele de vot pentru alegerile parlamentare a fost trasă la sorți

Biroul Electoral Județean Suceava a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea partidelor, organizațiilor minorităților naționale și a candidaților independenți pe buletinele de vot pentru alegerile pentru Senat și Camera Deputaților.

În urma tragerii la sorți, PNL Suceava va deschide buletinele de vot pentru cele două camere ale Parlamentului. Pe locul al doilea pe buletine va fi ALDE Suceava, apoi Partidul Social Democrat, iar pe patru va fi Uniunea Democrată a Maghiarilor din România.




În fața a doua a tragerii la sorți a fost stabilită ordinea pe buletine a partidelor politice neparlamentare și a alianțelor politice. Astfel, pe locul cinci pe buletine va fi Partidul Uniunea Salvați România, iar pe următoarele locuri pe buletine sunt Partidul România Mare, Partidul Alianța Noastră România, Partidul Mișcarea Populară, Partidul România Unită și Partidul Ecologist Român. În continuare, pe buletinele de vot vor apărea organizațiile aparținând minorităților naționale.

Candidații independenți din județul Suceava pentru Camera Deputaților vor ocupa ultimele două locuri pe buletinul de vot pentru această camera a Parlamentului. Pe locul 27 pe listă va fi Ioan Costel Cioban, iar pe locul 28 se va regăsi medicul Alexandru Paziuc.

CITEȘTE MAI MULTE PE: SVnews.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


”Dorna Vatra Dornei” este campioana de toamnă în seria de munte a Ligii a 5-a - VIDEO

„Dorna Vatra Dornei” este campioana de toamnă în seria de munte a Ligii a 5-a. Echipa condusă de Relu Buliga şi-a trecut în cont a şaptea victorie consecutivă de la startul actualului sezon, după ce a câştigat, pe teren propriu, cu scorul de 6-1, în faţa Forestei Moldoviţa.






CITEȘTE MAI MULTE PE: Intermedia TV





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Accident cu șase răniți produs pe o stradă din Vatra Dornei

La data de 6 noiembrie 2016, la ora 16.08, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost anunțată prin 112 despre faptul că pe strada Argestru din localitate s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două mașini.

Echipajul deplasat la locul accidentului a stabilit că Dan Filimon, de 25 de ani, din comuna Botoșana, în timp ce conducea autoturismul BMW pe DN 17 – strada Argestru, într-o curbă la dreapta, din cauza vitezei excesive și neadaptarea la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra volanului, derapând și intrând în coliziune frontală cu autoturismul Volkswagen, care circula regulamentar din sens opus, la volan aflându-se Mihaela Juravlea, de 33 de ani, din Vatra Dornei.




În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a patru persoane, respectiv a lui Dan Filimon – șoferul autoturismului BMW, a lui Radu Filimon, de 48 de ani, din comuna Botoșana – pasager în BMW, a Mihaelei Juravlea – șoferița autoturismului Volkswagen, precum și a lui Ion Juravlea, de 31 de ani, din Vatra Dornei – pasager în Volkswagen. De asemenea, au fost rănite Mariana Opaiț, de 58 de ani, din munici­piul Vatra Dornei – pasageră în Volks­wagen și Irina Filimon, de 53 de ani, din comuna Botoșana – pasageră în BMW.

Soferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero în ambele cazuri. In acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, cercetările fiind continuate de Compartimentul Rutier Vatra Dornei.

CITEȘTE MAI MULTE PE: ObiectivDeSuceava.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Cum vrea Gheorghe Flutur să ascundă de ochii lumii groapa de gunoi construită în vârf de munte

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, doreşte să împrejmuiască groapa de gunoi de pe vârful Mestecăniş cu o lizieră de puieţi de tisă de talie mare. Prin acest demers, Flutur vrea să planteze aceşti puieţi pentru a „rezolva problema impactului vizual” pe care îl are respectiva groapa de gunoi asupra celor ce tranzitează DN 17 şi văd cum o bucată mare de teren a fost defrişată în vârf de munte pentru a amenaja un depozit de deşeuri menajere.




Groapa de gunoi construită la Pojorâta, în vârful Mestecăniş, în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat la Deşeurilor (SMID) în judeţul Suceava va fi împrejmuită cu o lizieră de puieţi de tisă de talie mare. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a explicat că doreşte să împădurească zona respectivă cu puieţi de talie mare pentru ca participanţii la trafic de tranzitează DN17, artera ce leagă Moldova de Ardeal, să nu le sară în ochi groapa de gunoi amplasată total neinspirat în vârf de munte. Flutur vrea să rezolve astfel „problema impactului vizual” a gropii de gunoi asupra trecătorilor.

În urmă cu aproape două luni de zile, Consiliul Local al comunei sucevene Pojorâta a adoptat hotărârea privind transferul terenului de pe raza localităţii, pe care se află depozitul ecologic construit cu fonduri europene, în posesia Consiliului Judeţean Suceava. În luna martie 2016, Curtea de Apel Cluj a admis recursul înaintat de localnici din Valea Putnei şi Mestecăniş, anulând Hotărârea nr.64 emisă la data de 9 august 2010 de Consiliul Local Pojorâta, prin care nouă hectare de teren au ajuns în posesia Consiliului Judeţean Suceava. Pe acest teren s-a construit groapa de gunoi de pe Mestecăniş, un proiect blamat încă de la început. Decizia magistraţilor clujeni este definitivă.

Locuitorii din Pojorâta, prin vocea reprezentantului Aristide Maxim, vor acţiona din nou în instanţă hotărârea de Consiliu Local prin care cele nouă hectare de teren pe care a fost construită groapa de gunoi de la Pojorâta au fost transferate în posesia Consiliului Judeţean Suceava. Aristide Maxim a precizat că hotărârea luată în urmă cu o lună de zile este identică cu cea din 9 august 2010.

Groapa de gunoi din Pasul Mestecăniş, construită în proporţie de 99,7%, în care s-au investit peste 27 de milioane de lei, va putea fi terminată, chiar dacă locuitorii din zonă sunt în continuare împotriva acestui proiect. Investiţia este realizată printr-un program finanţat din fonduri europene care vizează gestionarea deşeurilor din judeţul Suceava. Firmele Bilfinger Baugesellschaft mbH Austria şi SC Concret Construct AG SRL Gura Humorului au fost cele ce au semnat cu CJ Suceava un contract în valoare de 27,6 milioane de lei pentru „construcţia şi punerea în funcţiune a depozitului ecologic de la Pojorâta, din judeţul Suceava“. Termenul de finalizare a lucrărilor era iulie 2014, însă probleme apărute de-a lungul timpului au făcut ca groapa de gunoi să nu fie funcţională nici în ziua de astăzi. Conform proiectului, se estimează că groapa de gunoi va funcţiona până în anul 2037 şi aici vor fi depuse 350.000 de tone de deşeuri.

Citeste mai mult și vezi mai multe fotografii pe Adevarul.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Centre de pregătire în informatică, în parteneriat cu Emag, în licee din judeţul Suceava

Din toamna acestui an, colegiile naţionale „Ştefan cel Mare” şi „Spiru Haret” din Suceava organizează, în parteneriat cu cel mai mare magazin online din România, Emag,centre de pregătire gratuite în informatică.

Centrele de excelenţă sunt gratuite şi sunt coordonate de prof. Mihaela Corina Ildegez. Potrivit acesteia, „am venit în întâmpinarea cererii elevilor de a învăţa informatica, începând cu vârste mici (clasa a V-a), chiar dacă în prezent disciplina Informatică nu este inclusă în lista de discipline din trunchiul comun la gimnaziu. Misiunea programului este de a le oferi elevilor, profesorilor şi studenţilor condiţii cât mai bune de pregătire şi de valorificare a talentului. Vrem să ne asigurăm că potenţialul copiilor va fi cultivat corect, cu ajutorul acelor profesori valoroşi care încă există în sistemul educaţional românesc”.




La Suceava, cursurile au început pe data de 15 octombrie pentru grupele din Suceava, Vatra Dornei şi Rădăuţi, numărul total de cursanţi fiind de circa 200.

Cursurile de Informatică pentru gimnaziu (nivelul de începători, clasele a V-a şi a VI-a) se desfăşoară la Colegiul Naţional de Informatică ”Spiru Haret”, sub coordonarea profesorilor Gabriela Rodica Freitag şi Mihaela Corina Ildegez. Clasele a IX-a, a XI-a şi a XI-a se pregătesc la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, sub îndrumarea profesorilor Adrian Petrişor, Carmen Popa şi Raluca Costineanu.

La Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava se pregăteşte clasa a X-a, cu Narcisa Ştefănescu. Grupele de la Vatra Dornei şi Rădăuţi sunt organizate la Liceul Teoretic ”Ion Luca” Vatra Dornei (prof. Suzana Şestac) şi Colegiul Naţional ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădauţi (prof. Antoneta Lăzărescu şi prof. Gabriela Coajă).

”Profesorii care susţin lecţii în cadrul centrului sunt profesori cu experienţă, cu rezultate deosebite în pregătirea elevilor participanţi la olimpiade şi concursuri şcolare naţionale sau interjudeţene”, a mai transmis prof. Mihaela Corina Ildegez.

Centrele de excelenţă au fost înfiinţate plecând de la premisa că există un număr semnificativ decopii care doresc să se pregătească peste nivelul la care se lucrează la clasă. Pe de altă parte, există şi o anumită categorie de profesori care îşi practică meseria cu pasiune şi care vrea să se implice pentru pregătirea suplimentară a copiilor.

„Din păcate, doar câţiva dintre aceştia îşi permit să susţină aceste şedinţe de pregătire pro bono, datorită salariilor insuficiente cu care este recompensată activitatea de dascăl. Şansele ca aceşti copii ambiţioşi să ajungă să se pregătească consecvent cresc dacă profesorii competenţi sunt invitaţi să predea în cadrul unui centru de pregătire deschis tuturor”, transmit reprezentanţii Emag.

Pentru început Emag va plăti orele suplimentare ale profesorilor, urmând ca ulterior să contribuie la modernizarea şi dotarea laboratoarelor.

Mai multe detalii despre programele desfășurate la Vatra Dornei puteți afla de AICI !

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Biserica veche a Mănăstirii Podu Coşnei a fost resfinţită duminică

Biserica veche a Mănăstirii Podu Coşnei a fost resfinţită duminică, 6 noiembrie, de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu un sobor format din preoţi, diaconi şi călugări.

Alături de localnici au participat la slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” locuitori din întreg judeţul Suceava, din Bistriţa-Năsăud, dar şi oameni din alte judeţe care au contribuit cu bani, materiale de construcţie, alimente şi cu tot ceea ce a fost necesar pentru a acoperi nevoile lăcaşului de cult.




Lor li s-au adăugat tinerii care şi-au petrecut copilăria la această mănăstire fiind ajutaţi de părintele Mihai Negrea să aibă casă, masă, haine, au fost purtaţi în şcoală şi chiar facultate, primarii comunelor din Bazinul Dornelor, consilieri judeţeni şi deputatul PSD Ioan Stan.

Părintele Mihai Negrea se bucură de o cinstire deosebită pentru ceea ce a făcut pentru biserica aceasta, care este darul oamenilor din zonă şi mai de departe. Domnul primar, Primăria şi Consiliul Local au ajutat foarte mult, la fel ca mulţi alţii. Trebuie să mulţumim tuturor celor care au ajutat ceea ce noi am sfinţit, celor care îi ajută pe copiii de aici şi de la Vatra Dornei, mulţumim donatorilor, dar în primul rând părintelui Mihai Negrea. Răsplata multă, deplină, este în ceruri şi se va prezenta acolo cu sufletele celor de pe pământ care sunt îngrijite cu dragoste părintească adevărată aici şi la Vatra Dornei. Acesta este părintele Mihai Negrea, acesta este un părinte duhovnicesc, care se îngrijeşte cu dragoste părintească pentru tot ceea ce au nevoie fraţii mai mici ai mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a precizat IPS Pimen în cuvântul său.

Mai multe detalii despre acest eveniment puteți afla urmărind reportajul video de mai jos difuzat de Trinitas TV, precum și din articolul publicat în Monitorul de Suceava:






Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Bătrână găsită moartă în curtea unei case, după ce a fost lovită de o maşină - VIDEO

O bătrână în vârstă de 78 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a fost găsită moartă în curtea unei case, la câţiva metri de şosea, după ce a fost lovită foarte violent de un autoturism al cărui şofer a încercat să-şi piardă urma. Accidentul s-a petrecut duminică, pe DN 17, la intrarea în municipiul Vatra Dornei dinspre Iacobeni, pe strada Argestru.

Din fericire, filtrele de poliţie dispuse în trafic imediat au avut rezultat, iar şoferul a fost identificat în trafic. Din cercetările poliţiei rezultă că şoferul fugar a stat o perioadă ascuns, după care s-a întors din drum, sperând că nu va fi prins.

Duminică, în jurul orei 12.20, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată, prin numărul de urgenţe 112, că în curtea unei case de pe strada Argestru se află o bătrână decedată. Iniţial s-a crezut că bătrâna a căzut dintr-un copac, însă echipa de cercetare deplasată la faţa locului a constatat că femeia avea leziuni specifice unui accident rutier, fiind evident că a fost lovită de o maşină şi proiectată de pe şosea peste gardul imobilului. Cum şoferul nu era la faţa locului, poliţiştii din Vatra Dornei s-au mobilizat imediat. În cazurile de acest gen, pentru depistarea şoferului esenţiale sunt primele ore de după accident.




Subcomisarul Vasile Amor Niculiţă, aflat la comanda Poliţiei municipiului Vatra Dornei, a explicat cum s-a acţionat imediat după accident: „Evenimentul a fost raportat imediat la conducerea IPJ Suceava, care a dispus instituirea de filtre de circulaţie. După circa 10 minute, un prim filtru, la Vatra Dornei, a identificat în trafic un autoturism VW Golf înmatriculat în Galaţi, care prezenta mai multe urme de implicare într-un accident”.

La volan a fost identificat Florin Mişcă, în vârstă de 37 de ani, din Galaţi. De precizat că la momentul accidentului acesta se deplasa pe sensul spre Câmpulung Moldovenesc, însă el a fost depistat pe raza municipiului Vatra Dornei. Din cercetări a rezultat că şoferul s-a întors din drum după accident. Probabil acesta spera că nu va atrage atenţia. Un alt amănunt important este că şoferul a stat ascuns o perioadă, probabil intrând cu maşina pe un drum secundar.

Bărbatul de la volan le-a declarat iniţial poliţiştilor că a fost implicat într-o tamponare şi că se deplasa spre Poliţia municipiului Vatra Dornei, pentru a o raporta. El a dat şi declaraţii scrise în acest sens. După o examinare mai atentă a maşinii, coroborată cu urmele de la locul accidentului, poliţiştii s-au convins că aceasta este maşina implicată în accidentul mortal. Suspectul a fost condus la faţa locului, unde avea să recunoască faptul că a fost implicat în acest accident. Tragedia de duminică de la Vatra Dornei are drept cauză viteza, într-o zonă în care în general se circulă cu viteză mult peste limita legală.

„Referitor la mecanismul producerii accidentului, din primele cercetări rezultă că acesta s-a produs pe fondul vitezei excesive şi neadaptate de către conducătorul auto la condiţiile de drum. Autoturismul a intrat în derapaj într-o curbă la dreapta, acroşând cu partea lateral dreapta spate victima, care se deplasa pe acostament. În urma impactului, femeia a fost proiectată în curtea imobilului în care a fost găsită, decesul survenind pe loc”, a explicat şeful Poliţiei municipiului Vatra Dornei.

Citește continuarea pe MonitorulSV.ro
Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !

Un gater din Vatra Dornei s-a făcut scrum ... Prejudiciul este de 100.000 de lei

Foto Arhivă
Un puternic incendiu care a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică a făcut scrum un gater situat în municipiul Vatra Dornei. Alarma s-a dat în jurul orei 2.50, când pompierii au fost anunţaţi că este foc mare în curtea gaterului aparţinând societăţii Haju Impex SRL.

„Incendiul a fost observat şi anunţat cu mare întârziere, astfel încât, la sosirea echipajelor, construcţia (pe structură metalică, cu pereţi din lemn şi învelitoare din tablă) era cuprinsă în totalitate de flăcări, fără să existe pericol de propagare”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.




Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că hala afectată de incendiu are o suprafață de circa 250 mp, este confecționată pe structură metalică și asterial din lemn, fiind acoperită cu tablă, iar in interior erau amplasate mai multe utilaje pentru debitarea materialului lemnos, respectiv două bandzicuri, o multilamă, un circular, un compresor, un transformator pentru sudură, un prismuitor pentru lemn rotund, două tablouri electrice și circa 6 mc cherestea.

Pompierii din Vatra Dornei au intervenit cu două autospeciale şi au reuşit să lichideze incendiul după aproximativ patru ore. Cu tot efortul pompierilor, prejudiciul este important şi a fost estimat la circa 100.000 de lei.

După verificări atente s-a constatat că focul a plecat de la un scurtcircuit.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Bărbat reţinut pentru o tentativă de omor în Gara Vatra Dornei Băi

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus ieri punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea în arest a unui bărbat din comuna Dorna Candrenilor, care a înjunghiat un bătrân în Gara Vatra Dornei Băi.

Inculpatul, Ion Nacu, a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, iar aseară urma să fie înaintat şi în faţa instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de omor. Agresiunea s-a petrecut pe 28 septembrie, însă iniţial fapta nu a fost încadrată la tentativă de omor.




Din ancheta coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava rezultă că în seara zilei de 28 septembrie, în jurul orei 21.15, Ion Nacu a avut un conflict cu un bărbat de 83 de ani, din comuna Curteşti, judeţul Botoşani, şi l-a înjunghiat în zona hemitoracelui drept. Arma agresiunii a fost un cuţit cu lungimea de 31 de centimetri, având lama de 19,5 centimetri.

Bătrânul a suferit leziuni care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Anchetatorii au ajuns la concluzia că modul în care a acţionat agresorul denotă intenţia de a-i suprima viaţa victimei. În aceste condiţii, fapta a fost încadrată la tentativă de omor.

„Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

CITEȘTE MAI MULTE PE: MonitorulSV.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Agenția Zonei Montane, Vatra Dornei, organizează concurs de recrutare pentru 2 posturi de consilier superior


Agenția Zonei Montane, Vatra Dornei, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, după cum urmează:

2 posturi consilier superior, Biroul de Strategii, Politici şi Programe de Dezvoltare Durabilă a Zonei Montane.




Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice – minimum 9 ani.


Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 05 decembrie 2016, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.


Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

Vezi AICI anunțul organizării concursului și mai multe detalii.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Agenției Zonei Montane, din Vatra Dornei, str. Runc nr. 23, județul Suceava, telefon 0230/375.036.





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Nereguli grave la Primăria Vatra Dornei, semnalate de un om de afaceri dornean

Unul dintre cei mai importanți investitori dorneni a fost invitatul lui Mihai Cioată în cadrul emisiunii ”Ofurile Dornenilor” difuzată la postul local Orion TV. Este vorba despre domnul Roman Boca, managerul Dorna Medical Vatra Dornei, care a semnalat mai multe probleme de care s-a lovit în ultima perioadă ca urmare a unor interacțiuni pe care le-a avut cu Primăria Vatra Dornei. Neregulile semnalate sunt destul de grave și vă invităm să urmăriți, mai jos, interviul integral:









Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Atenționare meteo de intensificări susţinute ale vântului şi ninsori în zona de munte a jud. Suceava

Începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, 29 octombrie şi până în seara zilei de luni, 31 octombrie, la munte vor fi intervale de timp în care va ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 60...70 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea.

Mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali rafalele vor depăşi temporar 80 km/h şi se va depune strat nou de zăpadă.

Notă: Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, unde rafalele vor atinge 50...60 km/h, iar duminică şi luni (30 şi 31 octombrie), îndeosebi în Maramureş, Transilvania şi Moldova trecător se vor semnala precipitaţii mixte.

În funcție de evoluția meteorologică, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.






Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Un bărbat a murit după ce a "petrecut" cu spirt medicinal în gara din Vatra Dornei Băi

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din municipiul Vatra Dornei a murit în sala de aşteptare a gării Vatra Dornei Băi, după ce a petrecut acolo o noapte întreagă şi a băut spirt medicinal.

Totul s-a petrecut în cursul zilei de miercuri, 26 octombrie, când bărbatului în vârstă de 49 de ani i s-a făcut rău şi a început să vomite, după câteva momente căzând de pe banca pe care îşi petrecuse noaptea.




Angajaţi ai gării au povestit oamenilor legii că Mircea V. era în stare avansată de ebrietate în cursul nopţii de 25 spre 26 octombrie, iar după ce a terminat băuturile alcoolice, se pare că şi-a procurat o sticlă cu lichid albastru în care se bănuieşte că era spirt medicinal. După ce a terminat de băut, bărbatul a adormit în sala de aşteptare a gării, iar în dimineaţa următoare, când s-a trezit, i s-a făcut rău.

Un angajat al gării CFR Vatra Dornei Băi a sunat la 112 şi a solicitat ajutor specializat. Un echipaj SMURD s-a prezentat la locul respectiv, acordându-i asistenţă medicală bărbatului, după care l-au transportat către spitalul din localitate, doar că inima bărbatului nu a mai rezistat şi în drum spre unitatea spitalicească din Vatra Dornei a decedat.

Poliţiştii au deschis o anchetă şi aşteaptă rezultatele necropsiei pentru a stabili cu exactitate care au fost cauzele decesului bărbatului în vârstă de 49 de ani.

CITEȘTE MAI MULTE PE: ObiectivDeSuceava.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Un autotren încărcat cu porumb s-a răsturnat în Pasul Mestecăniș

Un autotren încărcat cu 25 de tone de porumb s-a răsturnat pe DN 17, în Pasul Mestecăniș, șoferul ajungând la spital cu traumatisme la piciorul stâng. Potrivit ISU Suceava, accidentul a avut loc joi după amiază, la fața locului deplasându-se modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, după ce s-a răsturnat o mare parte din încărcătură, aproximativ 15 tone, s-a împrăștiat pe şosea.


Alături de pompieri au intervenit lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pojorâta şi ai Secţiei Drumuri Naţionale, precum şi poliţişti.




„Salvatorii au luat măsurile specifice de siguranţă, au balizat zona, au limitat scurgerile de lubrifianţi cu nisip şi au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori.

Şoferul, în vârstă de 46 de ani, a suferit diferite traumatisme la piciorul stâng şi a fost transportat de ambulanţa SMURD B2 la Centrul de Primire Urgenţe al spitalului din Vatra Dornei”, a spus Alin Găleată.

Încărcătura de boabe de porumb împrăştiată pe carosabil a fost îndepărtată cu ajutorul a două utilaje, iar autovehiculul a fost repus pe roţi şi dus în cea mai apropiată parcare.

Pe timpul intervenţiei, timp de 6 ore, circulaţia rutieră s-a desfăşurat, alternativ, pe un singur sens de mers.

CITEȘTE MAI MULTE PE: SVnews.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Comedia "CUM SE FACE" se joacă pe scena casei de cultură dornene

Dornenii sunt invitați marti, 8 noiembrie 2016, la Casa de Cultura "Platon Pardau" Vatra Dornei pentru a vedea o super comedie inspirata din viata reala ce iti prezinta lumea plina de farmec a culiselor unui spectacol de teatru.


Cand 5 actori buni se aduna, iese o comedie pe cinste! Octavian Strunila, cunoscut publicului pentru piesele de teatru, filmele si serialele TV in care a avut roluri remarcabile, va aduce pe scena Casei de Cultura "Platon Pardău" Vatra Dornei, marti, 8 noimebrie 2016, de la ora 17.00, piesa de teatru “Cum Se Face”.




Spectacolul – scris si regizat de Octavian Strunila - este o super-comedie de bun gust despre viața oamenilor de teatru. Acest spectacol aduce întotdeauna bucurie în sufletele spectatorilor și reușește să pună mari semne de întrebare vis-a-vis de cariera pe care ne-o alegem în viată.

În distribuție, pe langă Octavian Strunilă, îi regăsim pe Anca Dumitra - cunoscuta de public si ca Gianina din "Las Fierbinti, Paul Ipate, Delia Nartea și Alexandru Conovaru.

Durata spectacolului este de 1h și 20’, iar biletele s-au pus in vanzare la casa de cultura, de luni pana vineri, intre orele 08.00-16.00.

Preț bilet: doar 30 lei pentru adulti și 20 lei pentru elevi si studenti. Mai multe informatii la tel. 0734228926 sau pe pagina de facebook a evenimentului AICI !





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Organizația Județeană a PSD Suceava și-a definitivat listele de candidați pentru alegerile parlamentare

Organizația Județeană a PSD Suceava și-a definitivat listele de candidați pentru funcțiile de senator și deputat în Parlamentul României.

Candidaturile pentru aceste funcții au fost selectate în Biroul Permanent și în Comitetul Executiv al Organizației Județene a PSD, respectând principiile stabilite atât la nivel central, cât și județean: principiul reîmprospătării clasei politice, principiul probității morale, principiul probității intelectuale, principiul reprezentării seniorilor, doamnelor, tinerilor, dar și principiul competitivității, eficienței, al rezultatelor obținute precum și cel al reprezentării tuturor zonelor județului. Listele de candidați au fost avizate și validate la nivel central de Comitetul Executiv Național al PSD în data de 25 octombrie.

Pentru Senat s-au desemnat următorii candidați (coloana stângă din fotografie):




1. Ioan Stan,

2. Virginel Iordache,

3. Ovidiu-Liviu Donțu,

4. Mihaela Marinca,

5. Niculai Bosancu,

6. Radu-Gheorghe Munteanu.


Pentru Camera Deputaților s-au desemnat următorii candidați (coloana dreaptă din fotografie și mijloc jos):

1. Eugen Bejinariu,

2. Maricela Cobuz,

3. Cătălin Ioan Nechifor,

4. Alexandru Rădulescu,

5. Emanuel-Iuliu Havrici,

6. Ioan Pavăl,

7. Gheorghe Șoldan,

8. Gheorghe Apetrii,

9. Oana-Elena Pintilei,

10. Florin Lungu,

11. Alina-Ioana Popa,

12. Petru Crăciun,

13. Mihai Reman.

SURSA: Organizația Județeană a PSD Suceava





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Autoturism incendiat intenționat la Vatra Dornei

Foto: Arhivă
Militarii Detasamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit, cu doua autospeciale cu apa si spuma si o ambulanta SMURD, pentru localizarea si lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism aflat în proprietatea unei femei, R.D., din localitate.

La sosirea echipajelor, autoturismul ardea violent si exista pericolul de propagare la o casa de locuit, aflata la o distanta de doar doi metri. Au ars roata din partea stanga-spate, interiorul portbagajului si partea stanga a compartimentului motor. S-au degradat ornamente si elemente de caroserie.




Cauza probabila de izbucnire a flacarilor a fost folosirea intentionata a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Nu s-au inregistrat victime, iar pompierii au salvat restul autoturismului si casa de locuit din apropiere.

Politstii fac cercetari pentru identificarea autorilor.






Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Polițiștii suceveni atenționează cu privire la persoanele care vă calcă pragul casei

În perioada 17 – 22 octombrie 2016, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat activităţi de prevenire şi informare, atât în mediul urban cât şi rural, grupul ţintă fiind persoane vârstnice vulnerabile la infracţiunile de furt prin împrietenire. În primele 9 luni ale anului, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au fost sesizate 72 de furturi prin împrietenire.

Poliţiştii din cadrul posturilor de poliţie şi poliţiştii de proximitate din mediul urban au realizat situaţii privind zonele în care locuiesc persoane vulnerabile, activităţile preventive fiind derulate din casă în casă în vederea informării şi responsabilizării persoanelor vârstnice şi creşterii gradului de siguranţă a acestora.




De asemenea, activităţile au fost desfăşurate şi în spaţiile publice, în parcuri şi pieţe, în aceste cazuri informarea efectuându-se prin înmânarea de materiale preventive (scrisori, pliante, broşuri). Peste 1000 de astfel de materiale au fost distribuite de poliţişti în mun. Suceava, mun. Clung. Moldovenesc şi Vatra Dornei.

Inedită a fost şi iniţierea acţiunii ”nepotul isteţ”, peste 100 de tineri cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani din cadrul Şcolilor generale nr. 3 şi 9, dar şi din cadrul Colegiului Naţional ,,Petru Rareş” Suceava , dobândind în urma activităţilor interactive şi instructajelor primite, rolul de formator în familie. Aceştia şi-au asumat un rol activ în diseminarea în familiile lor şi în societate în general, a recomandărilor preventive şi a măsurilor de siguranţă personală şi patrimonială.

Poliţiştii atrag atenţia încă o dată cu privire la persoanele care au acces la locuinţă sau sunt primite în locuinţă. Nu permiteţi intrarea în curţi sau locuinţe a persoanelor necunoscute sau care invocă diverse motive. Nu dezvăluiţi persoanelor cunoscute ocazional locaţiile în care păstraţi sau deţineţi lucruri de valoare sau sume de bani. Nu depozitaţi în locuinţă sume mari de bani.

CITEȘTE MAI MULTE PE: Newsme.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei