În cursul zilei de ieri, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Vatra Dornei a emis o hotărâre prin care au fost luate mai multe măsuri de prevenire a răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus. Printre acestea a fost și o măsură prin care se dorește restricționarea accesului în Vatra Dornei pentru cetățenii din localitățile limitrofe municipiului.
Ca urmare a acestei hotărâri, în spațiul public a apărut o oarecare derută pentru că din textul transmis nu se înțelegea care sunt motivele, respectiv excepțiile de deplasare permise în fiecare zi și care sunt cele permise doar în zilele alocate.
Astăzi s-a venit cu câteva clarificări referitoare la Hotărârea nr. 4 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Vatra Dornei (CLSU) din 06.04.2020. Se precizează că la emiterea acestei hotărâri s-a avut în vedere faptul că cetățenii care locuiesc în localitățile din vecinătatea municipiului Vatra Dornei se aprovizionează în mod curent de la magazinele din municipiu, au nevoie de servicii care nu sunt disponibile în localitățile de domiciliu (bancare, medicale, fiscale, etc), dorindu-se evitarea aglomerației, în special înaintea Sărbătorilor Pascale.
Conform excepțiilor prevăzute în Ordonanțele Militare la care se face referire în articolul 2 din hotărâre, este permisă intrarea în Vatra Dornei, respectiv ieșirea pentru:
✅ 1. Transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice, aprovizionarea populației din Municipiul Vatra Dornei și localitățile înconjurătoare.
✅ 2. Persoanele care nu locuiesc în Municipiul Vatra Dornei dar care desfășoară activități în domeniile de mai jos:
- economic, inclusiv deplasarea la și de la locul de muncă;
- apărării, ordinii publice, securității naționale, situațiilor de urgentă, sanitar, judiciar;
- administrației publice locale, asistenței și protecției sociale;
- serviciilor de utilitate publică, alimentației publice, alimentării cu apă;
- energetic, agricultură, comunicații și transporturi;
✅ 3. Persoanele care locuiesc în Municipiul Vatra Dornei dar care desfășoară activitățile de mai sus în localități din afara Municipiului Vatra Dornei.
✅ 4. Asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță.
✅ 5. Motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea unui minor/copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
❗❗❗ Scopul deplasării se demonstrează cu act de identitate (BI / CI) + adeverință de la angajator sau declarație pe propria răspundere (poate fi completată și online pe formular.sts.ro și apoi salvată / printată)
Practic, din aceste clarificări se înțelege că excepțiile prevăzute mai sus se acceptă în continuare permanent, iar restul motivelor cuprinse în declarația pe proprie răspundere sunt acceptate doar în zilele alocate pe localități, cum ar fi cazul cumpărăturilor, de exemplu.
❗❗❗ Scopul deplasării se demonstrează cu act de identitate (BI / CI) + adeverință de la angajator sau declarație pe propria răspundere (poate fi completată și online pe formular.sts.ro și apoi salvată / printată)
Practic, din aceste clarificări se înțelege că excepțiile prevăzute mai sus se acceptă în continuare permanent, iar restul motivelor cuprinse în declarația pe proprie răspundere sunt acceptate doar în zilele alocate pe localități, cum ar fi cazul cumpărăturilor, de exemplu.
Precizări referitoare la Hotărârea nr.4 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Vatra Dornei!
Publicată de Primaria Municipiului Vatra Dornei pe Marţi, 7 aprilie 2020