Șeful Salvamont Vatra Dornei a anunțat noile proiecte avute în vedere de grupul „Împreună ajutăm Vatra Dornei”

Șeful Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc, a anunțat prin telefon la Radio Top noile proiecte avute în vedere de grupul „Împreună ajutăm Vatra Dornei”. La ora actuală, din grup fac parte peste 50 de oameni, printre care salvamontiști, medici, asistenți, ingineri și topografi, inclusiv din Germania și Cehia. Domnul Ariciuc a afirmat că un prim proiect este legat de distribuirea medicamentelor la domiciliul persoanelor vulnerabile.


El a spus: „Medicii de familie ne vor transmite listele cu pacienții, iar printr-o farmacie sau două se vor lua medicamente angro, iar acestea vor fi duse de voluntari direct la casele celor ce le solicită. Aici este un lucru puțin mai laborios. Se lucrează pe o platformă, pe tot ceea ce înseamnă transmiterea datelor. Trebuie să fim în consens și cu modul de utilizare a cardurilor de sănătate, iar contactul să fie minim cu persoanele care primesc medicamentele”. Proiectul vizează arealul Țara Dornelor, care are în componență municipiul Vatra Dornei și comunele Crucea, Cârlibaba, Ciocănești, Iacobeni, Dorna Arini, Panaci, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Coșna și Poiana Stampei.

Un alt proiect al grupului „Împreună ajutăm Vatra Dornei” se referă la promovarea producătorilor locali din zona agroalimentară. Conform domnului Ariciuc, aceștia vor avea la dispoziție o platformă on-line pentru a-și vinde produsele în timpul crizei. Totodată, produsele lor vor putea fi cumpărate și dintr-un market din Vatra Dornei.

Șeful Salvamont Suceava a mai spus că printr-un al treilea proiect se are în vedere promovarea artiștilor plastici locali atît profesioniști, cît și amatori. Lucrările lor vor fi reunite într-o expoziție on-line. Petru Ariciuc a menționat că pentru încurajarea expozanților va fi organizată și o tombolă cu premii.

Detalii despre implicarea societății civile dornene în criza COVID-19 puteți citi și AICI !

SURSA: SVnews.ro 

Mesaj emoționant transmis de Rebeca Ghinghiloschi, una din voluntarele dornene detașate la Spitalul Județean Suceava

Mulți din linia I fac terapie, asta pentru că ne implicăm emoțional, și nu ai cum să nu o faci”, a precizat pentru Obiectiv De Suceava, Rebeca Ghinghiloschi, venită voluntar la Spitalul Județean de la spitalul din Vatra Dornei. ”Adevăratele efecte ale stresului, se vor vedea mai târziu”, consideră Mircea Dimian, prorector al Universității Suceava și inițiator al unui grup de suport psihologic pentru cadrele medicale


De la izbucnirea focarului de Covid 19 în Suceava, multe cadre medicale de la unitățile spitalicești din județ, și nu numai, au venit la Spitalul Județean și au ajutat. Au salvat vieți alături de medicii suceveni, au stat departe de familiile lor, și chiar dacă cei mai mulți au povestit că la Spitalul din Suceava au văzut cum arată iadul, niciunul nu regretă că a ajuns în iad. Totuși, mulți spun că au nevoie de terapie psihologică pentru a merge mai departe.

Noi, ăștia în halate albe suntem ca un irigator (aspiră, aspiră), ajuți, tragi, alergi, urli, speri, plângi, îți legi rănile și o iei de la capăt, timp de opt sau 12 ore. Uiți de tine, te implici atât de mult încât orele trec ca niște secunde, mâinile îți amintesc prin ce treci, sângerează, ustură și nu au timp de vindecare. Am revenit la fumat, asta după trei ani de pauză, de ce? Doar să respir aer, să mă calmez, să mă bucur de aerul rece de afară, să văd un copac, să privesc cerul. Mulți din linia I fac terapie, asta pentru că ne implicăm emoțional, și nu ai cum să nu o faci, pacientul are nevoie de tine. După o tură de opt ore, când te pui în pat, retrăiești fiecare moment al zilei, eu aud acel sunet specific aparatului de ventilație, mereu, mereu. Și cred că o să rămână acolo, mulți ani. Îmi fac o țigară și iau o gură de bere, respir, închid ochii și realizez că mă ustură tălpile, la dracu am călcat direct în iad, e atât de întuneric, oh… E greu de zis ce simți, îți auzi doar inima și dorința de a ajuta. Ești ca o fantomă, de aia bună? Habar n-am. Acolo în inima ta, știi că ești pentru a spune “totul va fi bine”, dar simți asta? Nu, nu plângi, nu ai voie! Nu știi când e zi sau noapte, în suflet. Parcă te auzi plângând, acolo unde ventriculul stochează suferință. Doare, doare neputința. Par sadomasochistă spunând că iubesc a dracului de tare ceea ce fac? Da, îmi place, şi știu, și vreau să ajut. “Spală-te pe mâini și poftim în iad!” Asta îmi sună în cap… Iubesc iadul ăsta, te face om, ești plin de greșeli, regrete, ore nedormite”, a povestit Rebeca Ghinghiloschi, pe blogul său intitulat ”O Mamă Imperfectă. Aceasta a venit în focarul de la Suceava, încă de la începutul lunii aprilie, împreună cu mai multe colege și alături de ele ajută zi de zi și salvează vieți la spitalul sucevean.

Citește articolul complet pe ObiectivDeSuceava.ro 

ÎPS Pimen este infectat cu noul coronavirus și a fost transferat cu un elicopter MAI la București

Secretarul de stat din Ministerul de Interne Raed Arafat a anunțat, luni seară, la Antena 3, că ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a fost testat și a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus.


Raed Arafat a anunțat că ÎPS Pimen va fi transferat cu un elicopter al MAI de la Suceava la Institutul „Matei Balș” din București. Se discută despre posibilitatea ca în același elicopter să mai fie transferat un alt pacient de la Suceava: „Am fost solicitați să-l aducem la București, probabil cu încă un pacient de acolo. Acum se ia decizia să sprijinim Suceava, să poată fi eliberat încă un pat de terapie intensivă. Am fost solicitați să-l aducem la București acum o oră jumătate. E un elicopter de la Iași, de la MAI, cu o echipă SMURD, care o să-l preia și o să-l aducă la Matei Balș

Se pare că starea ierarhului nu ar fi foarte gravă, nefiind intubat sau ventilat, dar ținându-se cont de vârsta înaintată a acestuia, cazul va trebui monitorizat cu mare atenție.

De asemenea, va fi demarată o anchetă epidemiologică pentru a vedea cu cine a intrat în contact Arhiepiscopul.

UPDATE:

Profesorul Alexandru Rafila a făcut unele declarații despre ÎPS Pimen: ”E posibil să aibă simptome ușoare. Probabil a avut un trai ascetic și anumite boli l-au ocolit”. Citește mai multe detalii aici !

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat pentru Libertatea: „Am avut o discutie cu domnul Raed Arafat si cu domnul secretar de stat Oprea. Decizia comună a fost ca ÎPS Pimen să fie transferat la Bucureşti. Va ajunge în această seară, cu un elicopter SMURD ... Va veni împreună cu un tânăr care este destul de grav.

Săptămâna Patimilor - Sfânta și Marea Vineri (VIDEO)

In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.

Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.

Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de bratul vertical infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: "Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor".

Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.

Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat pe Domnul de pe Cruce si l-a ingropat impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.




Moartea biruita prin moartea lui Hristos

Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei, afirma parintele Dumitru Staniloae. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

Pentru Hristos moartea nu era inevitabila, deoarece El fiind strain de pacat nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta.

Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.

Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: "Praznuim omorarea mortii".

Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti au inviat.




Punerea in mormant a Domnului

De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece acestia inca nu murisera. Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.

Iosif din Arimateea si cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii.

Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era "un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat" (19, 41).

Iudeii vor pecetlui piatra mormantului in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.

Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi "locas de veci". Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.




Slujba Prohodului

Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.

Seara se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.


CITEȘTE MAI MULTE PE: CrestinOrtodox.ro



Primăria Vatra Dornei vrea să trimită în șomaj tehnic 42 de angajați

Directorul executiv al AJOFM Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, joi, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că sunt și instituții publice care intenționează să trimită angajați în șomaj tehnic.


Avem solicitări și ni s-a cerut un punct de vedere de la Primăria Vatra Dornei în ceea ce privește un număr de 42 de angajați contractuali. Teatrul „Matei Vișniec” a cerut informații și am vorbit și cu primarul Ion Lungu în ceea ce privește șomajul tehnic pentru personalul contractual din cadrul primăriei”, a spus Adomnicăi.

Ea a arătat că la un moment dat au fost discuții în spațiul public în ceea ce privește șomajul tehnic pentru bugetari, reglementat diferit, 15 zile activi și 15 zile în șomaj tehnic la domiciliu, dar până la această dată nu există o clarificare juridică a acestei situații pentru că legislația nu distinge între angajatorii din zona publică și cei din zona privată.

Adomnicăi a mai spus că solicitarea de la Primăria Vatra Dornei nu a încăput în prima tranșă de plată și este în așteptare, iar din discuțiile avute cu conducerea ANOFM, șomajul tehnic pentru angajații instituțiilor publice se va asigura din fondul de salarii al instituției și nu din bugetul de asigurări sociale ca pentru ceilalți agenți economici.

CITEȘTE ARTICOLUL COMPLET PE NewsBucovina.ro !

Săptămâna Patimilor - Sfânta și Marea Joi

Joia din Saptamana Patimilor este cunoscuta ca fiind ziua in care se citesc cele 12 Evanghelii si se scoate Sfanta Cruce in naosul bisericii. Aducerea Sfintei Cruci din Sfantul Altar si asezarea ei in mijlocul bisericii are loc dupa citirea Evangheliei a V a, atunci cand preotul spune: "Astazi S-a spanzurat pe lemn Cel Ce a intins pamantul pe ape". Sfanta Cruce ramane in mijlocul bisericii pana vineri, cand este readusa in Sfantul Altar.

La Ierusalim, incepand cu orele 16.00, se face o procesiune cu Sfanta Cruce. Procesiunea incepe de la Pretoriu si se termina la Sfantul Mormant. Credinciosii strabat drumul pe care Mantuitorul a purtat Crucea Rastignirii.




Joia Patimilor - scoaterea Sfantului Agnet pentru impartasirea bolnavilor

In cadrul Proscomidiei din Joia Mare, pe langa Sfantul Agnet care se foloseste la Sfanta Liturghie din ziua respectiva, se mai scoate inca un Agnet, care se sfinteste impreuna cu celalalt, fara sa se rosteasca de doua ori rugaciunile epiclezei si fara sa se binecuvanteze fiecare separat. Al doilea Agnet va fi pastrat pana in Martea Luminata cand este uscat si sfaramat dupa o randuiala speciala. Dupa ce a fost sfaramat, este asezat intr-un chivot pe Sfanta Masa din Altar. Acest Agnet este folosit de-a lungul intregului an pentru impartasirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserica din motive bine intemeiate.

Joia Patimilor - Sfintirea Sfantului si Marelui Mir

Joia Patimilor este si ziua in care are loc sfintirea Sfantului si Marelui Mir, materia sfintita care se foloseste la Taina Mirungerii, sfintirea bisericilor, sfintirea altarelor, a antimiselor si pentru reprimirea in Ortodoxie a celor cazuti de la dreapta credinta. Mentionam ca sfintirea Sfantului si Marelui Mir nu se savarseste in Joia Patimilor fiecarui an, ci doar atunci cand se constata ca nu mai exista Mir pentru un an de zile.

In Joia din Saptamana Sfintelor Patimi praznuim spalarea picioarelor ucenicilor de catre Hristos, Cina cea de Taina in cadrul careia Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugaciunea arhiereasca si inceputul Patimilor prin vanzarea Domnului.

Spalarea picioarelor ucenicilor

In amintirea spalarii picioarelor Apostolilor de catre Hristos, exista obiceiul ca in Joia din Saptamana Patimilor, in unele manastiri, staretul sa spele picioarele a doisprezece din vietuitorii manastirii pe care o conduce.

In Israel, ceremonia spalarii picioarelor se oficiaza pe un podium ridicat in curtea Sfantului Mormant. Acolo, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, patriarhul spala picioarele a doisprezece episcopi. Interesant este ca in jurnalul lui Necolae Ses, un pelerin in Tara Sfanta in anul 1870, se mentioneaza ca la Ierusalim tuturor pelerinilor le erau spalate picioarele de catre monahi. Cei care participau la acest ritual primeau un fel de "certificat de inchinator la Locurile Sfinte".

Spalarea picioarelor ucenicilor este o invitatie la smerenie, slujire, daruire pentru ceilalti pana la jertfa.

Cina cea de Taina si instituirea Sfintei Euharistii

In cadrul Cinei de Taina a fost instituita Sfanta Euharistie. Cina cea de Taina a avut loc dupa spalarea picioarelor de catre Mantuitorul Iisus Hristos. Facem precizarea ca pentru poporul evreu Pastile semnifica trecerea din robia egipteana la libertate. In amintirea acestui eveniment, fiecare familie iudaica sacrifica un miel si-l mananca cu azima (paine nedospita, deoarece nu au avut timp sa lase aluatul sa creasca) si ierburi amare. Azima este simbolul robiei, al mizeriei indurate ca robi, iar ierburile amare semnifica viata petrecuta de israeliti in timpul robiei egiptene.

Mielul jertfit si mancat de evrei cand serbau Pastile era o prefigurare a lui Hristos, Mielului lui Dumnezeu Care ridica pacatele lumii (Iesirea 12, 46) si Se ofera ca hrana pentru viata vesnica.

La aceasta Cina, Mantuitorul Se daruieste pe Sine sub chipul painii si al vinului. S-a daruit si continua sa Se daruiasca in cadrul fiecarei Liturghii.

Rugaciunea din gradina Ghetsimani

Dupa Cina, Hristos merge impreuna cu ucenicii Sai in gradina Ghetsimani. Se roaga inainte de Patimile Sale pentru Sine, pentru Apostoli si pentru toti credinciosii: "Parinte, a venit ceasul! Preaslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te preaslaveasca, precum I-ai dat stapanire peste tot trupul, ca sa dea viata vesnica tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui… Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau, in care Mi i-ai dat ca sa fie una precum suntem si Noi… Dar nu numai pentru ei Ma rog, ci si pentru cei ce prin cuvantul lor vor crede in Mine, ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis".

In gradina Ghetsimani Mantuitorul supune vointa Sa omeneasca celei dumnezeiesti. Acest lucru reiese din cuvintele: "Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta, insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti" (Matei 26, 39). Este momentul in care "Iisus s-a cununat in duh cu moartea", dupa cum marturiseste parintele Staniloae. Prin ambele vointe Hristos a dorit mantuirea noastra: prin cea dumnezeiasca binevoind impreuna cu Tatal si cu Duhul, iar prin cea omeneasca facandu-Se ascultator Tatalui. Asa a indreptat firea noastra in Sine si prin ea si pe cea din noi.

Ceea ce s-a petrecut in acea noapte la Ghetsimani, ramane pentru noi model si putere spre izbavire. Dupa cum Hristos a intarit vointa omeneasca in directia celor dorite de Dumnezeu, asa se intampla si cu cei care cer cu credinta "faca-Se voia Ta precum in cer asa si pe pamant".

Tot astazi ne aducem aminte si de vanzarea Domnului, pomenita si la Denia din Sfanta si Marea Miercuri. Iuda vanzatorul este pus in oglinda cu femeia pacatoasa. Aceasta, desi era o prostituata, datorita pocaintei si iubirii Sale fata de Hristos se mantuieste. In vreme ce Iuda, lipsit de pocainta, ajunge tradator.

CITEȘTE MAI MULTE PE: CrestinOrtodox.ro



Săptămâna Patimilor - Sfânta şi Marea Miercuri

Sfânta și Marea Miercuri este prilej pentru Biserică de a ne aminti de femeia păcătoasă, cea care unge picioarele lui Hristos cu mir și cu lacrimi, le șterge cu părul capului ei și primește de la Dumnezeu iertarea păcatelor ei. La Utrenia zilei cântăm troparul Casianei, marele imnograf din secolul al IX lea, în care se spune despre femeia ce căzuse în păcate multe, dar și despre alte cântări ce mărturisesc manifestarea dragostei față de Hristos, cea care îl eliberează cu adevărat pe om.

Într-una din stihirile de la Stihoavna Utreniei citim o frază care ne spune multe: „Cea deznădăjduită pentru viaţă şi încredințată pentru întoarcere, purtând miresme, s-a apropiat de Tine”. Viața este păcătoasă. Iubim și trăim păcatul în fiecare clipă a vieții noastre, fie făcându-ne voia și sprijinindu-ne pe egoismul nostru, fie dedându-ne păcatelor și plăcerilor, fie respingând prezența lui Hristos din viața noastră. Și nu numai aceasta. De cele mai multe ori nu conștientizăm cât de mult ne iubește Hristos, de aceea disprețuim cu totul prezența Lui, ne lepădăm de ea și nu auzim mesajul Lui.

Femeia păcătoasă era deznădăjduită de viața ei. Însă era încredințată pentru calea către mântuire. Dragostea către Iisus îi arăta calea adevăratei libertăți. Căci dragostea ne face smeriți. Dragostea ne face să înțelegem că este nevoie de întristare pentru ceea ce ne desparte de Hristos și de pocăința care ne aduce lângă El. Dragostea ne ajută să înțelegem că nu putem să fim de sine stătători, ci că avem nevoie de Hristos. Dragostea este cea care ne face să îndrăznim. Să iertăm, ca să fim iertați. Să izvorască din inima noastră lacrima compătimirii pentru toți. Să cădem la picioarele Izbăvitorului, străduindu-ne să punem un început nou.

Epoca noastră are ca punct de referință stăpânirea și puterea. Cel care iubește nu înseamnă mai nimic. Chiar și dragostea este închistată în logica autosuficienței și a desfătării și devine egoism pentru doi sau mai mulți. Biserica ne propune dragostea care eliberează. Dragostea Crucii și a Învierii, fiindcă Hristos este Dragostea. Dar și toți câți L-au urmat, cu femeia păcătoasă drept pildă în această zi, au trăit dragostea și au gustat bucuria adevăratei eliberării.

Nu-l eliberează pe om nici cunoștințele, nici plăcerile, nici puterea tehnologiei, nici cea a banului, nici afecțiunea trupului. Nici iubirea de oameni, precum nici comunicarea socială nu sunt puteri eliberatoare. Contribuie, dar nu rezolvă această nevoie profund existențială a fiecăruia. Numai comuniunea adevărată cu Hristos conduce la cunoașterea căii de eliberare. Este de ajuns o lacrimă, tăcerea pocăinței, iertarea, prinosul și jertfirea pentru aproapele. Și în sfârșit, prezența lui Hristos în viața noastră.

CITEȘTE MAI MULTE PE: Doxologia.ro



Săptămâna Patimilor - Sfânta și Marea Marți


In Martea Mare din Saptamana Patimilor Domnului, Sfintii Parinti au randuit sa se citeasca Pilda celor zece fecioare. Aceasta pilda ne prezinta zece fecioare, cinci "intelepte" si cinci "neintelepte", care se pregatesc pentru nunta. In Noul Testament, intalnirea cu Hristos este asemanata unei nunti. Hristos se numeste pe sine "mire", iar Apostolii poarta numele de "prietenii mirelui". Mireasa lui Hristos este Biserica.

In aceasta pilda, Imparatia cerurilor este asemanata cu zece fecioare, care luandu-si candelele, au iesit in intampinarea mirelui. Mentionam ca la evrei exista obiceiul ca la casatorie, mirele sa mearga in casa miresei, unde era asteptat de ea si de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospatul de nunta.

Astfel, prin cuvintele "fecioarele au iesit in intampinarea mirelui", nu trebuie sa intelegem ca fecioarele au iesit pe strada, ci doar din incaperea unde se aflau, in mod firesc alaturi de mireasa, asteptandu-l pe mire.

Mirele intarzie, iar fecioarele adorm. La miezul noptii, se vesteste sosirea lui. Fecioarele se trezesc sa-l intampine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfarsite. Fecioarele "neintelepte" (nebune) vor cere celor intelepte sa le imprumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv ca si candelele lor se pot stinge prin acest imprumut. Astfel, fecioarele nebune merg sa cumpere untdelemn. In timp ce ele lipsesc, soseste mirele. Acesta intra la nunta impreuna cu fecioarele "care erau gata de nunta" si usa se inchide. Vor ajunge si fecioarele nebune, dar vor gasi usa inchisa. Vor striga: "Doamne, Doamne, deschide-ne noua". Mirele le raspunde: "Adevarat zic voua: Nu va cunosc pe voi". Parintele Constantin Galeriu, cercetand originalul grecesc al Noului Testament a gasit interpretarea: "Nu recunosc chipul meu in voi", deci chipul nostru autentic este in Hristos. Pilda se incheie cu aceste cuvinte: "Privegheati si va rugati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului".

Hristos a dorit ca prin aceasta pilda sa ne descopere importanta pregatirii in vederea judecatii de apoi. Parintele Petroniu Tanase marturiseste ca intotdeauna diavolul ascunde pacatul sub chipul virtutii. "Adeseori forma, atat a virtutii, cat si a pacatului poate fi aceeasi, pe cand scopul le deosebeste hotarat; scopul a toata fapta buna este Dumnezeu, iar scopul pacatului este moartea. De aceea, o fapta buna ca sa fie virtuoasa, are nevoie de o garantie ca scopul ei duce la Dumnezeu. Aceasta garantie, Dumnezeu a pus-o in aproapele nostru: "Intrucat ati facut aceasta unuia din acesti frati prea mici ai Mei, Mie Mi-ati facut!” (Matei 25, 40) va zice Domnul. De aceea, orice fapta virtuoasa se valorifica prin purtarea pe care o avem fata de aproapele nostru; este o fapta de dragoste, de milostenie fata de dansul. Milostenia este deci certificatul de garantie al virtutii, ca este bine facuta, ca duce la Dumnezeu".

De aici reiese ca in vremea postului nu trebuie sa ne oprim doar la infranare, nevointe, metanii etc, ci toate acestea trebuie insotite de milostenie.

Am intalnit si aceasta interpretare: Candelele aprinse simbolizeaza faptele bune, care trebuie sa arda pana la sfarsitul lumii, adica pana la sfarsitul fiecaruia sau pana la Parusie. Flacara este alimentata de untdelemn. Prin untdelemn, intelegem credinta. Ea nu se poate imprumuta altora, fiind un dar strict personal. Sfantul Serafim de Sarov sustine ca lampile goale simbolizeaza absenta darurilor Sfantului Duh din inima lor. Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credinte puternice, care sa se manifeste prin fapte bune. Fecioarele nebune, fara sa fi facut un rau aproapelui, au pacatuit pentru ca nu s-au ingrijit de lumina din suflete.

Nu exista osanda mai grea decat aceea de a-I ramane necunoscut lui Hristos.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca somnul reprezinta moartea, iar strigarea de la miezul noptii, "Iata, mirele vine", reprezinta trambita arhanghelului (I Tesaloniceni 4, 16) prin care suntem chemati la judecata.

In nasterea duhovniceasca, mai intai murim si mai tarziu ne bucuram de unirea cu Mirele Hristos ("Ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii" - Romani 6, 4). Vietuirea duhovniceasca este diferita de vietuirea lumeasca. De aceea, viata duhovniceasca nu incepe cu nunta, ci cu moartea.

Intrarea in Imparatia lui Dumnezeu este asemenea unei nunti. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de apoi .

Pilda celor zece fecioare este un indemn la o neincetata priveghere: "De aceea si voi fiti gata, ca in ceasul in care nu ganditi Fiul Omului va veni".

CITEȘTE MAI MULTE PE: CrestinOrtodox.ro



Dramaturgul sucevean Matei Vișniec: ”România, rezervă de zilieri pentru Europa”

Dramaturgul și poetul sucevean Matei Vișniec are, din punctul nostru de vedere, o opinie foarte pertinentă în contextul scandalului actual referitor la ”exportul” muncitorilor români care sunt solicitați pentru a presta munci agricole în alte state. Situația nu este nouă, se repetă în fiecare an, dar acum a ieșit mult mai tare în evidență datorită pandemiei pe care o traversăm și a faptului că în organizarea și transportul acestor muncitori pare că nu se respectă anumite reguli de siguranță, reguli pe care normal am fi obligați să le respectăm cu toții în această perioadă !?


Matei Vișniec a scris în ediția online a RFI România despre acest subiect, a putut fi auzit și la Radio RFI, iar articolul te face să cazi serios pe gânduri. De exemplu această frază : ”Şi totuşi, şi totuşi nu mi se pare normal ca anii să treacă iar românii să rămînă, în Europa, doar cu faima de buni sparanghelişti, de buni îngrijitori de persoane vârstnice, de buni lucrători pe şantiere… Personal, după 30 de ani de la căderea comunismului, parcă aşteptam mai mult de la istorie, de la Europa, de la oamenii politici români şi chiar de la români.

Vă invităm să citiți în continuare articolul complet publicat de domnia sa, chiar merită:

Există multe proverbe româneşti legate de muncă. Dau cîteva exemple: „Omul muncitor e ca pomul roditor”. Sau „Munca înobilează pe om.” Învăţătura populară tinde să ne spună că a munci, oriunde şi orice, nu este un lucru ruşinos, dimpotrivă. A-ţi cîştiga pîinea cu sudoarea frunţii este o virtute, iar omul care munceşte este întotdeauna demn de respect. Ceea ce nu captează însă proverbele este raportul dintre muncă şi durată, muncă şi vîrstă, muncă şi condiţii de muncă, muncă şi răsplată, muncă şi satisfacţie profesională, muncă şi perspectivă profesională. Unele proverbe deschid totuşi astfel de căi de reflecţie, cum ar fi „Meseria, brăţară de aur.”

Recurg la această introducere pentru a spune de fapt că şi eu apreciez munca, dar cînd sute de mii de români rămîn la „munca de jos” an de an, şi cînd anii trec şi nu văd mai schimbări de perspectivă, ceva mă nelinişteşte. Sau mai precis simt un gust amar.

În acest moment Uniunea Europeană, corabia pe care ne aflăm cu toţii, navighează pe o mare agitată. Dar tangajul, altfel spus oscilaţiile navei provocate de valuri, îi afectează în mod diferit pe europeni. Cei mai balansaţi dintr-o parte în alta a navei par să fie românii. În jur de 200 000 s-au întors în ţară din cauza epidemiei, fără să fie primiţi cu mult entuziasm. Cei care se pregăteau să vină de Paşte sunt sfătuiţi să renunţe. Dar pentru alţi o sută de mii sau şi mai mulţi se pregătesc contracte şi zboruri speciale ca să meargă la lucru în serele din diferite ţări occidentale.

Sigur că atunci cînd eşti şomer în România şi ţi se oferă o sută de euro pe zi ca să culegi sparanghel în Germania, mai ales că românii au faima că ar fi buni sparanghelişti, Europa pare o binecuvîntare. Şi totuşi, şi totuşi nu mi se pare normal ca anii să treacă iar românii să rămînă, în Europa, doar cu faima de buni sparanghelişti, de buni îngrijitori de persoane vîrstnice, de buni lucrători pe şantiere… Personal, după 30 de ani de la căderea comunismului, parcă aşteptam mai mult de la istorie, de la Europa, de la oamenii politici români şi chiar de la români.

Sigur, România trimite în străinătate şi mînă de lucru calificată. Într-un articol publicat în cotidianul Le Monde, Mirel Bran arată că în ultimii zece ani au plecat din România în ţările Europei occidentale 25 000 de cadre medicale. Şi tot Mirel Bran citează surse oficiale din care rezultă că România are una dintre cele mai slabe densităţi medicale din Europa. Dacă în România vom asista la o veritabilă dramă umană în contextul actualei epidemii, faptul că ţara s-a vidat de medici şi de infirmieri, pe fondul unei viziuni europene ultraliberale, trebuie să ne îngrijoreze profund.

Nu sunt primul jurnalist care, pe fond de Brexit şi de alte crize, evocă acest subiect, cel al inegalităţilor acumulate în materie de dezvoltare economică în Europa. Specialişti de renume avertizează de mai mulţi ani că Estul Europei a fost neglijat, menţinut cu un fel de statut de rezervă de mînă de lucru ieftină. Ceea ce echivalează pentru România cu un statut de ţară subdezvoltată. Speranţa unui decolaj economic spectaculos în România nu s-a concretizat. Iar cifrele legate de creşterea economică sunt neconcludente, atunci cînd patru milioane de români lucrează în străinătate. Există ţări pe glob care au pornit, în urmă cu 30 de ani, de la acelaşi nivel ca România, şi au ajuns mult mai departe. Ar trebui poate să analizăm modelul Coreii de sud, care în urmă cu 30 de ani era efectiv considerată o ţară subdezvoltată.

Citesc în presa franceză articole în care unii editorialişti nu ezită să se declare umiliţi întrucît o mare putere economică precum Franţa depinde acum de măştile sanitare fabricate în China. Eu cred că şi noi, românii, avem motive să ne simţim umiliţi dacă în continuare, timp de încă trei decenii, vom fi cei mai solicitaţi sparanghelişti ai Europei.

În urmă cu exact 70 de ani începea în România distrugerea clasei ţărăneşti printr-o cooperativizare barbară a agriculturii. Procesul a durat 12 ani, pentru că ţăranul rezista împotriva spolierii sale. Şi oricum nu înţelegea de ce trebuia să lucreze la colhozul comunist şi nu pe pămîntul lui. Ceea ce s-a distrus atunci s-ar părea că nu s-a putut repara după căderea comunismului, în ciuda retrocedării pămînturilor. Țara care putea să fie un paradis de ferme şi de produse bio, datorită obtuzităţii propriei clase politice şi a indiferenţei europene, furnizează şi în primvara aceasta mîini agere şi harnice fermelor occidentale. Poate că este timpul să ne revoltăm împotriva unora dintre proverbele româneşti, în frunte cu acesta: „Cine munceşte şi tace, mai multă treabă face”.

Puteți asculta, mai jos, și varianta audio a relatării care a fost difuzată la radio:


SURSA: RFI România

❗️ Un transport ilegal de lemne, ÎN VALOARE DE 289,17 LEI, a fost depistat la Vatra Dornei !

Potrivit IPJ Suceava, pe strada Popeni din localitate a fost oprită, miercuri, pentru control o autoutilitara condusă de un localnic de 32 de ani, care transporta lemn de foc de esență rășinoase.


Inventarierea a arătat că bărbatul transporta în mod ilegal cantitatea de 2,754 mc lemn foc de esență rășinoase.

Astfel, menționează IPJ Suceava, conducătorul auto a fost amendat, iar materialul lemnos în valoare de 289,17 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Vatra Dornei.

De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional și pentru încălcarea prevederilor art. 28 din O.U.G. 1/1999, cu amendă în cuantum de 2.000 lei.

Ne abținem de la orice fel de comentarii suplimentare ... 


Se limitează numărul de clienți prezenți concomitent în magazinele alimentare din Vatra Dornei

Comitetul Local pentru Situații de Urgență Vatra Dornei a venit astăzi cu o nouă hotărâre prin care se dorește evitarea aglomerării magazinelor alimentare din Vatra Dornei în perioada următoare, premergătoare sărbătorilor Pascale.

După ce în contextul prevenirii răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus s-a hotărât zilele trecute restricționarea pe zile a accesului în municipiul Vatra Dornei a persoanelor care locuiesc în localitățile limitrofe, iată că astăzi, conform hotărârii Nr. 5 a CLSU, se stabilesc reguli clare privind numărului de cumpărători aflați concomitent în interiorul unităților de comercializare a produselor alimentare din municipiul Vatra Dornei.

Noua hotărâre urmează să intre în vigoare pe data de 10 aprilie 2020, la ora 07:00 și aceasta este aplicată pentru toate unitățile de comercializare a produselor alimentare care își desfășoară activitatea pe raza municipiului Vatra Dornei, după cum urmează:

     ✅ KAUFLAND (str. 22 Decembrie) - maxim 50 cumpărători;

     ✅ PENNY MARKET (Str. Unirii) - maxim 25 cumpărători;

     ✅ LIDL (Str. Republicii) - maxim 25 cumpărători;

     ✅ UNICARM (Str. Podu Verde) - maxim 25 cumpărători;

     ✅ PROFI (Str. Oborului) - maxim 10 cumpărători;

     ✅ NON STOP Consact Comserv SRL (Str. Dornelor) - maxim 10 cumpărători;

     ✅ Celelalte unități de alimentație publică - maxim 5 cumpărători.

De asemenea, se mai precizează în hotărâre, persoanele cu vârsta peste 65 de ani vor avea prioritate între orele 11 - 13.

Instituțiile abilitate să pună în aplicare prevederile acestei hotărâri sunt Poliția Română, Jandarmeria și Poliția Locală, conform Ordonanțelor Militare aflate în vigoare pe întregul teritoriu al României. Nerespectarea prevederilor prezentei Hotărâri atrage sancțiuni conform articolului 9 din OUG 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.


Cadrele medicale de la spitalele din Vatra Dornei și din Gura Humorului vor fi testate de COVID-19

Manuela Trifan, directorul DSPJ Suceava, a precizat că, în prezent, în laboratorul de biologie moleculară de la SJU Suceava se efectuează analizele pentru diagnosticarea COVID-19, pentru probele recoltate în această unitate de la personalul medical şi de la pacienţi, restul probelor recoltate din judeţ fiind trimise pentru analize în laboratoare din alte judeţe.


„Se lucrează 100 de teste pe zi, dar pe măsură ce trec zilele, în judeţul Suceava va creşte capacitatea de testare”, a spus Trifan, citată de Agerpres.

Potrivit oficialului DSPJ, în perioada următoare va fi testat personalul de la spitalele din Vatra Dornei şi Gura Humorului.

Amploarea cu care s-a răspândit epidemia de coronavirus în rândul personalului medical din Suceava pare să fi determinat autoritățile să achiziţioneze un sistem de detectare moleculară pentru COVID-19, care va ajunge şi va fi instalat în laboratorul instituţiei în zilele următoare.

„Analizele testelor pentru diagnosticarea infecţiei cu COVID-19 se vor efectua cu personalul medical al acestui laborator”, a mai spus Trifan.

O altă măsură luată de autoritățile locale a vizat contactarea reprezentanţilor DSVSA Suceava, care au în dotare un aparat RT-PCR cu o capacitate de analiză de 50 de teste pe zi, pentru a vedea în ce măsură pot sprijini activitatea de analiză a testelor pentru COVID-19. 

Clarificări privind accesul cetățenilor în Vatra Dornei, în contextul hotărârii de ieri a CLSU

În cursul zilei de ieri, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Vatra Dornei a emis o hotărâre prin care au fost luate mai multe măsuri de prevenire a răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus. Printre acestea a fost și o măsură prin care se dorește restricționarea accesului în Vatra Dornei pentru cetățenii din localitățile limitrofe municipiului.

Ca urmare a acestei hotărâri, în spațiul public a apărut o oarecare derută pentru că din textul transmis nu se înțelegea care sunt motivele, respectiv excepțiile de deplasare permise în fiecare zi și care sunt cele permise doar în zilele alocate.


Astăzi s-a venit cu câteva clarificări referitoare la Hotărârea nr. 4 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Vatra Dornei (CLSU) din 06.04.2020. Se precizează că la emiterea acestei hotărâri s-a avut în vedere faptul că cetățenii care locuiesc în localitățile din vecinătatea municipiului Vatra Dornei se aprovizionează în mod curent de la magazinele din municipiu, au nevoie de servicii care nu sunt disponibile în localitățile de domiciliu (bancare, medicale, fiscale, etc), dorindu-se evitarea aglomerației, în special înaintea Sărbătorilor Pascale.

Conform excepțiilor prevăzute în Ordonanțele Militare la care se face referire în articolul 2 din hotărâre, este permisă intrarea în Vatra Dornei, respectiv ieșirea pentru:

✅ 1. Transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, a materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice, aprovizionarea populației din Municipiul Vatra Dornei și localitățile înconjurătoare.

✅ 2. Persoanele care nu locuiesc în Municipiul Vatra Dornei dar care desfășoară activități în domeniile de mai jos:

  • economic, inclusiv deplasarea la și de la locul de muncă;
  • apărării, ordinii publice, securității naționale, situațiilor de urgentă, sanitar, judiciar;
  • administrației publice locale, asistenței și protecției sociale;
  • serviciilor de utilitate publică, alimentației publice, alimentării cu apă;
  • energetic, agricultură, comunicații și transporturi;

✅ 3. Persoanele care locuiesc în Municipiul Vatra Dornei dar care desfășoară activitățile de mai sus în localități din afara Municipiului Vatra Dornei.

✅ 4. Asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță.

✅ 5. Motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea unui minor/copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

❗❗❗ Scopul deplasării se demonstrează cu act de identitate (BI / CI) + adeverință de la angajator sau declarație pe propria răspundere (poate fi completată și online pe formular.sts.ro și apoi salvată / printată)

Practic, din aceste clarificări se înțelege că excepțiile prevăzute mai sus se acceptă în continuare permanent, iar restul motivelor cuprinse în declarația pe proprie răspundere sunt acceptate doar în zilele alocate pe localități, cum ar fi cazul cumpărăturilor, de exemplu.

Precizări referitoare la Hotărârea nr.4 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Vatra Dornei!
Publicată de Primaria Municipiului Vatra Dornei pe Marţi, 7 aprilie 2020

CLSU Vatra Dornei a decis restricționarea parțială a accesului pentru cetățenii din localitățile limitrofe precum și obligația purtării măștilor de protecție

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Vatra Dornei, întrunit astăzi în ședință, a hotărât o serie de măsuri care se vor aplica în perioada următoare pe plan local:

1. Începând cu data de 07.04.2020, ora 23.00 se va restricţiona accesul cetăţenilor din localităţile din Jurul Municipiului Vatra Dornei, între orele 08.00-20.00, astfel:

• În zilele de Luni, Miercuri și Vineri vor avea acces cetăţenii din: Şaru Dornei, Panaci, Dorna Arini, Crucea şi Broşteni;

• În zilele de Marţi şi Sâmbătă vor avea acces cetăţenii din: Dorna Candrenilor, Coşna şi Poiana Stampei:

• În zilele de Joi şi Duminică vor avea acces cetăţenii din Iacobeni, Ciocăneşti şi Cârlibaba.

Fac excepţie de la această decizie cazurile prevăzute de Ordonanţele Militare.

Instituţiile abilitate să pună în aplicare prevederile acestui articol sunt Poliţia, Jandarmeria şi Poliţia Locală conform Ordonaţelor Militare.

2. Se instituie obligația purtării de mijloace de protecţie a gurii şi nasului de către toate persoanele în toate zonele şi spaţiile publice. Aceste mijloace pot fi, măşti de protecţie, eşarfe, fulare sau alte obiecte vestimentare ce pot proteja gura şi nasul.

Aplicarea acestor prevederi revine conducătorilor instituţillor publice, managerilor de spaţii comerciale precum şi şoferilor de taxi care nu vor permite accesul persoanelor fără mijloace de protecţie.

3. La intrarea în toate instituţiile publice şi spaţiile comerciale se vor afla obligatoriu covoare cu dezinfectant, pe lângă măsurile obligatorii până la această dată.

4.  Se vor scoate din funcţiune, pe perioada Stării de Urgenţă, toate aparatele automate de preparat şi comercializat cafea, ceai, etc. aflate pe domeniul public, începând cu data de 07.04 2020 ora 12.00.

5. Toţi furnizorii de servicii media audio-vizuale au obligaţia de a informa publicul despre prevederile prezentei hotărâri a CLSU Vatra Dornei în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus.

6. Nerespectarea prevederilor prezentei Hotărâri a CLSU poate atrage sancţiuni conform art.9 din OUG 1/1999 cu modificărlle şi completările ulterioare.


Este bine că autoritățile s-au mobilizat și au luat, în sfârșit, aceste măsuri preventive. Poate că și sondajul nostru a contribuit un pic la urgentarea acestor măsuri.

Concluzii după sondajul privind izolarea municipiului Vatra Dornei - 71% DA vs 29% NU

După cum deja se știe, ieri am propus pe pagina noastră de facebook un sondaj prin care am cerut dornenilor să-și spună părerea, pozitivă sau negativă, în legătură cu eventuala izolare a municipiului Vatra Dornei în contextul creșterii tot mai accentuate a numărului de infecții cu noul coronavirus în județul nostru (❗️ Astăzi avem 1215 cazuri, adică aprox. 30% din totalul pe țară ❗️).


O astfel de măsură curajoasă a fost luată deja în Gura Humorului de către primarul Marius Ursaciuc, toată presa locală și chiar națională relatând despre acest lucru ca fiind o decizie luată în premieră la nivelul țării. Chiar dacă unii locuitori, mai ales din comunele învecinate Humorului, au avut o atitudine critică față de această măsură, au trebuit până la urmă să se conformeze deciziei administrației locale, primarul Ursaciuc cerându-le să-l judece după ce se vor vedea consecințele acestei măsuri în timp. (Detalii AICI, AICI și AICI)

Deja se știe că situația din municipiul Suceava este critică, mai nou a fost închis și spitalul din Câmpulung Moldovenesc și este imperios necesar să se ia unele măsuri și în Vatra Dornei, mai ales că deja se zvonește că ar fi apărut și primele cazuri. Că va fi izolare sau vor fi alte măsuri, asta urmează să vedem și sperăm că totuși administrația noastră locală se va trezi, se va deschide spre cetățeni și se va implica mult mai bine decât a făcut-o până acum.

Legat de sondajul nostru, trendul favorabil unei astfel de decizii s-a menținut încă de la început, aproape trei sferturi dintre votanți dorindu-și o anumită izolare a municipiului nostru. Bineînțeles există și sfertul rămas care s-ar opune unei astfel de măsuri, iar în comentarii s-au susținut foarte multe argumente corecte dinspre ambele părți. Au fost, ca de obicei și comentarii ”cam pe lângă”, dar cu toate acestea se pot evidenția unele direcții comune:

Care este situația din Vatra Dornei ? Întâi să știm realitatea și după aia ne dăm cu părerea - Într-adevăr la Vatra Dornei avem o mare problemă cu transparența și comunicarea. Vă invităm, în acest sens, să vizitați site-ul Primăriei Vatra Dornei (www.vatra-dornei.ro) și apoi pe cel al Primăriei Gura Humorului, de exemplu (www.primariagh.ro) sau al altor orașe responsabile ... este o diferență uriașă de abordare ! Dacă în cazul Gura Humorului găsim o mulțime de informații utile pentru cetățeni în contextul situației pe care o traversăm, pentru Vatra Dornei sunt postate niște informări care au fost transmise și de la nivel național și cam atât. Este INADMISIBIL !!! Ce pretenții să mai avem să aflăm un eventual număr de infectați, carantinați, izolați, atâta timp cât la noi nu se precizează nici măcar programul departamentelor primăriei în această perioadă. S-au făcut solicitări peste solicitări dar tot degeaba ... noi încă mai sperăm să se trezească !

Mulți au impresia că izolare înseamnă că nimeni nu mai intră și nimeni nu mai iese indiferent de motiv. - Conform ordonanțelor militare care au fost deja emise, este foarte clar menționat în ce condiții se poate circula. Motivele de deplasare cuprinse în declarațiile pe proprie răspundere pot rămâne în continuare valabile dar, după cum s-a menționat și la Humor verificarea lor este mai benefic să fie făcută la intrările în oraș, în anumite puncte fixe de control. Astfel se încurajează ca deplasările să se facă pentru motive cu adevărat importante sau urgente și care nu se pot rezolva în localitățile de domiciliu.

Există unii locuitori ai comunelor învecinate care depind de Vatra Dornei - Adevărat și după cum zis și mai sus, pe baza declarațiilor pe proprie răspundere, se poate stabili nevoia și urgența fiecăruia de deplasare. Persoanele care lucrează în Vatra Dornei, care au nevoie de asistență medicală, care desfășoară activități economice sau au alte motive justificate este normal să poată intra în oraș. Pe partea de achiziționare de alimente, ar trebui încurajate și cumpărăturile efectuate în localitățile de domiciliu, iar dacă se dorește aprovizionarea de la magazinele din Vatra Dornei aceasta să se facă, eventual, de către un singur membru al familiei, o dată la câteva zile. Urmează sărbătorile pascale și putem previziona cu toții ce îmbulzeală se va produce, chiar dacă #StămAcasă, și de asta probabil ar trebui niște reglementări în acest sens !

Mai zic unii că stăm deja acasă de ceva timp și nu mai e nevoie de măsuri. - Știm cu toții că statul acasă este 100% doar pe facebook. Ne mai găsim fiecare câte ceva foarte ”important” de făcut și trebuie să ieșim. Cu cât măsurile sunt mai ferme și luate mai din timp, cu atât este mai bine. Autoritățile trebuie să fie vigilente, iar populația trebuie să înțeleagă, chiar și ”ajutată” dacă nu se poate de bunăvoie, că trebuie să respecte niște reguli. Situația pe care o trăim nu este deloc o glumă sau cine știe ce conspirație ... surprinzător, mai sunt și cetățeni care încă nu cred că virusul e real !

Nu avem încă nici un caz și mai putem sta liniștiți, zic alții. FALS - Avem noroc că nu avem încă nici un caz, oficial, cu toate că sunt zvonuri că ar fi deja, dar trebuie să conservăm cât mai mult această situație. Ori, acest lucru nu se poate face fără o prevenție serioasă iar izolarea municipiului poate fi o soluție în acest sens atât pentru cei din interiorul orașului cât și pentru cei din exterior.

Să se testeze populația - Ar fi poate o măsură benefică dar din păcate vedem cu toții care este capacitatea de testare a țării noastre, deci este cam exclusă o astfel de variantă. Urmează să ajungă săptămâna viitoare și la Spitalul din Vatra Dornei un aparat de testare Real Time PCR și vreo 3000 de teste, care a fost achiziționat cu contribuția tuturor primăriilor din bazinul Dornelor și urmează să vedem în perioada următoare ce se va întâmpla cu acesta.

Trebuie izolat întreg bazinul Dornelor - Poate fi și asta o variantă cu toate că nu credem că ar fi mari schimbări față de situația actuală. Dar, trebuie analizat de către toate instituțiile abilitate și apoi luată o decizie !

Mai bine să poarte toată lumea obligatoriu mască de protecție - Poate fi și asta o măsură foarte bună mai ales că există deja și alte zone din țară unde s-a luat o astfel de măsură (Siret, Galați, Vaslui, Simeria, ...). Provocarea este să se găsească măști disponibile și apoi să se pună la dispoziția populației sau dacă nu să se accepte și folosirea măștilor făcute acasă.

Au comentat și persoane din diaspora care se află în țări mult mai afectate ca a noastră și mai toți recomandă izolarea cu fermitate și în cel mai scurt timp. Ideea este că ei trăiesc deja ceea ce noi încă nu conștientizăm că s-ar putea întâmpla și tindem să credem că părerea lor este foarte importantă ! Doamne ajută să nu se ajungă la situațiile dramatice din alte țări, dar e clar că nu putem sta cu ”mâinile în sân” !

Vatra Dornei e deja izolată de aprox. 20 de ani 😞 - Adevărat, din păcate, și puțini s-au opus de-a lungul timpului la această izolare, dar vom discuta lucrurile astea după ce scăpăm de pandemie ... de data asta este vorba de altfel de izolare !

Nu băgați frica și stresul în oameni, ne-au transmis unii !? - Nu ne-am propus acest lucru dar dacă totuși am stresat sau am înfricoșat pe cineva, ne cerem scuze ! Stați în casă, respectați regulile și aveți mari șanse să nu pățiți nimic !

Gospodarii din comune nu umblă ”fleaura” pe străzi, pensionarii din Vatra Dornei o fac 🙂. - În acest caz, fiecare poate că ar trebui să rămână în localitățile de domiciliu pe lângă casă, cât mai mult ... să nu se amestece ”năravurile” !

🔴 În mare, cam acestea au fost problemele ridicate de către cei care și-au expus părerea. Nu putem să nu observăm că din aprox. 2300 de voturi, 1600 (71%) și-ar dori o izolare a municipiului Vatra Dornei. Bineînțeles, că decizia finală aparține autorităților competente care trebuie să facă toate analizele și apoi să decidă ... sperăm că vor lua, în perioada următoare, cele mai bune măsuri indiferent că ne vor fi pe plac sau nu. Interesul comun trebuie să fie limitarea răspândirii infecțiilor și orice măsuri s-ar lua este important să le respectăm ... poate că a devenit un laitmotiv pentru unii dar ăsta este adevărul ! ESTE IMPERIOS NECESAR SĂ FIM RESPONSABILI !



Spitalul Vatra Dornei a solicitat DSP Suceava testarea celor 204 angajați

Managerul Spitalului Municipal Vatra Dornei, Valentin Stan, a solicitat Direcției de Sănătate Publică Suceava testarea pentru COVID-19 a celor 204 angajați, în vederea funcționării în continuare în siguranță a acestei unități medicale.


Valentin Stan a declarat, sâmbătă, că până la această oră nici un salariat al spitalului și nici cei aproximativ 20 de pacienți internați nu au prezentat semne de boală. Secțiile pe care sunt pacienți sunt Maternitatea, Interne, Pediatrie și Boli infecțioase. Managerul a afirmat că la aceasta din urmă s-a prezentat un singur pacient cu simptome sugestive pentru coronavirus și a fost dirijat imediat către spitalul din Suceava.

Pentru protecția personalului spitalului și a familiilor acestuia, de săptămâna viitoare angajații vor avea la dispoziție un spațiu de cazare cu 40 de locuri, pus la dispoziție de Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Până acum, potrivit managerului, circa 30 de cadre medicale au solicitat cazare.

În ceea ce privește asigurarea echipamentelor de protecție, Valetin Stan a declarat că pentru perioada imediat următoare spitalul dornean are combinezoane, dar are deficit la măști de protecție FFP2 și a făcut o solicitare către Prefectura Suceava.

De asemenea, unitatea medicală a achiziționat un aparat de testare PCR și 3000 de kit-uri, cu sprijinul financiar al Primăriei Vatra Dornei, al primăriilor din Bazinul Dornelor și al producătorilor de apă minerală Aqua Carpatica și Maspex. Aparatul va fi livrat odată cu cel de la Câmpulung Moldovenesc, cel mai târziu pe 14 aprilie a.c..

Managerul Valentin Stan a mai declarat că maternitatea Spitalului Municipal Vatra Dornei este funcțională dar mai are nevoie de cel puțin încă un medic anestezist deoarece are un singur doctor cu această specialitate, și acela pensionar. Linia de gardă pe secție este asigurată în comun cu o altă secție, echipamentele de protecție necesare există, astfel încât gravidele pot fi asistate la naștere în siguranță.

De asemenea, a spus Valentin Stan, va fi contactată doctorița Monica Holicov, medic primar ginecolog la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, care și-a exprimat disponibilitatea de a veni voluntar la orice spital din județul Suceava, împreună cu trei medici rezidenți în specialitatea obstetrică-ginecologie.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: AICI și AICI 

Scrisoare către președintele țării, suceveni dar și dorneni ... semnat, România

În mediul on line circulă un text extrem de emoționant, anonim, semnat „România”. Deși nu știm cine este autorul acestei scrisori, dar deoarece împărtășim întru totul cele scrise, publicăm integral acest mesaj:


Domnule Președinte Klaus Iohannis,

Cu tot respectul cuvenit unui președinte, mai ales unui lider politic ce are la bază pregătirea de profesor, vă întreb: credeți că gestul dumneavoastră de a ridica medalia de onoare, prin retragerea Ordinului Sanitar în grad de Cavaler acordat Spitalului de Urgențe din Suceava, în contextul excaladării dramatice a epidemiei COVID-19, este cel mai moral și mai motivant pentru toată comunitatea medicală din România?

Nu trebuie să fii doctor în istorie ca să realizezi că a degrada în mijlocul bătăliei pe soldații în uniforme albe – ce astăzi luptă în cel mai mare focar infectat cu coronavirus din țara noastră – poate influența moralul oamenilor, ducând la scăderea drastică a respectului de sine, pentru că gestul dumneavoastră – iertați-mă că vă opresc și vă spun asta – seamănă cu gestul unui copil supărat, care și-a strâns jucăriile și a plecat acasă, e un gest pripit, amar, nervos și imatur, în condițiile în care lupta medicilor rămași pe baricade în spital continuă și acum, chiar și după ce ați luat decizia degradării lor publice. Ați aruncat o palmă nu doar asupra lor, ci indirect asupra întregului corp medical din România.

Dacă vor mai fi situații dramatice în țară, veți lua medaliile acordate în timp de pace și toate titlurile pe care oamenii le-au obținut prin munca și studiul de atâția ani, veți lua la rând toate spitalele în care cadrele medicale, luate de val, și-au dat demisia, deși în condițiile prezente acesta este un act ce seamănă a dezertare, veți fi un comandant al cărui unic discurs este de a smulge tresele și a-și retrograda regimentele, ofițerii, soldații și aliații și a coborî în bernă steagul luptei doar pentru că nu au mai putut gestiona situația singuri și au avut nevoie de omenescul ....ajutor?

S.O.S România

La Suceava e un dezastru umanitar. E momentul să fim solidari cu aceștia, e momentul să fim cu adevărat solidari cu tot personalul care lucrează în toate spitalele românești. Acum! și să nu ne dezicem de nimeni în acest moment. Căci gestul dumneavoastră este ofensator și lipsit de moralitate...sunteți ca pregătire profesor: ce impact are a umili un elev în fața clasei, în văzul tuturor? O prăbușire a stimei de sine la nivelul gropii marianelor, într-un ocean de deznădejde, dincolo de asediul bolii, e umilința de a te numi în văzul tuturor incompetent...în spitalele italiene nu s-a recurs la retrogradarea nimănui, s-au adus specialiști și din altă parte. Și pe front, se cereau întăriri...și li se dădeau întăriri când vedeau că pierd lupta, nu li se smulgea coroana și arma iar ofițerul să fie degradat la gradul de soldat.

De la Suceava nu a dezertat nimeni, au rămas acolo, suferind împreună, medici și pacienți, și medicii pot greși, pot deveni pacienți, și militarii pot greși, și profesorii, și președinții, dar le-ați luat nu doar medalia, decorația acordată, ci le-ați luat onoarea. Presiunea mediatică, modul în care presa prezintă galopant cifre, megalopatia știrilor cu interes vădit a stârni oroare, înfricoșând populația, familiile medicilor care îi așteaptă acasă.

În acest moment, în care dumneavoastră – ca un boier – ați scuipat în obrazul de răzeș, de moș Ion Roată al celor de la Suceava, iată Biserica a donat aparatură și teste și mâncare și o vorbă bună care a încălzit sufletele celor care gem dincolo de poarta de intrare a spitalului și nu le-a reproșat nimic. Biserica Română a știut și știe să le fie mamă tuturor celor care au lovit în ea.

E timpul să fim oameni, și să dovedim în primul rând că avem înțelepciune și nu ne spălăm pe mâini de responsabilitatea ce ne revine, aruncând pisica moartă peste gard. Medicii nu sunt singurii responsabili, și cu ridicarea decorației nu ați rezolvat nimic decât ați devenit pentru moment ridicol. Nu ridicarea decorației e soluția, ci trimiterea unor specialiști în medicină de urgență, epidemiologi și specialiști în dezastre, echipamente, medicamente, consilieri psihologici, terapeuți. Să lăsăm aceste gesturi de leșin moral și de dispreț infinit prin retrogradarea rapidă a oamenilor, competența lor nu se reduce doar la acest episod. Destinul uman e mai complex de atât, oamenii au dreptul la reabilitare, la susținere, la protecție, la un cuvânt de îmbărbătare. Oamenii nu sunt mănuși de unică folosință pe care le aruncăm după ce le-am folosit.

S-au mai pierdut bătălii, dar s-a câștigat războiul.

S-au făcut greșeli de strategie pe fond emoțional, de oboseală, de nesomn, de grija copiilor rămași acasă, în izolare, de teama că nu vor supraviețui. Și medicii sunt oameni, dar cu adevărat ei nu mor niciodată. Nici ei, nici profesorii. Trăiesc prin generațiile pe care le-au format, prin viețile salvate, chiar dacă au avut și scăpări.

Acum o lună vă pregăteați pentru campanie și alegeri anticipate, deși la orizont se profilau norii negri ai pandemiei chinezești. Aveți niște generali remarcabili la DSU care nu s-au grăbit să dezonoreze pe nimeni, ei știu cu adevărat – medici fiind unii, și specialiști în dezastre – că spiritul de echipă e totul.

Că solidaritatea și căldura umană susțin imunitatea. Le-ați zdrobit imunitatea în acest moment, iar gestul a fost însușit și de fondul psihologic al altor medici, din alte unități spitalicești din țară.

Iarna nu-i ca vara spunea cineva...nici războiul nu-i ca pacea. La Suceava, medicii au luptat cu ce au avut.

Prin gestul dumneavoastră ați dat dovadă nu de bărbăție sau de eroism, ci de infatuare, de detașare emoțională completă. I-ați abandonat moral. I-ați condamnat în pripă, necercetându-i sufletește cu căldura unui părinte, căci...spuneți-mi, ce altceva e un președinte pentru cetățenii săi?

Suceava e un oraș special...Putna, Voroneț, Sucevița, Moldovița, Cămârzani, Hagigadar, Bogdana, Slatina sunt afluenții care varsă speranță în fluviul unei mari dureri...e adevărat, au demisionat din orgoliu vor spune unii, din onoare vom spune noi, medicii din conducere și a preluat armata, dar, la Putna un voievod sfânt, oştean toata viața, Ștefan nu doarme...Nici la Rădăuți, sf Leontie, la Hagigadar e o părticică din mâna Sf Ioan Botezatorul.

La Suceava, un bătrân sihastru de 95 de ani, IPS Pimen a slujit afară Liturghia, în condițiile carantinei, pe ninsoare. Ii înghețau mâinile pe Potir, dar se simțea cum îl încălzește Domnul...după Liturghie, Arhiepiscopia Sucevei a înzestrat spitalul cu donații pentru teste și aparatură.

Medicii din Suceava nu s-au ridicat la înălțimea exigențelor dumneavoastră, nici credincioșii ortodocși pe care i-ați numit fanatici religioși, deși printre ei au fost mulți care v-au votat, din moment ce sunteți președintele nostru. Noi v-am votat dar nu ca să ne puneți la colț, ci ca împreună să construim o țară, pe care am uitat că se numește România. Aștia suntem, soldații cu care defilați în spitale, școli, peste tot.

Nu va temeți, voi moldovenilor, unde e credință multă, e încercare multă. Mereu a fost un drum foarte lung dinspre București spre Moldova, a fost un dialog abrupt, ca și autostrăzile pe care le tot așteptăm și nu v-a retrogradat nimeni că nu le-ați construit, noi nu ne-am pierdut speranța că, în ciuda diferențelor, în momentele cheie, în momentele de cumpănă, de dezastru contează ceea ce ne apropie, comoara noastră comună, vie, tot ce e românesc în duh și în cuvânt și în faptă.

În bisericile ortodoxe, Sf Mare Mucenic Gheorghe luptă cu balaurul și-l biruie cu puterea lui Hristos, acum dragonul chinezesc a scuipat nu flăcări, ci miliarde de viruși...medicii sunt înfrigurați, dragii de ei, dar fiecare e dublat de un înger. Suceava e în inimile noastre, în pâinea fierbinte a lacrimilor noastre. Suceava e a lui Ștefan, iar Ștefan a fost ostașul credincios al lui Hristos...pretutindeni sunt bisericile lui ca niște degetare de lumină, borne de hotar ale biruinței asupra răului, 47 de victorii, 47 de victorii...cu sânge au fost si acelea, dar a biruit nu prin sine, ci cu ajutorul lui Dumnezeu! Stefan voievodul nostru, al Moldovei, n-a dat țara nimeni, cu atât mai mult nu o va lăsa unui virus. A luptat și când avea piciorul cangrenat, o singură dată a vrut să fugă rănit având oastea zdrobită și...mumă-sa nu l-a primit în cetate...Ce femeie! Leoaica...,,du - te la oștire, pentru țară mori și-ți va fi mormântul încoronat cu flori''. La Neamț, românii aduși din pribegia prin lume, sunt în carantină în casele de pelerine ale bisericii, peste tot preoții și păstorii lor ajută, pun umărul tăcut, PF Daniel, patriarhul nostru și-a donat salarul, iar BOR a donat altarelor medicale 1 milion de euro. La Constanța, IPS Teodosie a mers în fața locațiilor cu cei aflați în carantină și a citit rugăciuni pentru sănătatea lor și oamenii l-au aplaudat de la balcoane. Pentru că medicii, chiar dacă li s-a ridicat ordinul sanitar de Cavaler, rămân nobili, și în cenușă ei rămân cavaleri. Cavaleri ai suferinței.

Undeva, în București, ieri, o tânără polițistă ce verifica traficul, văzând că șoferul e un medic ieșit din gardă, l-a salutat imediat cu respectul unui superior militar. Și prin el, a adus un omagiu ostășesc, o floare de recunoștință tuturor celor care sunt medici și luptă azi în România cu flagelul. Tuturor celor care și-n somn sunt conectați de verbul ,,a salva” o viață, mici și mari, novici și înțelepți. Cât trăiește, omul învață. Mai ales din propriile greșeli. Împreună vom fi mai puternici.

Suceava, rezistă ! Te iubim !
Semnat, România


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei