Paul Iordache, un tânăr de 25 de ani licențiat în Științe Politice, a fost ales președinte al PSD Șaru Dornei

Sâmbătă, 16 decembrie a.c., au avut loc alegeri în organizația locală PSD Șaru Dornei. Noul președinte ales al filialei locale a Partidului Social Democrat din comuna Șaru Dornei este Paul Iordache, un tânăr în vârstă de 25 de ani. Având o licență în Științe Politice, obținută la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca, este pregătit să transforme peisajul politic local și să facă diferența în comunitatea sa.

Paul Iordache

Paul Iordache nu este doar o nouă figură politică, ci și un tânăr implicat în diverse proiecte europene. Printre altele, este fondatorul și coordonatorul Asociației "Bradul, Muntele și Neagra" din Șaru Dornei, asociație care a reușit să implementeze cu succes mai multe proiecte locale cu finanțare europeană, aducând schimbări semnificative în viața locuitorilor din zonă.

Pasiunea lui pentru agricultură și turismul montan nu este doar o preocupare, ci și o misiune, tânărul Iordache fiind un susținător convins al valorilor și tradițiilor satului românesc, dorind să promoveze și să consolideze aceste aspecte în comunitatea sa.

"Avem nevoie de schimbare și de o echipă puternică pentru a aduce progresul în comunitatea noastră. Vreau să dezvoltăm un mediu în care fiecare locuitor să se simtă parte dintr-o comunitate unită și să se bucure de oportunitățile pe care le oferă zona noastră", a declarat Iordache Paul în urma alegerilor.

Noul președinte se confruntă cu provocări însemnate, inclusiv revitalizarea echipei, extinderea acesteia și identificarea unui candidat puternic pentru alegerile locale din septembrie 2024. Cu toate acestea, cu experiența sa diversă și cu sprijinul comunității, Paul Iordache este determinat să aducă schimbări pozitive și să construiască un viitor mai bun pentru comuna Șaru Dornei. Astfel, el își propune să transforme peisajul politic local și să contribuie la dezvoltarea durabilă și la progresul comunității sale.

SURSA: Comunicat PSD Șaru Dornei
 

Ing. Gheorghe Apetrii consideră că redobândirea statutului de Perla Bucovinei poate fi realizată, însă pe lângă readucerea la viață a simbolului Dornei, Cazinoul, este nevoie și de o nouă viziune administrativă

Inginerul Gheorghe Apetrii, președintele PSD Vatra Dornei, consideră că redobândirea statutului de Perla Bucovinei poate fi realizat, iar aducerea la viață a simbolului Dornei, Cazinoul, constituie un pas important făcut în acest sens. Mai este însă nevoie și de o nouă viziune administrativă pentru ca acest lucru să poată fi cu adevărat posibil, a concluzionat candidatul PSD la Primăria Vatra Dornei.

Cazinou Vatra Dornei

Inginerul Gheorghe Apetrii, alături de primarii de comune din Bazinul Dornelor, de consilierii locali și de alți membrii ai organizației locale PSD au participat ieri la evenimentul de inaugurare a Centrului Muzeal ”Cazinoul Băilor” și au subliniat apoi importanța zilei de ieri pentru comunitatea dorneană printr-un comunicat de presă pe care vi-l prezentăm în continuare:

Ziua Bucovinei a avut în acest an o însemnătate deosebită pentru toți dornenii. Pe lângă celebrarea istorică a unirii Bucovinei cu țara mamă, am sărbătorit astăzi, cu mare entuziasm și bucurie, mult așteptata inaugurare a Centrului Muzeal "Cazinoul Băilor", o realizare arhitecturală impresionantă pentru Vatra Dornei.

Complexul nou inaugurat, redenumit Palatul Dornelor, devine acum o veritabilă comoară istorică și culturală, oferind un spațiu deosebit pentru întâlniri, evenimente și schimburi culturale.

Felicitări Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru implementarea acestui proiect remarcabil și de asemenea felicitări dornenilor, care au așteptat cu nerăbdare acest moment special.

Astăzi, s-a făcut pentru Dorna un pas important în redobândirea statului de "Perlă a Bucovinei", cel mai important simbol al orașului fiind readus la viață. Mai avem însă nevoie și de o nouă viziune administrativă, pentru ca acest lucru să devină cu adevărat posibil!

Organizația PSD Vatra Dornei
Președinte Ing. GHEORGHE APETRII

 

PR. DR. DOCENT MIHAI VALICĂ: „Palatul Dornelor”, între istorie și a face istorie în Țara de Sus a Moldovei

Articol publicat de Pr. Dr. Docent Mihai Valică pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților cu ocazia evenimentului de inaugurarea a Centrului Muzeal ”Cazinoul Băilor”, redenumit în Palatul Dornelor. Vă invităm să-l studiați:

Cazinou Vatra Dornei

Dragi români din Țara de Sus a Moldovei,

Este destul să privim armonia și simetria superbă a acestui monument de arhitectură înfrățit cu „peisajul atât de molcom și domol”[1], precum moldovenii, ca să putem înțelege strategia înțeleaptă de supraviețuire a românilor din Țara de Sus în Imperiul Austro-Ungar, prin artă, arhitectură, cultură, și spiritualitate, prin tradiții seculare în Țara de Sus a Moldovei[2], redenumită „Bucovina – Buchenland”, adică „Țara Fagilor”, de către de către ocupant (1775).

Prin această nouă denumire, noii stăpâni doreau parcă să sugereze și să anticipeze faptul că pentru ei era prioritar fagul, bogățiile, mai recent gazul, petrolul și pădurile, și mai puțin importanți moldovenii, de pe aceste meleaguri.

În plus, această redenumire știrbea atât din demnitatea moldovenilor, cât și din testamentul Sfântului Ștefan cel Mare, care a poruncit pentru vecie: „Moldova nu este a voastră, ci a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri, în veacul veacului”! De aceea, urmașii Sfântului Ștefan se numesc cu mândrie „moldoveni”, iar cei care nu cunosc istoria imperiului austro-ungar, cu toate atrocitățile lui, se numesc cu aroganță neavenită „bucovineni”, spune D-l Președinte al Academiei Române, Ion Aurel POP.

În Imperiul habzburgic, proprietățile mănăstirești și episcopale, care reprezentau 63% din teritoriul ocupat, inventariate prin Hotărârea imperială din 19 Iunie 1783 și reglementate prin „Regulamentul Duhovnicesc” din 1786 de Împăratul Iosif al II-lea, au fost constituite într-un „Fond Bisericesc religionar greco-oriental”. Acest Fond a fost administrat de funcționarii publici ai Statului austriac, iar veniturile erau destinate exclusiv Bisericii Ortodoxe din Țara de Sus[3].

Așadar, proprietățile bisericești ortodoxe nu au fost nici secularizate, nici confiscate și nici „încamerate”, adică venitul financiar rezultat în urma administrării nu făcea parte din visteria Statului austriac, ci intra în visteria Fondului Bisericesc.

Așa a fost posibil ca Fondul bisericesc să cumpere din „Domeniile Camerale” ale Statului austriac, de la Câmpulung și Jucica foarte multe proprietăți. Printre acestea se numără și terenul pentru construirea „Cazinoului”, a parcului de 35 ha, din Vatra Dornei, pe care s-a construit apoi Policlinica Balneară, hotelul Carol, și multe alte vile[4], cum stă ca mărturie istorică, contractul de vânzare – cumpărare, încheiat la Viena cu nr. 55 din 13 Iunie, 1870.

„Cazinoul” a fost construit între anii 1896-1898 și inaugurat pe 10 Iulie 1899 într-o atmosferă festivă, în cântările orchestrei de la Viena, privind încheierea unor lucrări edilitare din Vatra Dornei, care serveau pentru sănătatea și demnitatea românilor.

După glorie și decădere, după naționalizare și retrocedare, „Pavilionul Central al Băilor” sau „Palatul de Cură al stabilimentului balnear”[5], cum a fost numită această construcție dintr-un început, apoi bagatelizat impropriu „Cazinou”, nu a fost proiectat pentru această destinație și nu s-a jucat „ruletă” sau alte jocuri de noroc niciodată[6], ci a fost numit așa, doar fiindcă era construit după modelul Cazinoului din Baden Baden. Clădirea aceasta a renăscut astăzi din cenușa vremurilor (g)rele, parcă mai frumoasă și mai strălucitoare de cum a fost.

Întrucât chiar arată acum ca un adevărat palat, propun ca astăzi, 28 Noiembrie 2023, să fie „botezat” și sfințit cu numele de „Palatul Dornelor”, care devine astăzi un centru multicultural, de referință la nivel național.

De ziua Țării de Sus a Moldovei, 28 Noiembrie 2023, „Palatul Dornelor” este dedicat tuturor românilor, de pe ambele părți ale Prutului și din toate provinciile românești, ca simbol al renașterii, al unității și al speranței în reîntregirea noastră națională, culturală și spirituală, cu deschidere spre universalitate. Unirea de la 1918, precum și renovarea acestui „Palat al Dornelor” sunt „triumful României, nicidecum al Bucovinei”[7].

Și totuși, în alte vremuri și sub alt regim, în contrast cu imperiul austro-ungar, străin de neam și de credință, care cel puțin a creat, a recunoscut și a administrat proprietatea Fondului Bisericesc, Statul comunist român, a naționalizat toate bunurile Fondului Bisericesc prin Decretul – Lege 273/1949, provocând răni adânci în trupul strămoșesc al Bisericii lui Hristos. Printre aceste bunuri a fost preluat samavolnic și acest edificiu. Ulterior, „Statul democrat”, de după 1989, a continuat politica predecesorilor săi, retrocedându-ne, în schimb, o ruină, în 2004, aceasta, în ciuda faptului că Ordonanța de Urgență a Guvernului 94/2000, ordonanță aprobată cu modificări prin Legea 501/2002, în baza cărora s-a făcut retrocedarea, preciza ca aceasta să se facă la starea fizică a „imobilului din momentul naționalizării sau prin despăgubiri financiare echivalente” (vezi și Ordonanța de Urgență nr. 184/2002, art. 1, alin. 2).

Din păcate, în ultima parte a celor 55 de ani (1949-2004) de „aflare în proprietate” a administrației locale, clădirea a stat timp de 18 ani în ruină, fiind folosită de partidele politice pe post de „minge electorală, dispute și promisiuni”.

Clădirea a fost retrocedată prin Decizia guvernamentală nr. 437 din 14 Octombrie 2004, la inițiativa și pe cheltuiala exclusivă a Catedralei „Sfânta Treime” din Vatra Dornei, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire IPS PIMEN, și cu speranța că va primi compensații bănești pentru reabilitarea lui, conform legilor în vigoare. Este de evidențiat faptul că terenul aferent, în suprafață de 35 de hectare, a fost redus la 0,38%. Adică 1328 mp, ce cuprinde aria construită și un metru adiacent ca „zonă de protecție”. Nu o zecime, nu o sutime, ci a treia parte dintr-o sutime. Zero virgulă treizeci și opt la sută! Demersul a fost parte a documentației Catedralei „Sfânta Treime”, înregistrată cu nr. 2076/03.10.2002 la Comisia de Retrocedare. Dosarul cuprindea și actele și dovezile justificative pentru încă alte 1567 de clădiri, dintre care, până în prezent, au fost retrocedate doar cinci.

Din 2004 și până-n 2018, deci, timp de încă paisprezece ani, această clădire emblematică, retrocedată Bisericii, a stat în „moarte cerebrală”, ce-i drept, dar, totuși, cu lumânarea speranței aprinsă că va veni și Ziua cea Mare. Această zi a venit pe data 14 Mai 2018, când vrednicul de pomenire IPS Arhiepiscop PIMEN a semnat contractul de reabilitare și renovare.

Apoi, renovarea a fost continuată și desăvârșită prin osteneala și jertfa arhitecților, a inginerilor și a muncitorilor, sub directa supraveghere și binecuvântare a IPS Arhiepiscop CALINIC, care a suplimentat fondurile financiare cu aproape nouă milioane Roni. Mii de mulțumiri tuturor.

În acești 14 ani, așa-zisa opinie publică pretindea ca Biserica să renoveze „Cazinoul” cu banul văduvei. Dacă Administrația Locală, în 18 ani, nu a reușit cu banul public și cu diverse subvenții de la bugetul de stat decât să-l țină doar „în picioare”, proptit de o schelă și locuit de șerpi, ciuperci devoratoare, plin de mucegai și de igrasie, cum ar fi reușit Biserica, deposedată de bunurile ei, cu un oraș fără industrie, cu foarte mulți șomeri, cu tinerii plecați din țară, și cu o populație sărăcită și îmbătrânită, să-l repare și să-i dea strălucirea de odinioară!?!

Biserica deposedată de 192.158 ha de pădure, nu a primit de la Statul democrat român nici măcar un metru pătrat de pădure, prin reconstituire, care presupune restitutio in integrum, după uzanțele internaționale, practicat de țările cu adevărat democrate.

Însă, prin constituire, adică o pomană dată în „rate electorale”, pentru a le „închide gura”, la toate cultele religioase din țară, ca să nu se facă „discriminare”, indiferent dacă acestea au avut sau nu păduri, prin Legea 1/2000, art. 29, alin. 3, indice 1, și parohiile ortodoxe au primit 16.226,7 ha pentru 560 unități de cult, adică 0,011%, din cât a posedat Fondul Bisericesc. În mod [ne]paradoxal[!] și această infimă „pomană” a fost luată înapoi de Romsilva prin procese intentate doar parohiilor ortodoxe. Abia ca urmare a altor zeci de procese lungi, stresante și costisitoare cu „Statul democrat român și majoritar ortodox”, unele parohii au intrat în proprietatea celor 30 de ha de pădure. În schimb, celelalte etnii și confesiuni au beneficiat de restitutio in integrum!

Retrocedarea in integrum a bunurilor mobile și imobile ale Fondului Bisericesc ar putea constitui o sursă financiară suficientă pentru a susține activitatea culturală, misionară și diaconal- filantropică a Bisericii.

Cultura pentru suflet, precum și activitatea diaconal-filantropică a Bisericii nu sunt producătoare de bani, ci, dimpotrivă, necesită multe cheltuieli pentru a păstra idealuri și a crea valori perene, mult mai importante decât cele materiale, în domeniul civic, spiritual și moral al unei societăți, valori duhovnicești inestimabile ale unui nații, cele care aduc „cinstea și slava neamului” la judecată de Apoi (Apocalipsa 21, 26). Altfel, dacă introducem concurențial cultura și filantropia creștină în economia de piață liberală, va rezulta o cultură imorală de tip globalist și neomarxist și o activitate socială după chipul și asemănarea recentă a „azilelor groazei”, care urmăresc doar profitul financiar, cu orice preț!

Pentru a evita asemenea derapaje imorale, Biserica Ortodoxă Română cere în continuare să îi fie retrocedate acele bunuri materiale de care a fost deposedată în mod samavolnic, în decursul istoriei, întrucât a demonstrat că este creatoare de valori materiale, culturale, artistice, arhitecturale, spirituale, și morale inestimabile. De exemplu, la nivel local, dacă am exclude, prin absurd, doar monumentele edilitare construite de Fondul Bisericesc Ortodox Român: „Palatul Dornelor”, internatul de la școala nr. 4, cele patru vile preluate de Sindicatele proletare, vechea poștă, Palatul Național – Biblioteca „G. T. Kirileanu”, „Casa Vladimir”, Spitalul/secția de [boli] infecțioase, Maternitatea, și altele, vom constata, cu ușurință, că orașul Vatra Dornei nu s-ar fi ridicat decât la nivelul unei comune de tip medieval!

Pentru cei ce se mândresc cu ocupația austriacă, și mai apoi austro-ungară, a Țării de Sus a Moldovei, care a durat timp de 144 de ani, sau pe de altă-parte, cu aceea mai îndelungată a Transilvaniei, folosind cu emfază și mândrie denumirea de „Bucovina”, neacceptând să-i numești „moldoveni”[8], și eronat afirmând că, sub ocupația străină, provinciile românești s-au dezvoltat economic, supun atenției lor doar o statistică privind venitul pe cap de locuitor în imperiul Austro-Ungar, între anii 1870-1910.

Astfel, printre cele 14 provincii de sub jurisdicția Austriei, Bucovina se afla în 1910 pe penultimul loc, urmată doar de Dalmația, regiune de țărm stâncos în proporție de 85%. Iar printre cele 8 regiuni aflate sub jurisdicția Ungariei, Transilvania, care deși avea la 1910 un PIB/cap de locuitor cu 30% mai mare decât Bucovina, se afla tot pe penultimul loc, urmată doar de Croația-Slavonia, regiunea rămasă de asemenea în subdezvoltare la acea vreme[9]. Pe scurt, în clasamentul întocmit după PIB-ul pe cap de locuitor la anul 1910, în ultimii ani de pace înainte de destrămarea imperiului, Transilvania și Bucovina ocupau „glorioasele” poziții a 19-a și a 21-a din totalul de 14+8=22 provincii.

Transilvania și Bucovina cu câmpii extrem de mănoase și cu mine de aur[10], argint, fier, păduri, ape minerale[11], etc, au fost ținute în exploatare, în persecuții religioase sub tunurile generalului Bukov (1762)[12], în reprimarea ucigașă a răscoalei lui Horia, Cloșca și Crișan (1784)[13], în presiuni de tot felul, pentru a-i converti pe ortodocși la catolicism, dovada fiind mulțimea de martiri ardeleni, maramureșeni și năsăudeni uciși în temnițele confesionale de la Kufstein[14].

Numeroasele evenimente marcante și dureroase, consemnate de istorie, ne arată că românii erau tratați cu dispreț, cu ură confesională, și erau condamnați în propria lor țară la subdezvoltare și sărăcie, din partea stăpânirii austro-ungare. Această atitudine continuă și în zilele noastre, dacă ne amintim de problema recentă de blocare a intrării României în spațiul Schengen. De aceea, se cuvine și avem datoria să nu uităm istoria și calvarul românilor sub Imperiul Austro-Ungar și de noile șicane.

Iar, până la Judecata de Apoi, când vor fi trase la răspundere toate națiile și conducătorii pentru faptele lor (Avdie 1, 15), să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-i ierte pe toți prigonitorii neamului nostru, pentru atrocitățile săvârșite de aceștia asupra românilor de pretutindeni, și să-i lumineze cu Lumina lui Hristos!


Vatra Dornei

Pr. Prof. Dr. Docent Mihai VALICĂ

SURSĂ ARTICOL ȘI BIBLIOGRAFIE: ArhiepiscopiaSucevei.ro
  

Arhiepiscopia Sucevei organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi disponibile la Centrul muzeal „Cazinoul Băilor” Vatra Dornei

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu sediul în Suceava, str. Iancu Flondor nr. 2 organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi: administrator, muzeograf, îngrijitor clădiri;

Posturile pentru care se organizează concursul fac parte din cadrul Centrului muzeal „Cazinoul Băilor” Vatra Dornei.

Cazinou Vatra Dornei
Sursă Foto: Facebook ADRIAN ȚARCĂ

Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:

  • copia actului de identitate;
  • copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • cazier judiciar;
  • adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie;
  • curriculum vitae;
  • recomandare de la preotul duhovnic;

Dosarele de concurs se vor depune la sediul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților – Centrul eparhial Suceava, str. Iancu Flondor, nr. 2, Suceava, Serviciul Resurse Umane până la data de 30 octombrie 2023, ora 10:00. Persoana de contact: Mihaela Cega, telefon 0740985414, e-mail: mihaela.cega@arhiepiscopiasucevei.ro


Condiții specifice de ocupare a postului de administrator:
  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență
  • abilități economice organizatorice;
  • experiență în domeniu;
  • constituie un avantaj cunoașterea limbii engleze sau a altei limbi de circulație internațională;

Condiții specifice de ocupare a postului de muzeograf:
  • studii superioare (preferabil socio-umane sau arte vizuale);
  • preferabil calificare de muzeograf (certificat sau atestat emis de către Ministerul Culturii);
  • vechime în domeniu cel puțin 2 ani;
  • cunoașterea limbii engleze sau a altei limbi de circulație internațională;
  • abilități de comunicare cu publicul;

Condiții specifice de ocupare a postului de îngrijitor clădiri;
  • studii medii;
  • vechimea în muncă constituie un avantaj;

Selecția dosarelor de concurs se va face în data de 31 octombrie 2023.


Rezultatul selecției dosarelor:
  • pentru postul de administrator, se va comunica în data de 31 octombrie 2023, ora 13:00;
  • pentru postul de muzeograf, se va comunica în data de 31 octombrie 2023, ora 14:00;
  • pentru postul de îngrijitor clădiri, se va comunica în data de 31 octombrie 2023, ora 15:00.

Interviul concursului pentru candidații admiși în urma selecției dosarelor, se va susține la sediul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților – Centrul eparhial Suceava, str. Iancu Flondor, nr. 2, sala Gherasim Putneanul:
  • Interviul pentru postul de administrator, se va susține în data de 01 noiembrie 2023, ora 10:00;
  • Interviul pentru postul de muzeograf, se va susține în data de 01 noiembrie 2023, ora 12:00;
  • Interviul pentru postul de îngrijitor clădiri, se va susține în data de 01 noiembrie 2023, ora 14:00;

Rezultatele finale ale concursului de ocupare a unui post de administrator, muzeograf, îngrijitor clădiri se vor afișa în data de 02 noiembrie 2023, ora 16:00.


Bibliografia pentru postul de muzeograf:

Legea nr. 311 din 8 iulie 2023 (Legea muzeelor și a colecțiilor publice);

Ion Popescu – Argeșel și Nicolae Ursulescu, Vatra – Dornei – Mic Îndreptar Turistic, Editura Sport -Turism, 1977;

 

⚠️ Accident rutier extrem de grav produs la Dorna Candrenilor în această dimineață

❗️Un accident rutier foarte grav s-a produs în această dimineață pe raza localității Dorna Candrenilor! (Ora anunțării la 112 - 3:40)


UPDATE ORA 12:00: Comunicat IPJ SUCEAVA


La data de 21.08.2023, ora 03:35, un tânăr în vârstă de 19 de ani din com. Dornești, jud. Suceava, în timp ce conducea autoturismul (prevăzut cu post de conducere pe partea dreaptă), circulând pe DN 17 din com. Dorna Candrenilor, din direcția Bistrița către Vatra Dornei, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune frontală cu un stâlp de electricitate. 

În urma producerii evenimentului a rezultat decesul conducătorului auto și a două pasagere din autoturism, de 18 și 26 de ani din localitățile Rădăuți și Marginea, jud. Suceava.

Alți doi pasageri, bărbați, au fost preluați și transportați la Spitalul mun. Vatra Dornei.

Din păcate, unul dintre pasageri, un bărbat de 31 de ani din comuna Frătăuții Vechi a decedat la unitatea medicală.

Celălalt bărbat pasager în autoturism, în vârstă de 29 ani din mun. Rădăuți a fost transferat la Spitalul Județean Suceava.

Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că șoferul avea permis de conducere valabil.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând sa se stabilească toate circumstanțele producerii evenimentului rutier.

IPJ Suceava transmite condoleanțe familiilor îndoliate.


ARTICOL INIȚIAL

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Vatra Dornei au intervenit cu două autospeciale de stingere dotate cu echipamente pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje SAJ, la un grav accident rutier produs pe raza localității Dorna Candrenilor.

Accidentul rutier a fost sesizat de către echipajul SMURD B2 din cadrul Punctului de Lucru Poiana Stampei, care se întorcea la bază de la o solicitare.

Accident rutier grav Dorna Candrenilor

A fost vorba despre un autoturism care a lovit un stâlp de electricitate din afara carosabilului, la fața locului fiind identificate cinci persoane (două de sex feminin și trei de sex masculin), trei dintre acestea fiind în stop cardio respirator (două de sex feminin și o persoană de sex masculin).

Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, cele trei persoane aflate în stop cardio respirator au fost declarate decedate la fața locului. (femeie 26 de ani, femeie 18 ani și bărbat 20 de ani)

Celelalte două persoane (sex masculin), au fost transportate la spital în stare de inconștiență.





⚠️ Accident rutier grav, produs în această seară pe raza localității Poiana Negri

Un accident rutier grav s-a produs în această seară (ora anunțării la 112 - 20:34), pe raza localității Poiana Negrii. La fața locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a doua echipaje SAJ.

Accident Dorna Candrenilor - Poiana Negri

Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, și în urma coliziunii cu un gard din lemn au rezultat cinci victime. Una dintre acestea, un bărbat de aproximativ 50 de ani, avea leziuni incompatibile cu viața.

Trei adulți și un minor (10 ani) au primit îngrijiri medicale, după care au fost transportați la spital.

O a șasea persoană (un minor in varsta de 2 ani), care s-a aflat în autoturism în momentul accidentului, a fost preluată de către rude înainte ca salvatorii să ajungă la fața locului. Ulterior, și aceasta a fost transportată la spital de catre aparținători.







Fosta exploatare minieră de sulf din Călimani a devenit o adevărată atracție turistică

Fosta exploatare minieră de sulf din munții Călimani s-a transformat într-o adevărată atracție turistică, iar numărul turiștilor care merg acolo pentru a imortaliza imaginile este în creștere vertiginoasă. Asta și pentru că accesul se poate face cu autoturismul, în ciuda unor porțiuni de drum care sunt mai greu practicabile sau unde au căzut arbori și au blocat parțial calea betonată.

Mai nou, cei de la Parcul Național Călimani percep și o taxă de intrare, care este 10 lei de persoană sau 5 lei în cazul elevilor și studenților.

Fosta exploatare minieră de sulf din Călimani a devenit o adevărată atracție turistică

Povestea exploatării miniere de sulf din munții Călimani a început în 1969, când autoritățile comuniste au decis să evite cât se poate de mult importurile de materii prime necesare industriei aflate la vremea respectivă în puternic avânt.

📖 Citește continuarea articolului pe Monitorul de Suceava!

   

🚨 Trei persoane arestate după efectuarea unor percheziții într-un dosar privind furturi de catalizatoare auto și carburanți

În perioada 03.05.2023 – 01.08.2023 au fost efectuate cercetări și a fost documentată activitatea infracțională a unei grupări care a comis furturi de catalizatoare și alte componente auto, carburanți, atât pe raza comunei Pojorâta cât și pe raza altor localități din județul Suceava.

Polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au administrat probatoriu și au completat actele de urmărire penală în dosarul penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, propunându-se trimiterea în judecată a cinci inculpați – din care trei aflați în arest preventiv, unul sub măsura preventivă a controlului judiciar și unul în stare de libertate.

Furturi catalizatoare auto

Astfel, s-a stabilit faptul că în perioada de referință, inculpații, respectiv 4 adulți și un minor, toți din orașul Frasin, au acționat câte doi sau trei în interconexiune infracțională și au sustras catalizatoare sau componente auto, precum și diferite cantități carburant, de la autovehicule de pe raza comunelor Pojorâta, Iacobeni, Dorna Arini dar și a orașului Broșteni.

La dosarul penal gestionat la nivelul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au fost reunite și patru dosare penale cu autor necunoscut aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei și o cauză cu autori cunoscuți aflată în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria C-lung Moldovenesc.

Pe parcursul documentării activității infracționale s-a reușit realizarea unei constatări în flagrant a furtului unei cantități de cca. 110 litri de motorină, ca urmare a colaborării dintre lucrătorii Poliției Orașului Gura Humorului, ai Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta și ai Poliției Municipiului C-lung Moldovenesc, prejudiciul fiind recuperat integral.

Furturi carburanți

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, Judecătoria C-lung Moldovenesc a autorizat și emis 5 mandate de percheziție domiciliară care au fost puse în aplicare de către polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta cu sprijinul polițiștilor de la Poliția Municipiului C-lung Moldovenesc, Poliția Orașului Gura Humorului, a două grupe de luptători specializați din cadrul SAS și a unor cadre ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava – Detașamentul 7 Jandarmi C-lung Moldovenesc.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost adunate noi probe și mijloace de probă, fiind ridicate în vederea indisponibilizării 3 autoturisme utilizate la comiterea infracțiunilor, telefoane mobile, cartele SIM, articole de îmbrăcăminte, diferite scule folosite în activitatea infracțională.

Mașini indisponibilizate

Masină sechestrată

Urmare a probatoriului administrat în cauză, Judecătoria C-lung Moldovenesc a emis 3 (trei) mandate de arestare preventivă pentru 30 zile privind pe a trei inculpați și măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile pentru un al patrulea bărbat.

   

Material lemnos în valoare de 1.200 lei confiscat de polițiștii din Vatra Dornei

La data de 01.08.2023, ora 18.10, în cadrul Planului de Acțiune Scutul Pădurii, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Vatra Dornei, au oprit în trafic o autoutilitară condusă de către un bărbat de 40 ani, din Vatra Dornei, care transporta cantitatea de 7,27 mc lemn foc fără documente specifice de transport.

Șoferul a fost sancționat conform prevederilor art. 19 alin. 2 lit. „a” pct. 3 din Legea nr. 171/2010, iar cantitatea de 7,27 mc lemn foc în valoare de 1.200 lei a fost confiscată și predată lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei.



Furtuna din ultimele ore a cauzat probleme în mai multe localități din zona Dornelor și din restul județului Suceava

În urma manifestărilor fenomenelor meteorologice prognozate, in dispeceratul integrat ISU-SAJ Suceava au fost înregistrate până la această oră, 42 de apeluri pe numărul unic de urgență unic 112, care au anunțat diferite evenimente:

  • Incendii provocate de trăsnet direct, în localitățile Dorna Candrenilor (ora 19:26 - a ars un fânar pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați), Dărmănești (Ora 20:14 - a ars un adăpost de animale pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați și ora 20:43 - a ars astereala din lemn a acoperișului casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.
  • Copaci căzuți pe partea carosabilă sau în gospodării, pe raza localităților Vatra Dornei, Siret, Volovăț, Frumosu, Dorna Arini, Neagra Șarului, Todirești, Fântâna Mare, Cumpărătura, Hânțești, Suceava, Udești, Chiril, Mălini, Mereni - misiuni de recunoaștere și intervenția operativă în situații punctuale - echipaje ale pompierilor militari și lucrători SVSU;
  • Cabluri electrice rupte și crengi de copaci căzute pe partea carosabila pe raza mai multor localități din județ;
  • Elemente de construcție (bucată de tablă) căzute de pe acoperișul unui bloc de locuințe din Fălticeni.

Pompierii militari și/sau lucrătorii SVSU-urile din localitățile afectate execută misiuni de recunoaștere și intervenție pentru sprijinirea populației.

Echipajele de intervenție ale furnizorului de energie electrică sunt direcționate punctual și succesiv la toate solicitările primite în urma manifestărilor fenomenelor meteorologice.

În municipiul Vatra Dornei majoritatea problemelor apărute sunt pe strada Căprioarei și Str. Popeni

Strada Căprioarei, Vatra Dornei

Municipiul Suceava



Intervențiile sunt în dinamică!
 

⚠️🚨 Accident rutier pe Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei

Un accident rutier s-a produs în această seară între două autoturisme în zona Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei.

Accidentul a fost anunțat la 112 la ora 17:07, iar pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei au intervenit cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ. 

În urma evenimentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Accident Vatra Dornei - Calea Transilvaniei




AI ANIMĂLUȚ DE COMPANIE? NU RATA DESCHIDEREA MAGAZINULUI ANIMAX DIN VATRA DORNEI! PROFITĂ DE PROMOȚIA INAUGURALĂ, 20% REDUCERE LA TOT!

Bine ai venit în Universul Animax din Vatra Dornei! Încântați să te cunoaștem, și, pentru că ne place să te avem aproape, te așteptăm, săptămâna aceasta, cu o super promoție dedicată animalelor de companie! Ia-ți animăluțul la cumpărături și hai, între 27 – 30 iulie, în magazinul Animax din Vatra Dornei, și profită de 20% REDUCERE la toate produsele din magazin.


Animax Vatra Dornei se deschide pe 27 Iulie

În magazinele Animax, atunci când pășești, descoperi un întreg univers dedicat animăluțelor de companie. Aici, găsești toate bunătățile pentru animăluțul tău și orice altceva ai avea nevoie pentru el - hrană, accesorii, suplimente, produse de igienă și întreținere, culcușuri, genți de transport, decoruri etc. Iar, însoțitorii tăi prin acest univers, echipele Animax, sunt oameni devotați prietenilor noștri necuvântători, nerăbdători să te asculte și să-ți ofere consultanță specializată, astfel încât animăluțul tău să crească sănătos, frumos și voios.

Pentru că Animax iubește foarte mult animalele și pe cei care au grijă, așa cum trebuie, de ele, căutăm să ne asigurăm că fiecare comunitate în care suntem prezenți are, cât mai aproape, toate cele necesare îngrijirii micuților necuvântători.

Animax Vatra Dornei promoții

Animax – mereu aproape de tine și animăluțul tău


Animax se diferențiază prin faptul că deservește o mare parte din piața românească de pet retail, iar, oferind consiliere personalizată oricărui client, a câștigat inimile multor familii de animăluțe.

Ne antrenăm de la o zi la alta să devenim din ce în ce mai buni. Piața de pet retail din România a crescut organic, și noi la fel, de altfel. Azi suntem mai buni decât eram ieri, iar acest lucru ne bucură, deoarece înseamnă că reușim să aducem zâmbetul pe buze cât mai multor părinți de animăluțe. Ne bucurăm că suntem prezenți în comunitatea iubitorilor de animăluțe din Vatra Dornei. Dorința noastră este ca fiecare familie să aibă în proximitate o sursă de încredere și calitativă de pet supplies!” declară Ioana Socaciu, Country Retail Manager Animax.

Animax Vatra Dornei animale

Animax – dedicat fiecărui animăluț


Prezenți în peste 100 de locații din toată țara și având o experiență de peste 20 ani în domeniul îngrijirii animalelor de companie, Animax a învățat de-a lungul timpului că fiecare animăluț este unic în felul lui și are nevoi diferite. De aceea, magazinul Animax din Vatra Dornei Retail Park (și nu numai) oferă astăzi game întregi de produse de înaltă calitate, animăluțele de companie găsind, cu siguranță, ceva pe gustul lor.

Animax – prietenul tău de încredere


Hrană premium, superpremium, sac mare sau vrac, hrană presată la rece sau gătită la abur, hrană uscată, semiumedă sau umedă. Similar, în cazul jucăriilor – jucării pentru ros, pentru tras, sau pentru aport, jucării interactive sau ansambluri de joacă. Este ușor să te pierzi în multitudinea de produse din magazinul Animax din Vatra Dornei. Tocmai, de aceea, personalul bine pregătit și specializat în aria pe care o gestionează este gata, în orice moment, să te îndrume în a face cele mai bune alegeri pentru animăluțul tău. În plus, ei creionează o atmosferă plăcută, pentru care clienții revin, întotdeauna, cu mare drag.

Produse animale de companie - Animax Vatra Dornei

Animax – aplicația care-ți răsplătește loialitatea


Facem tot ce ține de noi pentru ca toți cei care ne calcă pragul să simtă că aparțin unei comunități în care totul este gândit pentru a le face experiența Animax mai ușoară, mai plăcută și utilă. Așadar, aplicația Animax întregește universul Animax! Aplicația este intuitivă și gata să fie folosită la fiecare achiziție (beneficiezi de 3% reducere, indiferent de suma cheltuită). Reducerea se aplică prin scanarea codului din aplicația Animax, la casa de marcat.

Aplicatia Animax Vatra Dornei

Magazinul Animax din Vatra Dornei


Tot la capitolul reduceri, mai avem o surpriză pentru tine: în perioada 27 – 30 iulie, recompensăm iubitorii de animale cu 20% REDUCERE la toate produsele din magazinul Animax din Vatra Dornei.

Adresa: Str. 22 Decembrie nr. 22C, Mun. Vatra Dornei, Jud. Suceava

Program: Luni - Duminică  –  9:00 – 22:00

Magazinele Animax dispun de: produse exclusive, promoții periodice și de o echipă de iubitori de animale, dedicată în a oferi cele mai bune sfaturi pentru și despre animale. Ba mai mult, poți intra cu animăluțul tău în magazin!

Pentru mai multe noutăți și surprize, ne poți urmări: Contact us, Site, Facebook, Instagram și Youtube.

Animax, pentru și despre animale!

   

💥 Un autoturism a luat foc în zona Pasului Mestecăniș

Pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism în zona pasului Mestecăniș.

La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat, fiind cuprins de flăcări întreg autovehiculul.

Au ars autoturismul în totalitate și bunurile din interior.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit electric.







🟨 ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN pentru județul Suceava

⚠️🟨 ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN PENTRU JUDEȚUL SUCEAVA

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică

Interval de valabilitate: 20 iulie, ora 12:00 – 20 iulie, ora 22:00

În intervalul menționat, în Maramureș, Moldova, Dobrogea, în estul Transilvaniei și în nordul și estul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp).



Un dornean de 36 de ani s-a înecat în lacul Izvorul Muntelui

Un bărbat din Vatra Dornei a murit sâmbătă seară (15 iulie) după ce s-a înecat în lacul Izvorul Muntelui, în satul Bistricioara, comuna Ceahlău.

Bărbatul în vârstă de 36 de ani, ar fi intrat în apă pentru a recupera o minge, însă nu a mai ieșit la mal. Scafandrii ISU Neamț l-au găsit în cele din urmă, însă nu s-a mai putut face nimic pentru viața lui.

Două femei care îl însoțeau pe bărbat, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au suferit atacuri de panică.

Dornean înecat în Lacul Bicaz

La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 17:20, polițiștii din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Neamț au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut în lacul Izvorul Muntelui. Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, un bărbat de 36 de ani, din Vatra Dornei, ar fi intrat în lacul Izvorul Muntelui după o minge și nu ar mai fi reușit să revină la mal. Pompierii au acționat pentru căutarea persoanei în cauză, care a fost adusă la mal de scafandri. Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, echipajul medical declarând decesul acestuia. În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat insp. Ramona Ciofu- IPJ Neamț.

”Prin apel la 112, la ora 17:17 pompierii au fost înștiințați că în localitatea Bistricioara din comuna Ceahlău o persoană a căzut în lacul Izvorul Muntelui. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului, SAJ Ceahlău și IJJ și echipa de scafandri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și Biroul Județean de Poliție Transporturi. Pompierii, cu ajutorul bărcii, au acționat pentru căutarea persoanei. Alături de pompieri au acționat două persoane fizice cu ajutorul bărcilor personale. Două femei în vârstă de 23 și 34 de ani, care au suferit atacuri de panică, au fost asistate medical de echipajele medicale la fața locului. Bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost găsit de scafandri și adus la mal. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare. Din păcate bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia”, a declarat cpt. Irina Popa- ISU Neamț.


SURSA: TVMNEAMT.ro

  

⚠️⛈️ Arbori doborâți în urma furtunii din ultimele ore. Pompierii intervin în mai multe localități!

Pompierii militari împreună cu membri ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, au intervenit în ultimele ore la un număr de 30 de solicitări pentru îndepărtarea efectelor negative produse de fenomenele meteo periculoase în localitățile: Dorna Candrenilor, Poiana Negri, Dorna Arini, Iacobeni, Broșteni, Dornișoara, Poiana Stampei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Argestru, Arbore, Rădăuți, Iaslovăț, Milișăuți, Volovăț, Suceava, Bunești, Pătrăuți, Burla, Fălticeni și Moara.

ISU Suceava reamintește măsurile preventive, pentru evitarea situațiilor care vă pot pune viața în pericol în cazul producerii unei furtuni:

▪️întrerupeți orice activități în aer liber

▪️dacă vă suprinde furtuna, intrați în casă, într-o construcţie sau într-un autoturism pentru a nu fi loviți de obiecte, pomi/crengi, stâlpi

▪️închideți bine ferestrele şi uşile

▪️dacă vă aflați într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcaţiune pe apă), așezați-vă ghemuit, puneți mâinile pe urechi şi pe cap, iar capul între genunchi

▪️evitați obiectele înalte, precum un copac izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau  ambarcaţiuni pe apă, orice obiecte metalice, precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete

▪️dacă vă aflați în pădure, căutați adăpost într-o zonă în care sunt copaci mai puţin înalţi

▪️dacă sunteți într-o zonă deschisă, mergeți spre o zonă joasă, precum o vale

▪️dacă vă aflați pe un lac, ajungeți la mal de urgenţă şi adăpostiți-vă!

▪️evitați drumurile inundate (mers, șofat)

▪️aveți grijă la firele de curent electric căzute (mai ales în apă), la poduri avariate parțial sau total, la arbori sau clădiri afectate de furtună. 


ℹ️ Fii pregătit! Consultă ghidurile și află cum să reacționezi la apariția, în timpul și după un eveniment de tipul furtună, ploi abundente.

 (https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/)

 

⚠️ Accident grav la Poiana Stampei, în zona localității Dornișoara

Pompierii militari ai Punctului de Lucru Poiana Stampei au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ, pentru extragerea unei persoane care a rămas blocată sub o autoutilitară răsturnată, în zona localității Dornișoara.

Persoana a fost extrasă din autoutilitară dar din nefericire prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acesteia.

În nefericitul eveniment a mai fost implicată încă o persoană, însă aceasta a refuzat transportul la o unitate spitalicească.



Doi tineri din zona Vatra Dornei prinși în acest weekend conducând sub influența drogurilor

Polițiștii din cadrul IPJ Suceava au desfășurat și în acest weekend o amplă acțiune de prevenire și combatere a accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și droguri. Acțiunea numită ”BLOCADA” are atât componentă operativă de identificare a celor care se urcă la volan după ce au consumat alcool sau droguri dar și o pronunțată componentă preventivă, de informare și responsabilizare.

Din păcate însă, și în aceste zile au fost identificați mai mulți șoferi care au consumat alcool sau droguri și s-au urcat la volan, fiind întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a substanțelor interzise”.

Două astfel de cazuri, de conducători auto aflați la volan sub influența substanțelor interzise, au fost identificate și pe raza municipiului Vatra Dornei.

Astfel, La 07.07.2023, ora 22.12, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier, în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier, pe strada Unirii, intersecție cu strada 22 Decembrie, din mun. Vatra Dornei, a oprit pentru control autoturismul condus de către un tânăr de 23 ani, din com. Șaru Dornei.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Întrucât existau suspiciuni cu privire la comportamentul acestuia, s-a procedat la testarea cu aparatul drugtest Drager, rezultatul testului fiind ”POZITIV” pentru substanța „Methamphetamine”, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

De asemenea, s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența unor substanțe psihoactive”.

Drugtest Vatra Dornei

Al doilea caz a fost depistat sâmbătă, 08.07.2023, în jurul orei 22:30, când un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei – Secția nr. 15 Poliție Rurală Vatra Dornei, în timp ce se afla pe strada Podu Verde, intersecție cu strada Bistriței, din municipiul Vatra Dornei, a oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 25 ani din mun. Vatra Dornei, judeţul Suceava.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ. Întrucât existau suspiciuni cu privire la comportamentul acestuia, s-a procedat la testarea cu aparatul drugtest Drager, rezultatul testului fiind ”POZITIV” pentru substanța „Tetrahidrocanabinol”, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală potrivit art. 336 alin. (2) din Codul penal, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.
 

În urma ploilor torențiale a fost nevoie de intervenția pompierilor în comuna Panaci (VIDEO)

În urma ploilor torențiale, pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei și lucrătorii SVSU Panaci au intervenit, în această seară, pe raza satului Coverca (com. Panaci).

Cu ajutorul autospecialelor și al motopompelor, pompierii militari au evacuat apa dintr-o casa de locuit.

De asemenea, în urma unui apel 112, salvatorii au intervenit pentru evacuarea unei persoane, surprinsă de viitura produsă pe pârâul Călimănel, pe raza aceleiași localități.


Patru pompieri militari, cu accesoriile din dotare, au ajuns la fața locului, unde un bărbat de 72 de ani rămăsese izolat într-o anexă gospodărească înconjurată de ape.

Salvatorii au asigurat persoana și au adus-o într-o zonă de siguranță. Bărbatul a fost monitorizat din punct de vedere medical, iar starea lui era bună și nu a necesitat transportul la spital. Astfel, misiunea de salvare s-a încheiat cu succes.

🚨 Pompierii au intervenit în comuna Panaci, ca urmare a ploilor torențiale

⛈🚒 În urma ploilor torențiale, pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei și lucrătorii SVSU Panaci au intervenit, în această seară, pe raza satului Coverca (com. Panaci). Pompierii au evacuat apa dintr-o casă de locuit și au salvat un bărbat de 72 de ani rămas izolat într-o anexă înconjurată de ape, la Panaci. ℹ Mai multe detalii: 𝘄𝘄𝘄.𝘃𝗮𝘁𝗿𝗮𝗱𝗼𝗿𝗻𝗲𝗶𝗹𝗶𝘃𝗲.𝗿𝗼/𝟮𝟬𝟮𝟯/𝟬𝟳/𝗶𝗻-𝘂𝗿𝗺𝗮-𝗽𝗹𝗼𝗶𝗹𝗼𝗿-𝘁𝗼𝗿𝗲𝗻𝘁𝗶𝗮𝗹𝗲-𝗳𝗼𝘀𝘁-𝗻𝗲𝘃𝗼𝗶𝗲.𝗵𝘁𝗺𝗹 #stiri #vatradornei #Panaci #vatradorneilive #stirivatradornei #POMPIERII #ISUBucovina #suceava

Publicată de Vatra Dornei Live pe Miercuri, 5 iulie 2023
 
 

LOC DE MUNCĂ: Coca Cola angajează Tehnician Utilități pentru fabrica din Poiana Negrii

Coca Cola angajează Tehnician Utilități pentru fabrica din Poiana Negrii.
Vă prezentăm anunțul de angajare postat de companie pe platforma eJobs.ro:

COCA COLA ANGAJEAZĂ

Ai șansa de a avea o influență majoră asupra modului în care ne dezvoltăm businessul și a felului în care bine-cunoscutele noastre băuturi ajung la clienții și consumatorii noștri. Vei avea parte de un mediu de lucru prietenos, cu colegi care te vor susține în depășirea provocărilor, astfel încât să obții rezultate pe care nici nu le credeai posibile. Nicio zi nu va semăna cu alta. Vei fi provocat, vei fi încurajat și te vei dezvolta în permanență.

RESPONSABILITĂȚILE-CHEIE:
  • Vei executa lucrările de întreținere preventivă, predictivă și de reparații, respectând tehnologiile recomandate și răspunzând de calitatea muncii depuse în aria utilității (compresoare 10/40 bar, ventilație, stație de epurare, aducțiuni, foraj);
  • Vei executa activitățiile prevăzute de graficele de verificări, lucrări, manevre periodice, de ungere, de măsurători și de reglaje, răspunzând de calitatea acestora;
  • Vei asigura funcționarea la parametrii corespunzători, sigură și economică a instalațiilor auxiliare;
  • Comunici toate defectele, funcționările anormale sau deficiențele sesizate în timpul supravegherii fiecărei mașini, echipament sau instalație;
  • Supraveghezi echipele de intervenție și asiguri suport și resursele materiale pentru acțiunile din aria de lucru.

AI URMĂTOARELE INGREDIENTE SECRETE?
  • Ai studii medii tehnice (domeniu mecanic);
  • Ai lucrat în domeniu mecanic;
  • Ai cunoștințe despre operarea și întreținerea echipamentelor industriale;
  • Ai cunoștințe despre Aparate de Măsură și Control și despre prelucrări prin așchiere (polizor, strung, freza);
  • Ai cunoștințe despre sudarea cu gaz protector (TIG), despre pneumatică, hidraulică, elemente de automatizare;
  • Ești un bun jucător de echipă.

BENEFICII
  • Cotă de produs
  • Prime de sărbători
  • Primă de vacanță
  • Bonus de performanță lunar
  • Zi liberă de ziua ta
  • Tichete de masă
  • Mentor dedicat

Dacă considerați că îndepliniți cerințele de mai sus,
puteți aplica pentru acest job AICI, pe eJobs.ro


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei