Deputatul Mirela Adomnicăi constată ipocrizia actualilor guvernanți care pe de o parte taie sporuri, dar pe de alta creează funcții noi

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi critică ”spiritul eficienţei liberale”, prin care actualul premier taie sporuri pe care tot el le-a instituit în prefecturi, dar înfiinţează în organigramele acestor instituţii noi posturi cu impact bugetar mai mare.


Printr-o postare pe pagina domniei sale de facebook, parlamentarul Mirela Adomnicăi prezintă câteva contradicții flagrante constatate la actuala guvernare:

La dezbaterea moţiunii simple, parlamentarii din coaliţia guvernamentală au acuzat guvernul PSD de lipsa eficienţei în cheltuirea banului public. În schimb, în spiritul eficienţei liberale a cheltuirii banului public, ministrul liberal de finanţe din anul trecut, Florin Cîţu, acordă angajaţilor din prefecturi un spor pentru COVID de 30 %.

Același Florin Cîţu, în prezent premier, taie sporul pe care tot el l-a acordat mimând grija faţă de banul public. Dar, pe de altă parte, prin OUG 4 din ianuarie 2021 înfiinţează la nivelul fiecărei prefecturi postul de secretar general, acesta fiind înalt funcţionar public.

Mai mult decât atât, în ianuare 2020, au fost modificate organigramele tuturor celor 42 de prefecturi pentru a înființa al doilea post de subprefect. Acum prefectul este ajutat de doi subprefecţi, în condiţiile în care un singur subprefect a fost de ajuns 9 ani să coordoneze activitatea instituţiei. Un calcul matematic simplu arată că indemnizaţia salarială a unui secretar general şi a unui subprefect sunt în total cât toate sporurile angajaţilor dintr-o prefectură.

Dacă mai adaugăm cele peste 14.000 de posturi nou-înfiinţate în sistemul bugetar în cele 15 luni de când au preluat liberalii guvernarea, ne dăm seama că spiritul eficienţei liberale conţine o doză mare de ipocrizie. De altfel, același Florin Cîtu a și recunoscut: una e programul electoral și alta e programul de guvernare.

Cu alte cuvinte, una promitem și alta facem. Foarte liberal.

Mirela Elena Adomnicăi
Deputat PSD Suceava


La dezbaterea moţiunii simple, parlamentarii din coaliţia guvernamentală au acuzat guvernul PSD de lipsa eficienţei în...

Publicată de Adomnicăi Mirela Elena pe Vineri, 19 februarie 2021

Dorneanca Marilena Cuciurean a fost descalificată din competiția Survivor România 2021, difuzată la Kanal D

Marilena din echipa Războinicilor a fost descalificată din competiția Survivor România 2021, chiar dacă era o concurentă capabilă să câștige puncte pe traseu. Motivul pentru care dorneanca a fost descalificată este faptul că nu mai poate rezista în competiție, aceasta susținând că nu se mai regăsește, nu mai are motive să lupte alături de colegi și plânge în fiecare zi.


Decizia ta va duce la descalificare din competiția Survivor România 2021. Suntem nevoiți să te descalificăm, astfel încât aventura ta la Survivor se oprește în această seară, acum și aici”, a anunțat Daniel Pavel, prezentatorul Survivor România 2021.

Războinica a părăsit competiția și urmează să revină acasă alături de cei dragi ei. „Vreau să fiu sinceră, cum am fost și până acum în fiecare zi. De aproximativ două săptămâni, nu știu, nu mă mai regăsesc. Nu mai pot să ies dintr-o stare în care am intrat foarte adânc și îmi vine să plâng în continuu. Este foarte greu ceea ce trăiesc în momentul de față aici”, a spus Marilena Cuciurean, potrivit Kanal D.


În vârstă de 25 de ani, Marilena este multiplă campioană la sanie bob, sport pe care l-a practicat timp de șase ani. În prezent, tânăra este instructor de fitness și deține propria ei sala de sport în Vatra Dornei. „M-am înscris la Survivor România pentru că sunt o fire competitivă, plină de energie. Îmi plac provocările și adrenalina. Cred în abilitățile mele și în capacitatea de a duce orice provocare până la capăt!”, declara Marilena înainte ca show-ul să înceapă.


Vatra Dornei rămâne încă 14 zile în scenariul roșu de restricții, dar școlile trec în scenariul 2 (galben)

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava s-a întrunit, vineri, în ședință pentru a analiza evoluția epidemiei cu noul coronavirus în localitățile județului și a adoptat Hotărârea nr. 43 din 12.02.2021.

Printre alte măsuri adoptate, a fost prelungit cu 14 zile scenariul roșu pentru municipiul Vatra Dornei, începând cu data de 13.02.2021, ora 00.00, incidența infectărilor din ultimele 14 zile fiind de 3,09 cazuri la mia de locuitori.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 26 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (15 forme medii și 11 cu forme grave) și 4 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind liber 1 loc în sectorul Covid.


Restricțiile caracteristice scenariului roșu:

a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, organizarea şi desfășurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;

b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;

c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00 – 23:00;

d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 4 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 3 lit. b) şi c) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

e) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite;

f) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

g) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 35/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Școlile dornene au solicitat modificarea scenariului de funcționare din 3 (roșu) în 2 (galben)!

Chiar dacă în municipiul Vatra Dornei se păstrează restricțiile aferente scenariului roșu, consiliile de administrație de la școlile dornene, alături de alte școli din județ, au solicitat modificarea scenariului de funcționare, începând de luni, 15 februarie, primindu-se aviz pozitiv în acest sens de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava și de la Direcția de Sănătate Publică Suceava.

Astfel, conform unui comunicat al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, toate școlile și grădinițele din Vatra Dornei își desfășoară de săptămâna viitoare activitatea în scenariul 2 (galben).

Conform regulilor stabilite la nivel central, în localitățile care se încadrează în scenariul galben participă fizic la cursuri copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale - VIII, XII, XIII. Restul claselor își desfășoară activitatea online.


Situația cazurilor COVID-19 la nivelul județului Suceava. Vatra Dornei rămâne în scenariul roșu cu 61 de cazuri active și o incidență de 3,7

Astăzi, 08.02.2021, ora 9.00, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 17289 de persoane declarate vindecate.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 15 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 9 persoane declarate vindecate.


Din totalul celor 526 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 201 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 45 pacienți sunt în zona tampon și 280 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 201 pacienți diagnosticați Covid-19:

- 3 prezintă forme ușoare;

- 106 prezintă forme medii ale bolii;

- 74 prezintă forme severe;

- 18 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (dintre aceștia 8 pacienți sunt ventilați non-invaziv și 3 intubați ventilați invaziv).

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 349 paturi libere, din care 37 pentru pacienți Covid-19, 203 în sectorul nonCovid și 109 pentru zona tampon.

La unitatea ATI sunt disponibile 2 paturi pentru pacienți Covid, sunt 22 ventilatoare libere, din care 9 pentru pacienții Covid-19, și 13 pentru pacienții nonCovid.


La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 77 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (8 cu forme ușoare, 53 prezentând forme medii, 15 forme grave și 1 pacient în formă critică), 1 persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus, 17 locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid este internat 1 pacient, nemaifiind locuri disponibile.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați un număr de 33 pacienți diagnosticați cu Covid-19, dintre aceștia 18 prezintă forme medii, 15 forme grave, 7 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 2 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 25 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (13 forme medii și 12 cu forme grave) și 3 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 2 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați un număr de 27 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (9 cu forme ușoare și 18 prezentând forme medii), nu sunt internate persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 17 locuri în sectorul Covid.


La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 17 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (9 cu forme ușoare și 8 persoane cu formă medie), și 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 8 locuri în sectorul Covid.

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 380 iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 58.

La nivelul județului sunt disponibile 83 de locuri libere Covid și 115 locuri pentru zona tampon.

Situația cazurilor active în localitățile județului Suceava:



Cazul femeii ucise la Iacobeni de copacul căzut. Cine este vinovat pentru accident? (Video DIGI24)

O femeie din București a murit joi după ce un copac a căzut pe mașina în care se afla împreună cu soțul și cei doi copii. S-a întâmplat pe DN17, în localitatea Iacobeni din judeţul Suceava. Cei patru erau în vacanță și mergeau spre Vatra Dornei. Mama, aflată pe locul din dreapta, a fost rănită grav şi la scurt timp şi-a pierdut viaţa. Tatăl şi cei doi copii au primit îngrijiri la faţa locului.


Copacul era bătrân și uscat, dar Romsilva arată cu degetul spre Compania de Drumuri pentru responsabilitatea producerii acestui accident. Între timp, Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.


Reportaj Digi24:



Guvernul nu mai dă vouchere de vacanță în 2021, taie sporurile și reduce subvenția pentru transportul studenților, conform unor surse liberale

Cu bugetul aproape gata, premierul Florin Cîțu i-a informat pe liberali că Guvernul taie voucherele de vacanță în 2021 și sporurile bugetarilor și reduce subvenția pentru transportul studenților, iar economia la buget ar fi de 1,8 -2 miliarde de lei, au declarat surse din partid pentru HotNews.ro.


Premierul le-a explicat liberalilor că în acest an se vor folosi voucherele de vacanță necheltuite în 2019 și 2020, altele noi umând a fi date anul viitor.

În privința transportului pentru studenți, aceștia ar urma să nu mai aibă gratuitate, ci să se revină la sistemul din 2016, când era doar un anumit număr de călătorii suportat de stat.

De asemenea, sporurile pentru prefecturi ar urma să fie eliminate, indemnizația de hrană se va reduce, iar sporurile vor fi plafonate.


În privința pensiilor, acestea se vor indexa de anul viitor cu inflația și cu până la 50% din creșterea reală a salariului mediu, le-a mai spus premierul liberalilor, potrivit surselor HotNews.ro.

De asemenea, alocațiile copiilor vor rămâne neschimbate anul acesta.

Înainte de a se întâlni cu conducerea PNL, premierul a declarat că Legea bugetului este finalizată şi va fi făcută publică marţi sau miercuri dimineaţă cel târziu, iar ţinta de deficit rămâne asumată la "7 - 7,1%".

"Va fi în dezbatere publică mâine sau poimâine. Am avut de clarificat câteva măsuri, care vor fi printr-o ordonanţă de urgenţă sau amendamente în Parlament, cu cei de la coaliţie, cu coaliţia de guvernare. Legea bugetului este finalizată, va fi în transparenţă publică mâine sau miercuri dimineaţă, cel mai târziu", a afirmat Florin Cîţu la Parlament, întrebat despre Legea bugetului de stat.

🔴 Municipiul Vatra Dornei intră din nou în scenariul roșu. Restaurantele și cafenelele se închid!

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a decis instituirea unor măsuri mai severe pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus în municipiul Vatra Dornei. Hotărârea a fost luată având în vedere că rata de infectare în municipiu a depăşit trei cazuri de Covid-19 la mia de locuitori, mai exact 3.51, Vatra Dornei intrând astfel din nou în scenariul roşu, după ce timp de aproape o lună s-a menținut în scenariul galben.


Restricţiile specifice scenariului pentru municipiul Vatra Dornei intră în vigoare de pe 30 ianuarie 2021, de la ora 00:00, şi sunt valabile pentru o perioadă de 14 zile.

În scenariul roşu este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, activitatea sălilor de jocuri de noroc, precum şi cea din baruri, cluburi sau discoteci. De asemenea, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau al altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00-23:00.


La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 25 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (16 forme medii și 9 cu forme grave) și 4 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 2 locuri în sectorul Covid.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a mai hotărât, tot joi, ridicarea restricţiilor specifice scenariului roşu pentru comuna Iacobeni, care au fost impuse printr-o altă hotărâre adoptată miercuri. Astfel, comuna Iacobeni intră, începând de joi, 28 ianuarie, în scenariul galben, având o incidență calculată de 1,50 cazuri la mia de locuitori.

O mașină de poliție a fost implicată într-un accident la Vatra Dornei

Un autoturism Dacia Logan de la Poliția Vatra Dornei a fost implicat într-un accident rutier miercuri, în jur de ora 14.20. Accidentul s-a produs pe strada Podu Verde, în zona sensului giratoriu de la intrarea în Dorna, lângă Unicarm.


Echipajul tocmai plecase în misiune de la sediul Poliției municipiului Vatra Dornei spre o firmă de cherestea, unde se anunțase decesul unui bărbat (a fost vorba de un deces patologic, probabil în urma unui infarct).


Un alt șofer nu a acordat prioritate în sensul giratoriu mașinii de poliție care se afla în misiune, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Accidentul a fost surprins de o cameră video și observat de mai mulți martori, astfel că nu sunt dubii cu privire la ce s-a întâmplat.


În urma impactului au rezultat doar avarii, fără ca cineva să fie rănit. Șoferul care nu a acordat prioritate a fost amendat și va rămâne fără permis de conducere pentru 30 de zile.

Aproape 15.000 de suceveni s-au vaccinat anti-Covid 19 de la debutul campaniei de vaccinare 💉

Aproape 15.000 de suceveni au primit deja prima doză a vaccinului anti-Covid 19, dintre care 1.421 s-au vaccinat în cursul zilei de luni.

Centru de vaccinare Vatra Dornei

Până în momentul de față, în total, în județul Suceava s-au vaccinat împotriva Sars-Cov2 13.431 de persoane cu prima doză iar 709 persoane au primit doza a II-a. În cursul zilei de luni, 25 ianuarie, s-a vaccinat în județul Suceava împotriva Sars-Cov2, un număr de 1.421 de persoane, distribuția pe centre de vaccinare fiind la Spital Județean Suceava, 493 imunizări, la Spital Municipal Rădăuti –146, la Spitalul Municipal Fălticeni – 174, la Spital Municipal Câmpulung Moldovenesc – 156. La Spitalul Orășenesc Gura Gumorului s-au vaccinat împotriva Coronavirus 114 persoane iar la Spitalul Orășenesc Siret s-au făcut 126 de vaccinări. La Centrul comunitar de vaccinare din Vatra Dornei s-au vaccinat 96 de persoane. Cu echipa mobilă de vaccinare, în ziua de 25 ianuarie, s-a efectuat un număr de 56 de vaccinări anti Sars-Cov2 la beneficiarii din Centrele de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică, Zvoriștea și Costâna”, a declarat Gabriela Băncilă, purtător de cuvânt în cadrul DSP Suceava.


Pentru ziua de marți, 26 ianuarie, au fost programate pentru vaccinarea anti-Covid 1.182 de persoane.

În județul Suceava sunt deschise publicului pentru programare șapte centre de vaccinare, și anume la Spitalul Județean Suceava, la Spitalul Municipal Rădăuți, Spitalul Municipal Fălticeni, Spitalul Municipal Câmpulung, Spitalul Orășenesc Gura Humorului, Spitalul Orășenesc Siret și Sala de Sport a municipiului Vatra Dornei.

💉 Centrul de #vaccinare deschis la Sala de Sport a Municipiului #VatraDornei și-a început activitatea vineri, 22...

Publicată de Primaria Municipiului Vatra Dornei pe Luni, 25 ianuarie 2021


Accident rutier în centrul municipiului Vatra Dornei cu o persoană decedată și trei rănite

UPDATE: Accidentul rutier a avut loc în dimineața de duminica, în jurul orei 7:30 pe strada Mihai Eminescu în vecinătatea unității de pompieri Vatra Dornei. În autoturismului marca Volkswagen se afla șoferul Paul Sava împreuna cu mama sa. Aceștia se îndreptau spre locul de muncă al mamei acestuia, când din sensul opus au fost loviți frontal de o alta mașina, marca Audi, condusă de către un tânăr in vârsta de 25 de ani, din Cornul Luncii, județul Suceava.

Accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive si in urma testării cu aparatul etilotest, tânărul de 25 ani, Vodă Marius Ovidiu din Cornul Luncii avea o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar pentru a se i stabili alcoolemia, s-au recoltat si probe biologice de sange la Spitalul Municipal Vatra Dornei. Acesta se afla in mașina cu încă o tânără de 23 de ani, Buta Andreea.

În urma accidentului șoferul Paul Sava a rămas încarcerat si a avut nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare pentru a putea fi scos din mașină, dar a decedat la spital dupa puțin timp, mama acestuia, Sava Ioana, în vârstă de 50 de ani a suferit doua fracturi a coastelor iar Buta Andreea in vârstă de 23 de ani a avut răni ușoare la nivelul umărului.

Vodă Marius Ovidiu a refuzat transportarea la spital acesta având doar niște escoriații la nivelul mâinilor si feței. Polițiștii continuă cercetările  într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă, conducerea sub influența băuturilor alcoolice si ucidere din culpă. S-a dispus măsura preventiva de reținere pentru 24 de ore.

ARTICOL INIȚIAL

Accident rutier, în municipiul Vatra Dornei cu două autoturisme implicate și cu 4 persoane rănite. Una dintre acestea a fost încarcerată și este în stare de inconștiență.


Accidentul s-a produs chiar în fața subunității de pompieri din Vatra Dornei.

Pompierii au extras victima încarcerată și au predat-o echipajului de pe ambulanță. Trei dintre răniți au fost transportați la spital.








Vineri demarează a doua etapă de vaccinare anti Covid-19. Spitalul Vatra Dornei, singurul din județ care nu va avea centru de vaccinare

Lista centrelor de vaccinare anti-COVID se va extinde din 15 ianuarie, când începe cea de-a doua etapă de imunizare, la 750. Autorităţile anunţă că persoanele de peste 65 de ani se vor putea programa individual sau prin medicul de familie pentru vaccinare, precum şi prin intermediul unui call-center, la numărul 021.414.44.25. Aparţinătorii vor putea înscrie până la 10 persoane din familie.


Centre de vaccinare în județul Suceava

Prefectul Alexandru Moldovan a declarat, conform NewsBucovina.ro, că pentru faza a doua care va debuta vineri, inițial s-a anunțat că vor exista 30 de centre de vaccinare în 16 localități, dar că în urma analizelor s-a optat pentru 22 de centre.

Vrem să organizăm mai multe fluxuri de vaccinare în fiecare centru astfel încât să existe și o eficiență a acestor centre de vaccinare”, a spus Moldovan.

El a menționat că din cele șapte spitale din județ, șase vor rămâne cu centre de vaccinare și pentru faza II și faza III, iar doar la Spitalul Municipal Vatra Dornei nu va exista centru din cauze determinate de o chestiune de logistică.

Alexandru Moldovan a menționat că în municipiul Suceava vor fi cinci centre cu patru echipe de vaccinare pe centru și se estimează că vor putea fi vaccinate 21.320 de persoane.
 
La Rădăuți vor fi două centre cu patru echipe, la Fălticeni un centru cu cinci echipe, la Câmpulung Moldovenesc un centru cu cinci echipe și în municipiul Vatra Dornei un centru cu trei echipe.

Dacă pentru Vatra Dornei, se anunțase inițial că vor fi amenajate centre de vaccinare la Centrul de zi pentru copii – Fosta Şcoală nr. 3 şi la sala de sport a Liceului Ion Luca, rămâne acum de văzut care din cele două se va amenaja.


Lista bolilor cronice pentru care se face vaccinarea

Autorităţile au stabilit o listă a bolilor cronice pentru care se face vaccinarea anti-COVID în cea de-a doua etapă. Astfel, lista include diabetul zaharat; obezitatea; alte boli metabolice, inclusiv congenitale; afecţiuni cardiovasculare; renale; oncologice; pulmonare; neurologice – inclusiv sindromul Down – hepatice severe şi moderate; boli autoimune şi imunodepresii severe, pacienţi transplantaţi, cu consult medical prealabil, pacienţi care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienţi infectaţi cu HIV/SIDA.

Dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunţat că platforma de programare va fi funcţională începând cu data de 15 ianuarie, ora 15.00. „Persoanele de peste 65 de ani se vor putea programa individual sau prin medicul de familie, precum şi prin intermediul unui call-center, la numărul 021-4144425. Aparţinătorii vor putea înscrie până la 10 persoane din familie”, a mai spus Gheorghiţă.


Ce înseamnă lucrători în domenii-cheie

Simultan, în această etapă de vaccinare, vor fi imunizaţi şi lucrători care desfăşoară activităţi în domenii-cheie. Adică, angajaţi din Parlament, Preşedinţie, Guvern, ministere şi instituţii subordonate acestora, din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi a autorităţii judecătoreşti; din sectorul economic, al distribuţiei, procesării şi comercializării alimentelor de bază; din uzine de apă, epurare şi transport; producţie, transport şi distribuţie de gaze, curent electric, combustibili lichizi şi solizi; medicamente şi materiale sanitare, din transportul de mărfuri, căi ferate, aeroporturi civile şi militare, porturi, comunicaţii, personalul din învăţământ şi creşe, din poştă şi servicii de curierat; din culte religioase, mass-media care desfăşoară activităţi cu risc crescut de expunere la infecţia cu SARS-CoV-2; precum şi personalul din domeniul salubrităţii şi deşeurilor. „Listele sunt întocmite de angajatori, urmând ca beneficiarul să-şi poată alege ziua şi ora la care să facă vaccinul”, conform dr. Valeriu Gheorghiţă.


Pentru județul Suceava, în ceea ce privește persoanele care se vor vaccina în etapa a doua, prefectul a arătat că potrivit DSP Suceava în județ sunt 113.946 de persoane cu vârste peste 65 de ani, iar în centrele sociale sunt 1.500 de angajați și 2.200 de beneficiari.

Totodată, în ceea ce privește lucrătorii care desfășoară activități cheie din domeniile esențiale au fost identificați 24.063 de persoane din care doresc vaccinarea  7.778 de persoane, reprezentând circa 30%.

Din instituțiile publice sunt 6.059 de persoane care fac parte din personal cheie din care doresc vaccinare 2.603 de persoane, respectiv 42,96%.

Din domeniu apărării, siguranței naționale și autorității judecătorești sunt 3.108 persoane în poziții cheie din care 651 doresc vaccinarea reprezentând, 20,95%.

Prefectul a mai spus că în ceea ce privește personalul din zona transporturi doresc să se vaccineze 63,75%, din învățământ 41,09%, iar din mass media 56,06%.

Accident mortal în Pasul Mestecăniș: Două persoane au murit strivite sub un microbuz și două au fost rănite

Grav accident în această dimineață în pasul Mestecăniș, pe DN17. Un microbuz în care se aflau 8 persoane și care tracta o autoplatformă s-a răsturnat pe carosabil.


În momentul în care autovehiculul s-a răsturnat pe partea dreaptă a sensului de mers, două persoane din interior au fost proiectate în afară și prinse sub greutatea microbuzului, pierzându-și viaţa. Alte două persoane din microbuz au fost rănite, una dintre ele fiind transportată la spital.


La fața locului au intervenit pompierii, cu o autospecială de descarcerare, dar şi două echipaje ale ambulanței.


Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată: ”Vorbim despre un microbuz care tracta o autoplatformă si care s-a răsturnat în Pasul Mestecăniș pe sensul de mers spre municipiul Vatra Dornei. Au intervenit colegii mei cu o autospecială pentru descarcerare si cu sprijinul a două echipaje de la Serviciul de Ambulantă Judetean. În microbuz se aflau 8 persoane, două dintre acestea au fost prinse sub microbuz si au fost extrase de către colegii mei, însă din nefericire medicul de la ambulanta SAJ a declarat decesul acestora, având leziuni incompatibile cu viața. Alte două persoane care erau constiente si cooperante au primit îngrijiri medicale, iar ulterior au fost transportate la spital pentru investigatii suplimentare si tratament de specialitate. Toate celelalte persoane au fost monitorizate însă nu au avut nevoie nici de îngrijiri medicale, nici de transport la o unitate spitalicească. Carosabilul este umed însă se circulă în conditii cât de cât de sigurantă. Colegii de la politie sunt la fata locului si vor investiga. Cu sigurantă vom afla care a fost cauza si împrejurările în care s-a produs acest eveniment”.


Conform Monitorul de Suceava, în autoutilitara cu opt locuri se afla un grup de suceveni din zona Sadova-Breaza-Câmpulung Moldovenesc, care se porniseră spre Franța, Așadar, nu se poate vorbi de oboseală de la volan pentru că șoferul abia plecase în cursă. De asemenea, se pare că pe carosabil erau împrăștiate semințe de floarea soarelui, căzute probabil pe timpul nopții dintr-o încărcătură. Semințele de floarea soarelui și umezeală au transformat, probabil, suprafața de rulare într-o capcană mortală.

Situația cazurilor COVID-19 la nivelul județului Suceava. Vatra Dornei rămâne în scenariul galben cu 42 de cazuri active

Astăzi, 12.01.2021, ora 9.00, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 14627 de persoane declarate vindecate.


La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 39 persoane diagnosticate cu Covid–19, în același interval de timp fiind externate 26 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 548 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 194 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 87 pacienți sunt în zona tampon și 267 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 194 pacienți diagnosticați Covid-19:

- 23 prezintă forme ușoare;

- 100 prezintă forme medii ale bolii;

- 52 prezintă forme severe;

- 19 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (dintre aceștia 5 pacienți sunt ventilați non - invaziv și 5 intubați ventilați invaziv).

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 330 paturi libere, din care 46 pentru pacienți Covid-19, 186 în sectorul non Covid și 98 pentru zona tampon.

La unitatea ATI sunt disponibile 1 pat pentru pacienți Covid, sunt 24 ventilatoare libere, din care 10 pentru pacienții Covid-19, și 14 pentru pacienții non- Covid.


La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 94 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (15 cu forme ușoare, 62 prezentând forme medii, 15 forme grave și 2 pacienți în formă critică), 10 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 0 locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI sunt internati 2 pacienți.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați un număr de 24 pacienți diagnosticați cu Covid-19, dintre aceștia 18 prezintă forme medii.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 20 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (15 forme medii și 5 cu forme grave) și 4 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 7 locuri în sectorul Covid.


La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați un număr de 25 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (9 cu forme ușoare și 16 prezentând forme medii) și 5 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 18 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 16 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (8 cu forme ușoare și 8 persoane cu formă medie), 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 9 locuri în sectorul Covid.

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 373 iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 109.

La nivelul județului sunt disponibile 91 de locuri libere Covid și 110 locuri pentru zona tampon.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 111621, în ultimele 24 de ore fiind testate 1072 de persoane.


La data prezentului comunicat se află în carantină 1000 persoane, din care 120 intrate în ultimele 24 de ore. Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1309/2020, carantina persoanelor se impune, în condiţiile pandemiei de COVID-19, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR, precum și pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii.

De asemenea, în izolare la domiciliu se află 681 de persoane, din care 70 intrate în ultimele 24 de ore. Conform actului normativ menționat mai sus izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RTPCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități, 9 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 10 au câte un caz în evoluție, 42 au sub cinci cazuri în evoluție, 31 au sub zece cazuri în evoluție iar 22 au peste zece cazuri în evoluție.

La data prezentului comunicat în județul Suceava sunt 1217 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.


În cursul zilei de 11.01.2021 polițiștii au desfășurat activități în context Covid-19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 1289 persoane. De asemenea, au fost verificate 67 societăți comerciale. Au fost aplicate 36 sancțiuni contravenționale, în valoare de 16000 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55 /2020.

Acțiunile de verificare vor continua în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.


Toate datele transmise în acest comunicat, incidența la zi a cazurilor de COVID19 la nivelul tuturor unităților administrativ teritoriale din județ precum și hotărârile Comitetului pentru Situații de Urgență Suceava, se regăsesc pe pagina oficială a Instituției Prefectului – județul Suceava, secțiunea Info Coronavirus: https://sv.prefectura.mai.gov.ro/info-coronavirus-judetul-suceava/

În ceea ce privește campania de vaccinare împotriva COVID – 19, vă recomandăm să vă informați doar din surse oficiale. Cetățenii au la dispoziție spre consultare site-ul Instituției Prefectului – județul Suceava, secțiunea ROVACCINARE, unde se regăsește Platforma Națională de Informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19: https://vaccinare-covid.gov.ro/

Trebuie menționat că vaccinarea este gratuită, voluntară și necondiționată.

SUMAL, sistemul care identifică tăierile ilegale de arbori, va intra în funcțiune la sfârșitul lunii ianuarie

Sistemul SUMAL va deveni funcţional la sfârşitul lunii, pe 31 ianuarie, a declarat, luni seara, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna.


Vine SUMAL-ul, vine un program informativ la care s-a lucrat foarte mult anul trecut, care este în ultima etapă de testare şi de dezvoltare. Am fost săptămâna trecută, luni, acolo am început anul, practic, la STS, pentru a vedea stadiul dezvoltărilor. Astăzi am avut iarăşi câteva discuţii şi miercuri dimineaţa o să avem o nouă întâlnire cu domnul general, la STS, pentru a vedea stadiul în care se află programul. Faţă de acum 2-3 săptămâni veştile sunt bune. Funcţionalitatea sistemului a crescut foarte mult, se consolidează, este în testare zi de zi – se testează de către ocoalele private, de agenţii economici – şi la sfârşitul lunii, pe 31 ianuarie, sistemul este gata. Vor fi încărcate datele în sistem”, a susţinut ministrul.

La finalul anului trecut, Tanczos Barna a declarat că Sistemul SUMAL va deveni principala armă a României în lupta cu tăierile ilegale de pădure, acesta fiind unul dintre cele mai complexe şi eficiente astfel de sisteme din lume.


Șeful de la Mediu a mai subliniat că a fost prevăzută în programul de guvernare înfiinţarea unui departament în interiorul actualelor organe de cercetare penală, unde procurorii vor fi specializaţi pe infracţiuni de mediu în general şi în special pe problema forestieră.

Citește articolul complet pe ObiectivDeSuceava.ro!

Un bărbat aflat în stare de ebrietate ce stătea întins pe stradă, a fost accidentat mortal la Ciocănești

La 11.01.2021, ora 19.46, în timp ce conducea autoturismul pe DN 18 din comuna Ciocănești, un bărbat de 30 de ani din Borșa, județul Maramureș, a surprins și acroșat un localnic de 58 de ani, în timp ce era întins pe partea carosabilă a DN 18, acesta fiind în stare de ebrietate.


Din accident a rezultat rănirea bărbatului de 58 de ani, care a fost transportat cu ambulanța la spitalul din Vatra Dornei pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pietonul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite, dar i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 


Ulterior, ca urmare a leziunilor suferite în urma accidentului, bărbatul de 58 de ani a decedat.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Incendiu la o gospodărie din municipiul Vatra Dornei din cauza unui coș de fum neizolat corespunzător (FOTO/VIDEO)

Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit sâmbătă seara cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o gospodărie din municipiul Vatra Dornei.


La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la o construcție în care se afla centrala termică, cu pericol de propagare la clădirile învecinate.

Incendiul a fost lichidat după mai bine de trei ore. În urma incendiului au ars acoperișul construcției pe o suprafață de 50 mp, tavanul pe 16 mp și ușa (din PVC) de la intrare. De asemenea, s-au degradat perereții încăperii pe aproximativ 40 mp.

 

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.


“Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit și restul anexelor din gospodărie”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.


Un dornean care conducea sub influența alcoolului s-a ales cu dosar penal în urma unei sesizări la 112

La 04.01.2021, ora 15.55, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că un autoturism se deplasează sinuos în trafic.


Cu ocazia deplasării la fața locului, autoturismul a fost identificat de polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier, pe raza municipiului Vatra Dornei, pe strada Sondei, iar conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 42 ani, din mun. Vatra Dornei. 

Întrucât sus-numitul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l, alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.


S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducerea sub influența alcoolului”.

SURSA: IPJ Suceava

Vaccinarea anti COVID-19 a început și la Vatra Dornei! Primele 70 de persoane au fost vaccinate ieri

Direcția de Sănătate Publică Suceava a primit, duminică, de la Centrul Regional de Depozitare – CRD/Spitalul Militar Iași un număr de 290 flacoane de vaccin împotriva COVID-19, reprezentând 1.450 de doze, a informat, luni, Prefectura Suceava.


Cele 1.450 doze de vaccin au fost distribuite de DSP Suceava pentru faza I de vaccinare la centrele de vaccinare din spitalele din județ, astfel: Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava - 650 doze, Spitalul Municipal Rădăuți - 200 doze, Spitalul Orășenesc Câmpulung Moldovenesc - 200 doze, Spitalul Municipal Vatra Dornei - 100 doze, Spitalul Orășenesc Gura Humorului - 100 doze, Spitalul Municipal Fălticeni - 100 doze, Spitalul Boli Cronice Siret - 100 doze.

În prima zi de vaccinare anti Covid-19 din acest an, respectiv 4 ianuarie, s-au vaccinat 475 de suceveni, a informat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, care a precizat că este vorba despre faza I de vaccinare.

Astfel, cele mai multe vaccinări au fost efectuate la SJU Suceava – 195, urmând Spitalele din Fălticeni și Vatra Dornei – câte 70, Spitalul din Câmpulung Moldovenesc – 55, Spitalul din Siret – 45, Spitalul din Gura humorului – 25 și Spitalul din Rădăuți – 15.


Potrivit sursei citate, o singură reacție adversă minoră a fost înregistrată la o persoană vaccinata la Siret.

Prefectura Suceava reamintește că vaccinarea împotriva Covid-19 este gratuită, voluntară și necondiționată. Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 - Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro.


O tânără soție a reclamat că a fost bătută de partenerul de viață în timp ce se deplasau cu autoturismul spre Vatra Dornei

La 03.01.2021, la ora 14.20, Poliția Municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin plângere de către Elena C., de 20 ani, din comuna Ciocănești, cu privire la faptul că soțul acesteia Andrei C. „a lovit-o”.

Apelanta este căsătorită cu Andrei C., în vârstă de 23 ani, și au împreună un copil minor în vârstă de 1 an.


În ziua de 03.01.2021, în jurul orei 14.00, în timp ce cei doi soți se deplasau cu autoturismul proprietate personală de la domiciliu spre municipiul Vatra Dornei, pe fondul unor discuții contradictorii, s-au înjurat și lovit reciproc.

Elena C. nu a suferit leziuni corporale și nu a necesitat îngrijiri medicale, în urma agresiunii sesizate prin plângere, depusă direct la sediul Politiei Municipiului Vatra Dornei.


În urma completării formularului de evaluare a riscului a rezultat faptul că nu se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.

SURSA: IPJ Suceava

Vatra Dornei intră de la miezul nopții în scenariul galben de incidență COVID-19

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a hotărât ca municipiul Vatra Dornei să intre în scenariul galben începând cu data de 01.01.2020, ora 00:00, incidența cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile fiind de 2,96 la mia de locuitori. Dat fiind că incidența este foarte aproape de 3, rămâne de văzut dacă ne vom menține în scenariul galben sau vom trece iar în scenariul roșu cât de curând.


Vă redăm textul cuprins în hotărârea CJSU nr. 113 din data de 31.12.2020:

Se dispun începând cu data de 01.01.2021, ora 00.00, pentru municipiul Vatra Dornei și începând cu data de 02.01.2021, ora 00.00, pentru comunele Coșna, Iacobeni și Stroiești, pentru o perioadă de 14 zile, unități administrativ-teritoriale prevăzute în Anexa nr. l la prezenta hotărâre (unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este între 1,5 și 3/1000 de locuitori) următoarele măsuri:

a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;

b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 Ia H.G. nr. 1065/2020, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00-23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;

d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;

e) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1065/2020 activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 06:00 - 23:00.


Anexa nr. l la Hotărârea CJSU Suceava nr. 113 din data de 31.12.2020

SURSA: CJSU Suceava
VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei